Exerciții spirituale la Luncani în vederea hirotonirii preoțești
23.06.2021, Iași (Catholica) - La Mănăstirea carmelită din Lucani, jud. Bacău, în perioada 16-22 iunie 2021, 13 diaconi de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au făcut exerciții spirituale înaintea hirotonirii sacerdotale, conduse de pr. Cristian Diac. Ei au avut un program special de rugăciune și meditații ca pregătire spirituală pentru primirea tainei Sfintei Preoții din ziua de 24 iunie 2021, pentru cei care vor sluji în Dieceza de Iași, respectiv 26 iunie 2021, pentru cei din Arhidieceza de București.
Exercițiile spirituale sunt o pregătire necesară sufletului pentru un moment atât de solemn și decisiv cum este Sacramentul Preoției. Ele sunt o dorință a Domnului – maestrul și formatorul fiecărui candidat, de ieri și de azi – de a petrece în intimitate cu el câteva zile, trăind în interior și lăsând lucrurile exterioare deoparte. Scoși din lume, într-un loc retras, candidații sunt invitați să se ocupe intens cu propriul suflet, să facă o incursiune în propria biografie spirituală și o recapitulare a ei, pentru a vedea multele și diversele intervenții ale Domnului (trecerile lui prin viață, cum se exprimă Papa Francisc), evenimentele de har care s-au înscris în anii de formare, așa încât alegerea de a-l sluji pe Dumnezeu ca preot să fie făcut cu maxim discernământ, cu motivație deplină și cu un angajament irevocabil.
În biserică, în timpul rugăciunilor comune, în plimbările pe aleile din incinta mănăstirii, în adorațiile cu parfum de tămâie de fiecare seară, fiecare diacon se adâncește în gândurile proprii, străduindu-se să îl găsească pe Dumnezeu mai curând în tăcere decât în multe cuvinte, în liniște și în reculegere, ca să înțeleagă că nu este important ce reușesc ei să realizeze în preoție, ci mai degrabă ce își dorește Dumnezeu să realizeze prin ei, dându-le chemarea la Sfânta Preoție. Nu chemarea a găsit ceva interesant la viața lor, ci chemarea face ca viața lor să fie ceva interesant și necesar pentru lume și pentru Biserica lui Cristos.
La meditații s-a vorbit despre vocația la Preoție, unii împărtășind cu plăcută aducere aminte geneza vocației lor și circumstanțele atât de obișnuite pe care le speculează și le folosește Dumnezeu pentru a chema; de asemenea a fost abordată tema libertății, cu centrarea gândurilor pe îndemnul lui Isus de a renunța fiecare la sine, pentru a fi cu totul al său (cf. Lc 9,23), având convingerea că numai cine este cu-adevărat liber poate iubi în mod autentic. Altă temă de meditație a fost adevărul că preotul, primind Sacramentul Preoției, rămâne în continuare un om și e chemat să fie expert în umanitate, lăsând să se vadă pe chipul lui trăsăturile frumoase ale lui Isus Om-Dumnezeu. Om fiind, El nu pierde din vedere că preoția nu îl face transcendent, așa încât să se considere superior, autoreferențial și sacrosanct în raport cu restul oamenilor, așa cum nu îi permite nici să se comporte ca oricare al om, banalizându-și statutul special în Biserică, adoptând spiritul lumesc, ca să devină „ca lumea”.
Preotul este slujitor al Cuvântului prin cuvintele pe care le rostește și este slujitor al Cuvântului prin cuvintele pe care le ascultă. El trebuie să știe să predice, să fie un maestru al cuvântului, dar trebuie să știe și asculte oamenii, cu răbdare virtuoasă și atenție neobosită: ascultă la scaunul de spovadă, ascultă la birou, ascultă la colocviile particulare. Slujirea preotului este înnobilată de ascultare, înțeleasă ca supunere sau obediență, de simplitate în felul de a trăi, de detașare în relația cu lucrurile și de umilință în atitudini și în munca cu tot ce ține de sfera sacră a vieții sale. Toate aceste caracteristici circumscriu slujirea preotului, o înnobilează și o înfrumusețează. Preoția găsește o forță indispensabilă în rugăciune în funcție de care ea rezistă sau se prăbușește, așa încât o viață de preot în afara rugăciunii devine o caricatură sau o coajă de nucă lipsită de miez în interior, o profesie instituțională.
În sfârșit, Preoția se centrează pe Euharistie, care înseamnă comuniune în gradul cel mai înalt cu Domnul și cu ceilalți și dispoziție de a asuma sacrificiile și greutățile inerente vieții preoțești. Preotul îți găsește identitatea în celebrarea Liturghiei, el neputând oferi oamenilor nimic mai de preț decât pe Isus în Sfânta Împărtășanie. Împreună îndreptăm rugăciunea noastră smerită și sinceră spre Dumnezeu, cel care i-a chemat pe acești diaconi să stea în prietenie aleasă cu Fiul său, ca Preoția pe care o primesc să aducă roadele pe care le vrea Inima Preasfântă a Mântuitorului. Mulțumim priorului acestei mănăstiri carmelitane, pr. Augustin Folner OCarm, pentru găzduirea atât de caldă și prietenoasă. Mulțumim și fratelui italian Carlo pentru amabilitatea cu care ne-a tratat în timpul meselor și la toate cerințele. Toate aceste servicii oferite au făcut ca în aceste zile diaconii să nu aibă preocupările Martei, ci să aleagă cu ușurință partea Mariei, care asculta nestingherită cuvintele Domnului. (pr. Cristian Diac pentru Ercis.ro)
