Minunea Papei Luciani – vindecarea unei fetițe aflate în condiții disperate
14.10.2021, Vatican (Catholica) - „O minune pe care o datorăm credinței celui care s-a rugat la căpătâiului acestei fetițe bolnave” cu probleme neurologice grave, „în condiții practic disperate”. Astfel se exprimă postulatorul cauzei de beatificare a Papei Ioan Paul I, Cardinalul Beniamino Stella, prefect emerit al Congregației pentru Cler și originar din Dieceza de Vittorio Veneto, care l-a avut ca Episcop pe Albino Luciani din 1959 până în 1969. Într-un interviu pentru L’Osservatore Romano, Cardinalul Stella vorbește despre minunea care va permite în curând să îl venerăm ca fericit pe „Papa zâmbitor”.
– Cardinal Beniamino Stella, fiind din Veneto, din provincia Treviso și din Dieceza Vittorio, care sunt sentimentele dumneavoastră pentru această mare veste, atât de așteptată, și cum credeți că va fi primită în zona dumneavoastră?
– Eu l-am cunoscut pe cel care a fost Episcopul meu, Mons. Albino Luciani, am participat la consacrarea sa episcopală, în prima mea călătorie la Roma, în 1958. Era un Episcop iubit de popor, iubit de preoți și a rămas practic ca Episcop tot timpul în Veneto, mai întâi ca Episcop la Vittorio Veneto, cam zece ani, apoi aproape nouă ani ca Patriarh de Veneția. Proveniența sa familială, din Belluno, de unde venea, l-a făcut mereu foarte îndrăgit, și printr-un stil de viață foarte simplu, foarte uman și foarte sobru, însă și cu o puternică identitate creștină și sacerdotală. Întâlnesc și acum oameni care îmi spun: „M-a miruit, l-am întâlnit”, și toți vorbesc de bine despre acest Episcop, pentru că și-l amintesc cu un zâmbet, cu multă umanitate. Desigur este o veste splendidă, aceasta a decretului papal. Îmi imaginez că va fi sunetul clopotelor, dar mai ales va fi bucuria în inimă din partea atâtor preoți și a atâtor credincioși din Veneto, pentru că este un preot, un Episcop adevărat din ținutul Veneto. Le-a avut mereu, nu le-a ascuns niciodată și este amintit tocmai pentru aceste caracteristici ale sale: muncitor generos, dedicat slujirii sale, persoană care s-a făcut iubită tocmai printr-o mare umanitate și viața sa de preot și Episcop.
– Ne puteți spune ceva mai mult despre minunea care ne va permite să îl venerăm în curând ca fericit pe Papa Ioan Paul I?
– Este o minune petrecută în Argentina, la Buenos Aires, în urmă cu zece ani. Era atunci o fetiță, astăzi o tânără în vârstă de aproape douăzeci de ani, care a fost vindecată în circumstanțe extraordinare de probleme neurologice foarte grave, în condiții practic disperate. Și astăzi am văzut materiale video care o arată în timp ce merge, în timp ce vorbește și se vede o tânără în vârstă de aproape douăzeci de ani care se simte bine. O minune pe care o datorăm credinței celui care s-a rugat la căpătâiului acestei fetițe bolnave. Este un eveniment care are desigur caracteristici extraordinare, pentru că s-au străduit pe plan medical, dar mai ales a existat o noapte, un lung moment de rugăciune, de mijlocire, care este ceea ce la sfârșit califică un eveniment de acest gen.
– La 43 de ani de la întoarcerea la casa Tatălui a Papei Luciani, ce sugestie le faceți credincioșilor care ar dori astăzi să cunoască mai mult viața și mărturia sa? De la care scriere pe care ne-a lăsat-o se poate începe?
– Există vestitele sale scrieri de cateheză, deoarece ca preot și Episcop a fost un catehet, un comunicator. El nu era o persoană care căuta microfonul, însă în fața microfonului se năștea cu adevărat verva sa, carisma sa de bun comunicator, cu cuvinte simple, de mare umanitate. Apoi vestita carte „Ilustrissimi”: sunt zeci de scrisori, să le numim fictive, pe care el le-a scris marilor personaje ale istoriei, autori, poeți, naratori, romancieri și filozofi. A scris aceste scrisori în care a scos în evidență pregătirea sa literară și istorică. Este o carte care a fost republicată și recent și care dă ideea modului în care Papa Luciani era om de mare cultură, de mare calitate literară.
Apoi aș vrea să menționez positio care a fost rescrisă pentru difuzarea publică, adică biografia oficială a postulaturii. Există și o scriere care se referă la moartea Papei. Apoi sunt predicile sale, care se pot și asculta, pentru că multe au fost înregistrate, și există acel fascicul cu predicile sale și discursurile sale ca Pontif. Este un fascicul de 100-130 de pagini, micuț, și se vede și acolo un Papă foarte foarte simplu, cu o bună pregătire teologică, ce vorbește cu poporul lui Dumnezeu, se face înțeles, se face iubit. Astfel putem să îl cunoaștem: este un Pontif de care ne putem apropia și care se va face iubit și prin lectura a ceea ce a lăsat, cum sunt scrieri, predici, precum și prin materiale audio și video din timpul pontificatului său.
– Ca postulator, din Vittorio, sau și ca persoană care datorează mult Papei Luciani, ați dorit să oferiți acest dar în Canale d’Agordo, de a cumpăra casa natală a lui Albino Luciani.
– Casa a fost cumpărată în urmă cu trei ani de Dieceza de Vittorio Veneto. Eu am putut să pun la dispoziție suma care era necesară și am acceptat să fie dată știrea în august anul acesta, când am împlinit 80 de ani. Am spus că la 80 de ani trebuie să fim ușori în fața lui Dumnezeu, deci am spus că se poate vorbi despre această tranzacție între Dieceză și nepoții Papei Luciani. Casa era de vânzare și trebuia procedat repede, pentru că se întrevedea destul de clar drumul către cinstea altarelor și prin urmare am considerat că era important să se poată cumpăra casa aceea. Am dat o mână de ajutor Diecezei mele, care astăzi o are în proprietate, și a făcut și lucrări de restaurare. Acum cred că se lucrează și la grădina din fața casei, tocmai pentru a face casa, cu ocazia viitoarei beatificări, vizibilă și vizitabilă. Și cred că această casă va fi vizitată de mulți pelerini, deoarece Canale d’Agordo este un sat care are această amintire puternică a concetățeanului său și prin urmare cred că viitoarea beatificare va mări acest mers al poporului creștin spre rădăcinile acestui Pontif, Papa Ioan Paul I.
– Acele camere, mici, dar demne, și toată casa aceea, spun mult și despre rădăcinile sale, despre simplitatea sa, dar și despre forța unei familii pe care o avea în spate…
– Desigur, el a trăit intens propria istorie familială, cu părinții, apoi cu frații, surorile și nepoții. A mers mereu, și atunci când era Episcop, Patriarh și Cardinal, să revadă casa sa natală. Cine o vizitează mai găsește camera unde s-a născut el. Este soba, sunt atâtea amintiri și este și camera unde mergea și se retrăgea uneori pentru vreo scurtă ședere ca Episcop și Cardinal. Merită de mers în acest loc, acolo între Dolomiți, sunt locuri foarte frumoase și foarte dragi: Canale d’Agordo este o țintă turistică, dar mai ales de pelerinaj, care va reînnoi, cred eu, credința atâtor pelerini. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
