Despărțirea vremelnică de pr. Anton-Cristian Biru
11.07.2021, Cluj (Catholica) - În dimineața de sâmbătă, 10 iulie 2021, trei Ierarhi ai Bisericii Române Unite: PS Virgil, Episcopul de Oradea, PS Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, PS Ioan Călin, Episcopul auxiliar de Lugoj, preoți, persoane consacrate, credincioși din întreaga Biserică, s-au reunit în rugăciune la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla pentru ceremonia înmormântării pr. Anton-Cristian Biru (15 ianuarie 1980 – 7 iulie 2021).
Pr. Cristian Anton Biru s-a născut la 15 ianuarie 1980, la Deva. Între 1986-1998, a urmat clasele I-XII ale Liceului de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din Deva. A ales să continue cu formare teologică și filosofică în cadrul Congregației „Sf. Ioan” din Franța, la școala Mănăstirii Saint-Jodard, urmată de un an la Mănăstirea din București a Fraților Ioaniți. În anul 2005, a început Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj, continuându-și studiile la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, pe care le-a absolvit în anul 2010. În anul 2012 s-a căsătorit cu Ecaterina iar în anul 2017 a avut o fetiță, Anastasia.
A fost hirotonit diacon la 13 iulie 2013, de către Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu și apoi, preot, în 21 septembrie 2014, de către Preasfinția Sa Virgil Bercea, fiind încardinat în Episcopia de Oradea. A activat ca preot în parohiile Bobota și Sălăjeni, jud. Sălaj. În după-amiaza de 7 iulie 2021, în doar câteva clipe, sufletul său a fost ridicat de brațele Părintelui Ceresc, când un accident tragic i-a încheiat pelerinajul pământesc. În după-amiaza de vineri, 9 iulie 2021, începând cu ora 19.00, prietenii și credincioșii care l-au cunoscut și-au putut lua rămas bun la capela din incinta Episcopiei Greco-Catolice din Cluj, unde s-a făcut și rugăciune pentru odihna sufletului lui.
Sâmbătă, 10 iulie 2021, în curtea Episcopiei Greco-Catolice, la orele dimineții, pr. Nicolae Țap a celebrat Sfânta Liturghie pentru sufletul preotului trecut la Domnul, având alături mai mulți preoți concelebranți la masa Altarului improvizat. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Angeli, dirijat de prof. Angela David. După încheierea celebrării, pr. Cristian Langa și-a adus aminte de pr. Anton-Cristian, a vorbit despre dăinuirea sa, despre aparenta sa absență, pentru că „orice este clădit pe Cristos, dăinuie, și atunci când cele pământești cele omenești cele vizibile se risipesc”. Și-a amintit că pr. Anton-Cristian, în scrisorile sale, obișnuia să semneze cu expresia: „Alter Christus”. A continuat: „Și, cred că Evanghelia de astăzi (Mt 7,24-8,4) este menită să ne amintească fiecăruia dintre cei care l-am cunoscut că a dorit ca legătura dintre voi să fie înrădăcinată, nu pe el, pe slăbiciunile omenești pe care le are, pe care le avem noi toți, ci pe Cristos. De aceea, nimic din ceea ce a putut să facă, a putut să spună, nimic nu se pierde, atâta vreme cât gândul lui, intenția lui, alegerea lui a fost să se clădească pe Cristos.”
Pr. Nicolae Țap, paroh al parohiei Cluj – Centru Bob a dorit ca, în continuare, să vorbească despre trecere, această realitate a fiecărei vieți. A amintit tristețea acestor zile de despărțire, întrebările fără răspuns, dar și imperativul morții, faptul că trebuie să trecem prin moarte: „suntem suficient de bătrâni pentru a muri încă de la naștere. Suntem la îndemâna lui Dumnezeu, Dumnezeu este Cel care dispune momentul în care noi ne încheiem misiunea pe acest pământ. Trebuie să plecăm. Trebuie să trecem prin moarte. Și, se naște întrebarea: de ce mergem la înmormântare? Sunt multe răspunsuri: mergem din respect față de familie, mergem ca să consolăm familia, mergem pentru că l-am cunoscut pe cel care a plecat. Aș vrea să completez: Biserica ne propune să mergem, pentru ca să învățăm. Priviți pe acest catafalc: nu există predicator mai mare! Cel mai mare predicator este moartea. Va veni vremea când, o dată și o dată, vom fi pe un catafalc, la fel ca acesta. Dumnezeu știe când ne încheiem misiunea. Trebuie să învățăm că, inevitabil, va trebui să trecem prin moarte și să fim pregătiți în orice moment. Marea tragedie a timpului este că nu știm și nu suntem pregătiți pentru momentul morții. De aceea, trebuie să pornim de la dorința de a cunoaște existența vieții veșnice.”
În cadrul ceremoniei a cuvântat, cu emoție și dragoste paternă pentru cel plecat la Domnul, Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcopul de Oradea, Ierarhul eparhiei din care făcea parte tânărul preot: „Suntem astăzi la catafalcul celui care a fost pr. Cristian-Anton Biru. Viața, este ca și vântul. Sf. Evanghelist Ioan, spune: «vântul suflă acolo unde voiește și auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine și nici încotro se duce». Da, viața este precum vântul, nu știi de unde vine nici încotro se duce și totuși, vântul suflă mereu. Pr. Cristian a mers pe drumul lui cu bucurii și suferințe care, toate, l-au condus către un țel: Cristos Domnul. Astăzi și-a încheiat călătoria aici pe pământ. Părintele Cristian a trăit cu adevărat, pot să spun, la modul deplin și coordonatele despre care vorbește și Maica Tereza: a fost pentru el viața o frumusețe, a fost un vis, a fost o provocare, a fost o datorie, a fost iubire, a fost o promisiune, a fost un imn pe care l-a cântat și a încheiat viața într-o tragedie.”
„Misterioase sunt căile Domnului. Dar, dincolo de toate acestea, pr. Cristian a fost un preot. Iar preotul este cel care lucrează și acționează în numele lui Cristos, in persona Christi. Este fiu al unei familii, iar prin Botez se naște în Domnul, și apoi, el, la rândul său, botezând, ne naște pe noi, credincioșii. Preotul, trăiește și lucrează în lume, dar nu aparține lumii. Preotul este serv nevrednic, dar în fața preotului se închină îngerii. Preotul are datoria de a ne conduce spre viața cea veșnică. Preotul este un călător pe pământ, dar ochii lui sunt pururea îndreptați spre ceruri. Când celebrează, preotul este în Altar, dar cu sufletul și cu inima atinge Cerul. Când dezleagă de păcate, ne redă bucuria trăirii cu Domnul. Când ne învață, preotul vorbește în Persoana lui Cristos și ne arată Calea, Adevărul și Viața. Când se roagă pentru noi, preotul devine punte de legătură între om și Dumnezeu. Toate acestea: viața, ca frumusețe, ca vis, ca provocare, ca datorie, ca iubire, ca taină, ca imn, le-a trăit pr. Cristian, și mai presus de acestea, a fost preotul lui Cristos care a lucrat mereu in persona Christi. A fost mereu cu picioarele pe pământ, dar cu inima și cu sufletul la Cer. Un călător către Cer, un liturghisitor care atingea Cerul cu inima. Astăzi este la Domnul.”
„A fost un preot al Domnului. Acum, este Domnul care îl primește în Împărăția Sa. Părintele și-a oferit viața toată Domnului, și-a oferit-o precum prescura din care se celebrează Sfânta Jertfă Euharistică. Cu adevărat, părintele s-a dăruit celor din jur cu credință și iubire, fiind convins că, prin sfinția sa, se realizează cuvintele lui Cristos: «Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul vieții». Și El a fost mereu cu noi. Astăzi părintele pleacă, dar rămâne cu noi în comuniunea sfinților și prin tot ce ne-a dăruit de-a lungul vieții sale. Rămâne Ecaterina și Anastasia. Sperăm că vor fi bine! Părintele a trecut de cealaltă parte a drumului. Nu este departe. S-a dus la Domnul. A rămas așa cum l-am știut noi și ne îndeamnă prin glasul Sf. Augustin: «rugați-vă și gândiți-vă la mine. Rugați-vă cu mine.» Viața e aceeași. Doar firul s-a tăiat. De ce să ies din gândul vostru, și din ruga voastră, numai pentru că nu mai mă puteți vedea? Nu sunt departe. Sunt doar de cealaltă parte a drumului. În rest, sunt cu voi. Dacă mă iubiți, ștergeți-vă lacrimile, ștergeți-le și nu mai plângeți. Bunul Dumnezeu să îi facă parte cu drepții iar pe Dvs să vă mângâie și Maica Sfântă să vă ocrotească!”
