Cardinalul Mario Grech: Comunicatorul bun și arta de a asculta
21.10.2021, Vatican (Catholica) - „Fiți autentici! Cu Papa Francisc pentru a îmbunătăți relațiile noastre și comunicarea noastră” este titlul volumului jurnalistului columbian Ary Waldir Diaz (Edizioni Lavoro, Roma, 2021, 280 pag.) prezentat în după-amiaza zilei de marți, 19 octombrie 2021, în Sala Marconi de la Radio Vatican. La întâlnire, moderată de Alessandro Gisotti, au intervenit Cardinalul secretar general al Sinodului Episcopilor (a cărui intervenție este redată în întregime mai jos), Eva Fernández, corespondent al Cope pentru Italia și Vatican, și Jesús Colina, vicepreședinte al Aleteia. Iată deci intervenția Cardinalului Mario Grech:
Reparcurgând paginile volumului care este prezentat astăzi, nu pot decât să aplaud alegerea autorului de a intitula a doua parte a volumului cu tema ascultării. De fapt, o comunicare bună nu se poate naște decât din ascultare; și un comunicator bun nu poate decât să fie un „expert” în arta de a asculta. Nu întâmplător, Sfântul Părinte a voit să înceapă parcursul sinodal de la ascultarea poporului lui Dumnezeu și să dedice temei ascultării următoarea a 56-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale. Nu întâmplător unul din versetele mai importante din Vechiul Testament și astăzi și din rugăciunea fraților noștri mai mari este Shemá Israel („Ascultă, Israel”, cf. Dt 6,4-9). Dar ce este ascultarea? Acest cuvânt, ca orice cuvânt care exprimă cu emfază excesivă riscă să piardă din sens, riscă să se golească de semnificație. Și atunci ce este ascultarea? Aș vrea să reiau aici vorba de acum vestită a Papei Francisc din Evangelii gaudium, „A asculta înseamnă mai mult decât a auzi” și a dezvolta. Pentru ce a asculta este mai mult decât a auzi? Pentru că:
1. Ascultarea este o artă. Este un exercițiu nu numai al minții, ci și al inimii. Nu este deloc un act pasiv, o lipsă de cuvinte, o tăcere pe care prea des încercăm în zadar să o umplem înlăuntrul nostru. Înseamnă înainte de toate a asuma o atitudine de disponibilitate, o inimă liberă și deschisă față de celălalt care este întotdeauna un dar pentru mine. Înseamnă a accepta truda de „a face spațiu” celuilalt lăsând deoparte orice prejudecată a mea, schemă sau categorie mentală preconstituite unde să înmagazinez, să clasific și să depozitez informația primită. A asculta înseamnă înainte de toate a recunoaște în celălalt pe mine însumi. Adevărata ascultare este un act de „kenosi”, o adevărată golire de tot ceea ce ne poate face surzi. Nu este vorba de a anula propria individualitate, ci de a recunoaște în celălalt un frate, o persoană care are aceeași demnitate egală a mea oricare ar fi condiția sa fizică, socială, culturală, religioasă…
2. A asculta este un Effatá („Deschide-te”) care nu este numai un exercițiu al auzului… ci înseamnă și un a spune și un a vedea (cf. Mc 7,33-34). Ambele au nevoie de o vindecare. Episodul vindecării surdo-mutului – aș spune a surdului și mutului – este un exemplu și ne face să înțelegem clar legătura existentă între capacitatea de a asculta (aș spune corect) cu auzul și inima, și de a vorbi „corect” cu gura, penița și inima. Foarte des în spatele unei ascultări mai puțin atente, deja prevenite, de fațadă – eventual cu un zâmbet frumos sau o aluzie de tristețe, dezacord sau compasiune în funcție de circumstanță – se ascunde o inimă incapabilă să perceapă motivațiile celuilalt, suferințele sale, îndoielile sale, înfrângerile sale, dar și speranțele și dorințele sale. Rezultă o vorbire neglijentă, mai puțin atentă și uneori foarte dăunătoare. Un exemplu de actualitate este criza gravă a abuzurilor (a tuturor abuzurilor, nu numai cele asupra minorilor), unde adesea, la abuzul fizic, psihologic îndurat a fost adăugat un alt abuz, o altă suferință – uneori chiar mai mare și dăunătoare – aceea a unui cuvânt care mai curând rănește decât să vindece, a unui cuvânt care nu a știut să asculte. Pentru multe victime ale diferitelor forme de abuz, acesta este un rău și mai mare.
3. În sfârșit, pentru un creștin, a asculta înseamnă a privi la cruce: la orizontalitatea îmbrățișării omenirii și la verticalitatea raportului său intim cu Dumnezeu. A asculta nu este niciodată un exercițiu unidirecțional (chiar într-un interviu simplu). La bază există mereu o relație (deși efemeră). Adevărata ascultare trebuie să fie bazată pe reciprocitate unde fiecare știe că are ceva de învățat de la celălalt. Însă creștinul știe că la această dimensiune orizontală trebuie adăugată și dimensiunea verticală, adică disponibilitatea față de Dumnezeu de a primi Cuvântul său, care este capacitatea de a privi cu ochii lui Dumnezeu. Atunci ascultarea se transformă în discernământ (în separare și alegere).
Aș vrea să închei întorcându-mă din nou la parcursul sinodal pe care tocmai l-am demarat și ale cărui roade deja începem să le vedem. În multe domenii ale vieții sociale și ecleziale am pierdut capacitatea unui dialog sănătos și eliberator. Ne este frică să ne deschidem la dialog. Mai degrabă decât îndreptat spre căutarea adevărului, spre primirea celuilalt diferit și în același timp egal cu mine însumi, dialogul ajunge adesea să degenereze devenind litigiu. Nu mai este comuniune ci separare. Așa cum ne amintea Papa Francisc la Angelus din 5 septembrie „adesea renașterea unui dialog nu trece de la cuvinte, ci de la tăcere, de la neimputare proprie, de la reîncepe cu răbdare să-l ascultăm pe celălalt, să ascultăm trudele sale, ceea ce poartă înăuntru. Vindecarea inimii începe de la ascultare”.
Drumul sinodal care începe cu acest timp, timp lung de ascultare reciprocă poate să fie un timp oportun, un kairos, de vindecare a multelor răni pe care le purtăm în comunitățile noastre ecleziale, ca societate și ca omenire. Ajutați-ne să îi ascultăm pe toți, în special pe cei care trăiesc la marginile Bisericilor noastre, cei care au fost răniți de o Biserică surdă și mută, cei care sunt în așteptarea unei urechi și a unei inimi dispuse să asculte. Ascultați cu inima și – dacă sunteți creștini – nu vă rușinați să-i cereți Duhului Sfânt – Mângâietorul – să vă ajute să ascultați și să duceți voi înșivă un cuvânt de mângâiere și milostivire. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
