Hirotonire de diacon în biserica Seminarului din Oradea

25.06.2021, Oradea (Catholica) - Sâmbătă, 19 iunie 2021, în biserica Seminarului din Oradea, s-a alăturat în șirul diaconilor Bisericii un nou nume: al tânărului și vrednicului teolog Florin Mircea Bode, care a primit hirotonirea în treapta diaconiei prin impunerea mâinilor Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea-Mare.
Rugăciunile rostite de arhiereu au invocat harul Preasfântului Spirit, „care pe toate le sfințește”, pentru a-l ridica pe candidat la rangul acestei slujiri. Întregul sobor preoțesc, format din pr. Anton Cioba, rectorul seminarului din Oradea, pr. Anton Rus, pr. Eduard Fischer, pr. Eduard Roman și pr. Răzvan Iacob Vasile, Vicar judecătoresc, însoțiți fiind de corul seminariștilor, coordonați de către maestrul Radu Ioan Mureșan, care, împreună cu cei de față, s-au rugat pentru ca noul hirotonit să aibă diaconie curată și neîntinată. Alături i-au fost soția, familia, prietenii apropiați și comunitatea parohială.
Florin Mircea Bode s-a născut în 2 februarie 1984, fiind originar din Negrești-Oaș, județul Satu Mare. A urmat cursurile liceale în cadrul Colegiului Național Vasile Lucaciu din Baia Mare, profil filologie-teologie, iar cele universitare la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității de Nord din aceeași localitate. Și-a continuat studiile la Institutul Teologic Internațional din Gaming, Austria, iar din anul 2008 se specializează în domeniul familiei și căsătoriei, urmând cursurile masterale la Institutul „Ioan Paul al II-lea” din Roma. Pe perioada studiilor la Roma, fr. Florin a fost alumn al Colegiului Pontifical „Pio Romeno”.
A fost vicerector și formator al Seminarului Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan din Oradea din data de 15 august 2014 până în vara anului 2020. În data de 28 mai 2021, Preasfinția Sa Virgil Bercea l-a numit în funcția de responsabil al Departamentului de Comunicare și purtător de cuvânt al Episcopiei noastre. Îi urăm noului diacon o slujire curată, sfântă și neprihănită pentru a deveni un preot după inima lui Isus, rugându-l, totodată pe Bunul Dumnezeu să îi dăruiască robului Său Florin roade în Via Sa, umplându-l de toată credința, dragostea, puterea și sfințenia. (Dominic Chivari pentru Biroul de presă al Eparhiei de Oradea)