A 75-a aniversare de viață consacrată Domnului
06.07.2021, Havana (Catholica) - Biserica din Cuba a oferit o Liturghie specială de mulțumire pentru cei 75 de ani de viață consacrată a sr. María de Jesús Miranda, care i-a slujit pe săraci și bolnavi ca membră a Congregației Slujitoarelor Mariei. Liturghia a fost celebrată pe 5 iulie de către Arhiepiscopul de San Cristobal de la Habana, Cardinalul Juan de la Caridad García Rodriguez. Sr. Miranda s-a născut în Spania, pe 13 ianuarie 1928, și a slujit ca misionară în Cuba timp de 64 de ani. A experimentat în mod direct atacurile asupra Bisericii Catolice de către Fidel Castro. Sora a fost una dintre cele 14 persoane din congregație care au rămas pe insulă în ciuda persecuției religioase care a dus deja la expulzarea a 130 de preoți, a unui Episcop și a mai multor persoane consacrate.
În predica de la Liturghie, Cardinalul i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru viața surorii și a spus că Dumnezeu a creat-o „pentru iubire, pentru pace, pentru a sluji bolnavilor – a creat-o pentru veșnicie”. Arhiepiscopul de Havana a povestit cum, în copilărie, Miranda „a furat pere, a furat mere și a făcut imposibilă viața vecinilor”. Cu toate acestea, „bătăile pe care i le-au dat părinții pentru aceste furturi au pus-o pe calea cea bună în viață”, a adăugat el. Crescând apoi, a spus Cardinalul, mai mulți tineri s-au îndrăgostit de ea, dar ea „a preferat un Iubit care a fost îndrăgostit de ea din veșnicie și care a cerut pentru El fiecare bătaie a inimii ei”. Cardinalul García i-a mulțumit Duhului Sfânt pentru că i-a insuflat sorei „dorința de a fi fidelă jurămintelor ei religioase” și de a fi mama „atâtor bolnavi, îngrijindu-i, mângâindu-i, încurajându-i, suferind împreună cu ei și încercând să facă boala lor să fie sfântă și aducătoare de pace”.
Cardinalul a spus că sora este mai cubaneză decât multe altele și că în Rai se pregătește o mare sărbătoare pentru ea și toți aceia „de care a avut grijă, toți cei pe care i-a ajutat, sunt acolo”. „În Rai o așteaptă cu o mare sărbătoare și sunt nerăbdători ca ea să ajungă cât mai curând posibil, să se întoarcă la fraternitatea și iubirea trăite aici pe pământ”, a adăugat el. La final, Cardinalul a spus că Biserica mulțumește pentru cei 93 de ani de viață ai călugăriței, pentru cei 75 de ani de viață consacrată și „pentru minunile pe care le-a făcut, pentru ceea ce a însemnat pentru Cuba, pentru femeile care au grijă de bolnavi, de Biserică”. Sora și-a reînnoit jurămintele și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru fidelitatea Sa, „nu pentru că este o sărbătoare pentru mine, ci pentru că îi datorez Lui totul. El a fost fidel până acum și va continua să fie așa. Nu eu, eu am eșuat de mai multe ori, dar El este milostiv – îi mulțumesc infinit”, a spus ea.
De asemenea, călugărița le-a mulțumit părinților pentru că i-au dat viața, pentru afecțiunea cu care au inițiat-o în viața creștină și a spus că „împreună cu cei nouă frați ai mei, am fost foarte fericiți ca familie”. „Mulțumesc și comunității mele care m-a copleșit cu afecțiune, tandrețe și bunătate”, a spus ea. „Vă mulțumesc Dvs, Preasfințite. Vă apreciez atât de mult. Mulțumesc tuturor concelebranților. Acest lucru a fost extrem de impresionant pentru mine, pentru că nu mă așteptam. Mi-ați făcut o surpriză uriașă”, a adăugat ea. La final sr. Miranda a spus că singurul lucru care o doare este că nu poate fi cu cei săraci, „pentru că pandemia m-a separat oarecum de ei”. A mai spus că se roagă lui Dumnezeu pentru ei, pentru ca El să le dea ceea ce au cel mai mult nevoie.
În 1961, guvernul cubanez a ordonat exproprierea bunurilor Bisericii și expulzarea preoților și persoanelor consacrate. 14 membre din Congregația Slujitoarelor Mariei au rămas pe insulă, inclusiv Miranda. Până în acel an, congregația avea șapte case pe întreaga insulă, dar numai casa din Havana a rămas deschisă. Înainte ca Fidel Castro să preia puterea, congregația avea peste 100 de surori care vizitau și îngrijeau bolnavii pe timpul nopții și dimineața devreme, conform carismei ordinului.