Darul făcut Papei de președinția Slovaciei
22.10.2021, Vatican (Catholica) - Ca gest de recunoștință pentru vizita Papei Francisc în Slovacia, președinta țării – Zuzana Čaputová, a trimis la Vatican dispozitive medicale destinate structurilor sanitare ale Sfântului Scaun care îi ajută pe cei nevoiași.
Darul conține un ventilator pulmonar, peste o sută de mii de măști cu trei straturi de protecție, diferite tipuri de lămpi germicide și dezinfectate care pot fi utilizate în vederea contrastării pandemiei de Covid-19 și a sprijinirii persoanelor vulnerabile, sărace și bolnave de care se îngrijesc structuri sanitare aflate sub patronajul Sfântului Scaun. Darul făcut de președinția Slovaciei a ajuns în Vatican joi, 21 octombrie.
Știrea a fost dată printr-un comunicat al Ambasadei Republicii Slovacia pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta. Cu această ocazie, ambasadorul – Marek Lisánsky – s-a întâlnit cu Cardinalul Pietro Parolin care și-a exprimat aprecierea față de gestul altruist al președinției și față de atenția Slovaciei pentru persoanele cele mai vulnerabile și mai marginalizate. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
