Cardinalul Kurt Koch: A ști să se dezvolte relații de încredere
07.09.2021, Vatican (Catholica) - A ști să se dezvolte „relații de încredere”. Nu este o atitudine care se învață din cărți, ci este una din acele dispoziții „fundamentale”, împreună cu competențele teologice și lingvistice, cerută celui care lucrează în domeniul ecumenic în cadrul dicasterului vatican care se ocupă de această misiune. Cardinalul Kurt Koch – care conduce din 2010 Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, dar era deja membru din 2002 – știe bine care este stilul unei instituții care, pentru a spune cu Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, respiră cu cei „doi plămâni” ai Bisericilor din Orient și Occident. Un grup de lucru care nu este mare în numere, cu un bilanț de misiune a cărui entitate, în calculul oficial al Sfântului Scaun 2021, figurează ca parte din cele 21 de milioane de buget care cuprinde bilanțurile a altor treizeci de dicastere și instituții vaticane.
– Dicasterul vostru este unul dintre roadele mai semnificative ale Conciliului Vatican II. Cum se menține vie astăzi moștenirea unei experiențe care are de acum aproape șaizeci de ani?
– Este adevărat că dicasterul nostru este într-un fel unul din roadele mai semnificative ale Conciliului Vatican II. Fără îndoială, unul din scopurile principale ale Conciliului, așa cum a fost conceput de Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea, era restabilirea unității creștinilor pentru care a fost creat un secretariat anume. Dar este adevărat și că însuși Conciliul este, în numeroase aspecte, un rod al muncii fostului Secretariat pentru unitate. Este suficient să ne gândim că Secretariatul a avut un rol determinant în pregătirea schemelor unor documente cheie ale Conciliului, cum sunt constituția despre revelația divină Dei Verbum, decretele Unitatis redintegratio și Nostra aetate și declarația despre libertatea religioasă Dignitatis humanae. După șaizeci de ani învățătura conciliară, în mod deosebit constituția dogmatică Lumen gentium și decretul Unitatis redintegratio, rămâne sursa de inspirație și ghidul activității noastre.
– Anul trecut a fost celebrată a XXV-a aniversare a lui „Ut unum sint”, cu care Papa Ioan Paul al II-lea confirma „în mod ireversibil” angajarea ecumenică a Bisericii. Cât mai rămâne de făcut pentru a realiza pe deplin apelul evanghelic la unitate?
– Ut unum sint, unica enciclică dedicată unității creștinilor, a confirmat marile intuiții ecumenice ale Conciliului afirmând calea unității drept cale indispensabilă a Bisericii. A echivalat îndeosebi dialogul dublu al carității și al adevărului întreprins imediat după Conciliu cu toate comunitățile creștine diferite, dar a subliniat și importanța ecumenismului spiritual ca suflet al mișcării pentru unitate. În ultimul său capitol, intitulat Quanta est nobis via, enciclica tratează despre drumul care rămâne de parcurs. Este clar că unitatea este un dar al Duhului, un dar care ne este dat în timp ce mergem împreună, așa cum repetă adesea Papa Francisc. Pentru a primi acest dar este indispensabil nu numai să cerem ca el să fie dat, ci să devenim disponibili, rugându-ne pentru ca Domnul să mărească dorința noastră de unitate, așa cum o dorea el.
– De unde provine personalul vostru și cum este compus? Ce experiențe și competențe specifice sunt cerute?
– Pentru a face față misiunii noastre la nivel mondial suntem un mic grup de douăzeci și patru de persoane care provin din treisprezece țări diferite, între care șapte oficiali experți care se ocupă de diferitele sectoare. Pentru munca noastră sunt cerute cel puțin trei dispoziții fundamentale: desigur, competențe teologice specializate, cunoștințe lingvistice și capacitate de a dezvolta relații de încredere, de vreme ce prietenia și fraternitatea sunt o dimensiune importantă a ecumenismului. Dar mai ales slujirea noastră cere o pasiune pentru unitate și o iubire față de Biserica una așa cum a fost întemeiată și voită de Cristos. Această pasiune ne determină să studiem încontinuu, ne permite să învățăm „în timp ce mergem”, să găsim noi drumuri posibile, precum și să exercităm virtutea răbdării, pentru că timpurile nu sunt ale noastre ci sunt timpurile Duhului Sfânt. Lucrarea Consiliului Pontifical implică și pe membrii și consultanții săi, precum și pe experți, bărbați și femei, clerici, călugări și laici, care participă la numeroasele dialoguri teologice și la alte inițiative, duse înainte cu aproape toate celelalte confesiuni creștine.
– Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor reprezintă în fiecare an o întâlnire centrală pentru viața Consiliului Pontifical. Care este astăzi starea de sănătate a mișcării ecumenice mondiale și care sunt perspectivele sale?
– Săptămâna de rugăciune pentru unitate este, desigur, un moment important, nu numai pentru dicasterul nostru, dar, îmi doresc, pentru toți creștinii. Totuși nu este unica ocazie de rugăciune pentru unitate. De fapt, în timpul Sfintei Liturghii cerem mereu Domnului să dăruiască Bisericii „unitatea și pacea”. În plus, ecumenismul spiritual constă nu numai în rugăciunea pentru unitate, ci și în „convertirea inimii și sfințenia vieții”, așa cum spune Conciliul Vatican II. Aș adăuga cel puțin alte trei aspecte importante ale ecumenismului spiritual: citirea în rugăciune comună a Sfintelor Scripturi, purificarea memoriei istorice și ecumenismul sfinților, și în mod deosebit al martirilor. De toate aceste rădăcini spirituale depinde sănătatea mișcării ecumenice la nivel local precum și la nivel mondial.
– Organismul pe care îl prezidați este împărțit în două secțiuni: orientală și occidentală. Cum înaintează drumul ecumenic pe ambele fronturi de angajare?
– Această distincție corespunde structurii decretului conciliar despre ecumenism, care ține cont de specificul originilor și de realitățile creștinismului. De fapt, chiar dacă mișcarea ecumenică este una singură, problemele tratate în diferitele dialoguri sunt diverse. În timp ce cu Bisericile Ortodoxe și Orientale împărtășim una și aceeași tradiție apostolică și avem una și aceeași structură eclezială și sacramentală, cu comunitățile ecleziale din Occident situația este destul de variată și trebuie să facă față lipsei unei concepții comune despre unitate. Totuși dialogul dintre creștini în ultimii șaizeci de ani a permis să se facă mai multe progrese ca oricând în istorie. De exemplu se pot cita declarațiile cristologice cu Bisericile Ortodoxe Orientale care au pus capăt la o mie cinci sute de ani de controverse, sau declarația comună despre doctrina justificării care a rezolvat problemele fundamentale la baza Reformei din secolul al XVI-lea. Nu în cele din urmă faptul că toți creștinii nu se mai recunosc ca dușmani, ci frați și surori în Cristos.
– „Vademecum ecumenic”, intitulat „Episcopul și unitatea creștinilor”, publicat la sfârșitul anului 2020, reprezintă cel mai recent document produs de Consiliul Pontifical. Ce primire a avut în Biserica Catolică? Dar în celelalte Biserici și confesiuni creștine?
– Acest document corespunde primei misiuni a Consiliului Pontifical, adică să promoveze ecumenismul în cadrul Bisericii Catolice, în care episcopul este primul responsabil al promovării unității în dieceza sa. Suntem bucuroși să constatăm că textul a fost bine primit, fie în Biserica Catolică, unde diferite Conferințe Episcopale pregătesc diferite ediții locale, fie în celelalte Biserici și comunități ecleziale, care au reacționat foarte pozitiv la inițiativă.
– O comisie „ad hoc” se ocupă de raporturile religioase cu ebraismul (CRRE). Care sunt principalele rezultate obținute cu „frații mai mari”?
– Intuiția Papei Paul al VI-lea de a constitui această comisie în 1974 în sânul dicasterului nostru s-a revelat oportună, dată fiind relația specială, „intrinsecă”, între creștinism și ebraism, așa cum afirma Papa Ioan Paul al II-lea. Patru documente importante au fost publicate de comisie, contribuind fiecare dintre ele la sensibilizarea mai mare a catolicilor cu privire la relațiile cu „frații mai mari”. Ultimul, intitulat Pentru că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile, este o reflecție despre probleme teologice privitoare la relațiile catolico-ebraice, publicat cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a lui Nostra aetate. Acest text a permis să se îmbogățească și să se intensifice dimensiunea teologică a dialogului ebraico-catolic, deosebit de necesară pentru că relațiile noastre au mai ales un fundament religios. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
