Papa Francisc: Lui Isus, care poate tot, trebuie cerut tot
24.10.2021, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a invitat la o reflecție asupra propriei rugăciuni: este ea curajoasă sau „un mic salut formal”? este lâncedă sau cu substanță? anemică? superficială? Invitația a fost formulată în contextul rugăciunii „Îngerul Domnului”, recitată cu cei prezenți în Piața San Pietro. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi relatează despre Isus care, ieșind din Ierihon, redă vederea lui Bartimeu, un orb care cerșește la marginea drumului (cf. Mc 10,46-52). Este o întâlnire importantă, ultima înainte de intrarea Domnului în Ierusalim pentru Paște. Bartimeu își pierduse vederea, dar nu glasul! De fapt, când aude că urmează să treacă Isus, începe să strige: „Fiul lui David, Isuse, ai milă de mine!” (v. 47). Și strigă, strigă așa. Discipolii și mulțimea sunt deranjați de strigătele sale și îl ceartă pentru ca să tacă. Însă el urlă și mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine” (v. 48). Isus aude și imediat se oprește. Dumnezeu ascultă mereu strigătul săracului și nu este deloc deranjat de glasul lui Bartimeu, dimpotrivă, își dă seama că este plin de credință, o credință care nu se teme să insiste, să bată la inima lui Dumnezeu, în pofida neînțelegerii și a reproșurilor. Și aici se află rădăcina miracolului. De fapt, Isus îi spune: „Credința ta te-a mântuit” (v. 52).
Credința lui Bartimeu transpare din rugăciunea sa. Nu este o rugăciune timidă, convențională. Înainte de toate îl numește pe Domnul „Fiul lui David”: adică îl recunoaște Mesia, Rege care vine în lume. După aceea îl cheamă pe nume, cu încredere: „Isus”. Nu îi este frică de El, nu se distanțează. Și astfel, din inimă, strigă lui Dumnezeu prietenul toată drama sa: „Ai milă de mine!”. Numai rugăciunea aceea: „Ai milă de mine!”. Nu îi cere niște bani cum face cu trecătorii. Nu. Aceluia care poate tot el cere tot. Oamenilor le cere bani, lui Isus care poate face tot îi cere tot: „Ai milă de mine, ai milă de tot ceea ce sunt”. Nu cere un har, ci se prezintă pe sine însuși: cere milostivire pentru prezența sa, pentru viața sa. Nu este o cerere neimportantă, ci este foarte frumoasă, pentru că invocă mila, compasiunea, milostivirea lui Dumnezeu, duioșia sa.
Bartimeu nu folosește multe cuvinte. Spune esențialul și se încredințează iubirii lui Dumnezeu, care poate face să reînflorească viața sa făcând ceea ce este imposibil pentru oameni. Pentru aceasta nu îi cere Domnului o pomană, ci manifestă tot, orbirea sa și suferința sa, care mergea dincolo de faptul de a nu putea să vadă. Orbirea era vârful icebergului, dar în inima sa au fost răni, umiliri, vise eșuate, greșeli, remușcări. El se ruga cu inima. Și noi? Când îi cerem lui Dumnezeu un har, punem în rugăciune și propria noastră istorie, rănile, umilirile, visele eșuate, greșelile, remușcările?
„Fiul lui David, Isuse, ai milă de mine!” Să facem astăzi această rugăciune. Și să ne întrebăm: „Cum este rugăciunea mea?” Fiecare dintre noi să se întrebe: „Cum este rugăciunea mea?” Este curajoasă, are insistența bună ca aceea a lui Bartimeu, știe „să îl prindă” pe Domnul care trece, sau se mulțumește să îi facă un mic salut formal câteodată, când îmi amintesc? Acele rugăciuni lâncede care nu ajută deloc. Și după aceea: rugăciunea mea este „cu substanță”, expune inima în fața Domnului? Îi duc istoria și fețele vieții mele? Sau este anemică, superficială, făcută din ritualuri fără afect și fără inimă? Când credința este vie, rugăciunea este din inimă: nu cerșește bănuți, nu se reduce la nevoile de moment. Lui Isus, care poate tot, trebuie cerut tot. Nu uitați aceasta. Lui Isus, care poate tot, trebuie cerut tot, cu insistența mea în fața Lui. El abia așteaptă să reverse harul Său și bucuria Sa în inimile noastre, dar din păcate noi menținem distanțele, probabil din timiditate sau lene sau necredință.
Mulți dintre noi, când ne rugăm, nu credem că Domnul poate face minunea. Îmi vine în minte acea istorie – pe care eu am văzut-o – a acelui tată căruia medicii i-au spus că fetița sa de nouă ani nu trecea de noapte; era în spital. Și el a luat un autobuz și a mers la șaptezeci de kilometri la Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria. Era închis și el, prins de gratiile de la intrare, a petrecut toată noaptea rugându-se: „Doamne, salveaz-o! Doamne, dă-i viața!” O ruga pe Sfânta Fecioară Maria, toată noaptea strigând la Dumnezeu, strigând din inimă. După aceea, dimineața, când s-a întors în spital, a găsit-o pe soție care plângea. Și el s-a gândit: „A murit”. Și soția a spus: „Nu se poate înțelege, nu se poate înțelege… Medicii spun că este un lucru straniu, pare vindecată.” Strigătul acelui om care cerea tot a fost ascultat de Domnul, care i-a dat tot. Aceasta nu este o istorie: am văzut eu, în cealaltă Dieceză. Avem acest curaj în rugăciune? Celui care ne poate da tot, să îi cerem tot, ca Bartimeu, care este un mare maestru, un mare maestru de rugăciune. El, Bartimeu, să ne fie exemplu cu credința sa concretă, insistentă și curajoasă. Și Sfânta Fecioară Maria, Fecioară în rugăciune, să ne învețe să ne adresăm lui Dumnezeu cu toată inima, având încredere că el ascultă atent fiecare rugăciune.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Exprim apropierea mea miilor de migranți, refugiați și alții care au nevoie de protecție în Libia: nu vă uit niciodată; aud strigătele voastre și mă rog pentru voi. Mulți din acești bărbați, femei și copii sunt supuși unei violențe inumane. Încă o dată cer comunității internaționale să mențină promisiunile de a căuta soluții obișnuite, concrete și durabile pentru gestionarea fluxurilor migratoare în Libia și în toată Mediterana. Și cât de mult suferă cei care sunt respinși! Există adevărate lagăre acolo. Trebuie să se pună capăt întoarcerii migranților în țări nesigure și să se dea prioritate ajutorării vieților umane pe mare cu dispozitive de salvare și de debarcare previzibilă, să li se garanteze condiții demne de viață, alternative la detenție, parcursuri regulamentare de migrație și acces la procedurile de azil. Să ne simțim cu toții responsabili de acești frați și surori ai noștri, care de prea mulți ani sunt victime ale acestor situații foarte grave. Să ne rugăm împreună pentru ei în tăcere.
Ieri la Brescia a fost beatificată sora Lucia a Neprihănitei, călugăriță de la Slujitoarele Carității. Femeie blândă și primitoare, decedată în 1954 la 45 de ani, după o viață dedicată slujirii aproapelui și atunci când boala a slăbit-o în trup dar nu în spirit. Și astăzi la Rimini este beatificată tânăra Sandra Sabattini, studentă la medicină, decedată la 22 de ani din cauza unui accident rutier. Tânără bucuroasă, animată de mare caritate și de rugăciune zilnică, s-a dedicat cu entuziasm în slujba celor mai slabi urmând carisma slujitorului lui Dumnezeu don Oreste Benzi. Aplauze pentru cele două fericite. Toți împreună!
Astăzi, Ziua Misionară Mondială, să privim la aceste două noi fericite ca la martore care au vestit evanghelia cu viața lor. Și cu recunoștință adresez salutul meu atâtor misionari și misionare – preoți, călugări, călugărițe și credincioși laici – care își dedică în linia întâi energiile lor în slujba Bisericii, plătind personal – uneori cu preț mare – mărturia lor. Și fac aceasta nu pentru a face prozelitism, ci pentru a mărturisi evanghelia în viața lor în ținuturile care nu îl cunosc pe Isus. Multe mulțumiri misionarilor! Și pentru ei aplauze mari, toți! Salut și seminariștii de la Colegiul Urban.
Și vă salut pe voi toți, dragi romani și pelerini din diferite țări. Îndeosebi, salut comunitatea peruviană – multe steaguri din Peru! – care celebrează sărbătoarea lui Senor de los Milagros. Și Ieslea din acest an va fi din comunitatea peruviană. Așa cum salut și o comunitate filipineză din Roma; salut Centro Academico Romano Fundación, Spania; Fiicele Preasfintei Inimi a lui Isus reunite în capitul și grupul Comunității Emanuel. În afară de asta, salut participanții la „maratonul” de la Treviso la Roma și pe cei care parcurg „Drumul” de la Sacra di San Michele până la Monte Sant’Angelo; pelerinajul ciclist în amintirea Sfântului Alois Guanella; salut credincioșii din Palmi, din Asola și San Cataldo. Și un salut special trimit participanților la Săptămâna Socială a Catolicilor Italieni, reuniți la Taranto cu tema „Planeta pe care o sperăm”. Urez tuturor o duminică frumoasă. Timpul este frumos. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
