S-au inaugurat cabinetele medicale Caritas în Oradea
11.06.2021, Oradea (Catholica) - Joi, 10 iunie 2021 a avut loc festivitatea de inaugurare a Societății Civile Medicale Caritas Catolica, ce va oferi consultații medicale de specialitate pacienților în Oradea, cu posibilitate de gratuitate pentru cazurile sociale anchetate pe baza unei recomandări din partea conducerii Asociației Caritas Catolica. În cadrul festivității cabinetele medicale au fost sfințite de către excelența sa PS László Böcskei, Episcop romano-catolic, care a participat și la conferința de presă susținută la sediul instituției – Piața Ion Creangă, numărul 2.
Participanții inaugurării au fost salutați de către pr. József Rajna, directorul general al asociației. „Ne aflăm într-o clădire care a fost construită de surorile Vincențiene, și a funcționat ca spital în trecut, iar de 11 ani, a fost oferită organizației Caritas, pentru a desfășura aici activități de natură socială și medicală. Mai bine de un an, am asigurat deja locul pentru a găzdui activitatea unui Centru de Permanență, care oferă consultații și servicii de urgență gratuite oamenilor, iar de anul trecut, am mutat în această clădire și sediul Centrului de Îngrijire la Domiciliu. Acum, după o lungă procedură în care am obținut toate autorizațiile și avizele necesare pentru funcționare, am ajuns în faza în care putem preda și cabinetele medicale. Sperăm, că prin intermediul acestui departament, să putem alina suferința multor bolnavi,” a subliniat părintele Rajna, care a ținut să mulțumească surorilor și Episcopiei pentru încrederea cordată asociației Caritas Catolica. „Noi practic continuăm tradiția serviciilor de natură medicală pentru care această clădire a fost edificată de către surori, servicii care vizează în primul rând și înainte de toate pe omul care se află în suferință”, a evidențiat în cadrul discursului său Episcopul PS László Böcskei, accentuând importanța apropierii omenești și a empatiei, care se află la baza profesiei medicale.
La inaugurare a fost prezentă și dr. Gyöngyi Uitz, care coordonează activitatea medicilor la policlinica asociației Caritas Catolica încă din anul înființării departamentului: 1993. Medicul de familie și-a amintit de începuturi când s-a format o echipă interdisciplinară de medici specialiști proeminenți în viața municipiului Oradea, care s-au oferit să consulte gratuit pacienții cu venit mic sau fără venit și care au alinat suferința bolnavilor timp de 25 ani la vechiul sediu de pe Șirul Canonicilor. Din anul 2017 a urmat o pauză de câțiva ani în activitate – timp în care s-a renovat sediul nou de pe Piața Ion Creangă nr. 2, și s-au obținut autorizațiile necesare pentru funcționare, iar policlinica Caritas a fost reînființată sub formă nouă (Societate Civilă Medicală) și cu parteneri medicali noi dar în spiritul valorilor tradiționali axate pe empatie și apropiere omenească față de semenii suferinzi. Noul SCM Caritas Catolica oferă consultări medicale de specialitate în următoarele domenii: medicină generală, ortopedie, psihiatrie, pediatrie, medicina muncii, stomatologie, masaj terapeutic. Accesul se face doar pe bază de programări prealabile. Informații și programări la numărul: 0771703017 (zile lucrătoare între orele 9-12). Consultațiile se fac contra cost, însă pacienții fără venituri, sau cu venituri mici se pot adresa conducerii asociației pentru a solicita servicii gratuite. Orarul medicilor poate fi consultat la pe pagina de web al asociației Caritas Catolica.