Papa Francisc: De ce îl caut pe Domnul?
01.08.2021, Vatican (Catholica) - „De ce îl caut eu pe Domnul? Care sunt motivațiile credinței mele, ale credinței noastre?” Aceste întrebări, a spus astăzi Papa Francisc, ne pot ajuta să vedem dacă nu cumva îl căutăm pe Dumnezeu „în folosul și consumul nostru, pentru a rezolva problemele, pentru a avea haruri de la El, ceea ce singuri nu reușim să obținem, din interes”. Afirmația a fost făcută în contextul rugăciunii Îngerul Domnului. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Scena inițială din Evanghelie, în liturgia de astăzi (cf. In 6,24-35), ne prezintă câteva bărci în mișcare spre Cafarnaum: mulțimea îl caută pe Isus. Am putea crede că este un lucru foarte bun, și totuși Evanghelia ne învață că nu este suficient a-l căuta pe Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm și motivul pentru care este căutat. De fapt, Isus afirmă: „Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat” (v. 26). De fapt, oamenii au asistat la minunea înmulțirii pâinilor, dar nu au perceput semnificația acelui gest: s-au oprit la miracolul exterior, s-au oprit la pâinea materială, numai acolo, fără a merge mai departe la semnificația acestuia.
Iată așadar o primă întrebare pe care putem să ne-o punem noi toți: de ce îl căutăm pe Domnul? De ce îl caut eu pe Domnul? Care sunt motivațiile credinței mele, ale credinței noastre? Avem nevoie să discernem toate acestea, pentru că printre multele ispite pe care le avem în viață, printre multele ispite există una pe care am putea să o numim ispită idolatrică. Este aceea care ne determină să îl căutăm pe Dumnezeu în folosul și consumul nostru, pentru a rezolva problemele, pentru a avea haruri de la El, ceea ce singuri nu reușim să obținem, din interes. Însă în acest mod credința rămâne superficială și chiar – îmi permit cuvântul – credința rămâne naivă: îl căutăm pe Dumnezeu pentru a ne sătura și după aceea uităm de El atunci când suntem sătui. În centrul acestei credințe imature nu este Dumnezeu, sunt nevoile noastre. Mă gândesc la interesele noastre, atâtea lucruri… Este corect să prezentăm inimii lui Dumnezeu necesitățile noastre, însă Domnul, care acționează mult dincolo de așteptările noastre, dorește să trăiască împreună cu noi înainte de toate o relație de iubire. Și iubirea adevărată este dezinteresată, este gratuită: nu se iubește pentru a primi o favoare în schimb! Acesta este interes; și de atâtea ori în viață noi suntem interesați.
Ne poate ajuta o a doua întrebare, aceea pe care mulțimea o adresează lui Isus: „Ce să facem ca să săvârșim faptele lui Dumnezeu?” (v. 28). Este ca și cum oamenii, provocați de Isus, ar spune: „Ce să facem pentru ca să ne purificăm căutarea lui Dumnezeu? Cum să trecem de la o credință magică, una care se gândește numai la propriile nevoi, la credința care îi place lui Dumnezeu?” Și Isus indică drumul: răspunde că lucrarea lui Dumnezeu este a-l primi pe Cel pe care Tatăl l-a trimis, adică a-l primi pe El însuși, pe Isus. Nu înseamnă a adăuga practici religioase sau a respecta precepte speciale; înseamnă a-l primi pe Isus, înseamnă a-l primi în viață, înseamnă a trăi o istorie de iubire cu Isus. El va purifica credința noastră. Singuri nu suntem în stare. Însă Domnul dorește un raport de iubire cu noi: înainte de lucrurile pe care le primim și le facem, este El care trebuie iubit. Este o relație cu El care merge dincolo de logicile interesului și calculului.
Acest lucru este valabil în privința lui Dumnezeu, dar este valabil și în relațiile noastre umane și sociale: când căutăm mai ales satisfacerea nevoilor noastre, riscăm să folosim persoanele și să instrumentalizăm situațiile pentru scopurile noastre. De câte ori am auzit de la o persoană: „Dar aceasta îi folosește pe oameni și apoi uită”. A folosi persoanele pentru profitul propriu: este urât acest lucru. Și o societate care pune în centru interesele și nu persoanele este o societate care nu generează viață. Invitația Evangheliei este aceasta: în loc să fim preocupați numai de pâinea materială care ne satură, să îl primim mai degrabă pe Isus ca pâinea vieții și, pornind de la prietenia noastră cu El, să învățăm să ne iubim între noi. Cu gratuitate și fără calcule. Iubire gratuită și fără calcule, fără a-i folosi pe oameni, cu gratuitate, cu generozitate, cu mărinimie.
Să o rugăm acum pe Sfânta Fecioară, cea care a trăit cea mai frumoasă istorie de iubire cu Dumnezeu, pentru ca să ne dăruiască harul de a ne deschide la întâlnirea cu Fiul ei.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Adresez din inimă salutul meu vouă tuturor, credincioși din Roma și pelerini din diferite țări. Îndeosebi, și în această duminică am bucuria de a saluta diferite grupuri de tineri: cei din Zoppola, în Dieceza de Concordia-Pordenone; cei din Bologna, care au parcurs cu bicicleta Via Francigena de la Orvieto la Roma; cei din campusul itinerant organizat la Roma de Surorile Discipole Pioase ale Învățătorului Divin. Salut cu afect și pe adolescenții și educatorii din grupul „Dopo di noi” din Villa Iris din Gandiscutta di Varmo, provincia de Udine.
Văd câteva steaguri peruviene și vă salut pe voi, peruvieni, aveți un nou președinte. Domnul să binecuvânteze țara voastră mereu! Urez tuturor o duminică frumoasă și o senină lună de august… Prea caldă, dar să fie senină! Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
