Mesajul PS Virgil Bercea cu ocazia celei de a XXXVI-a Zi Mondială a Tineretului

20.11.2021, Oradea (Catholica) - Dragi tineri, Sfântul Părinte Papa Francisc invită întreaga Biserică să celebreze cea de XXXVI – Zi Mondială a Tineretului cu tema „Ridică-te te pun martor al celor pe care le-ai văzut” (Cf. Fap.26,16), duminică 21 noiembrie 2021. Dorința Sfântului Părinte este ca, în această zi, Biserica să-i pună pe tineri în centrul atenției sale pastorale și să se roage pentru ei și împreuna cu ei.
Dragii mei, vă trimit această scrisoare după câteva zile de la începerea postului Crăciunului. În această perioadă atât de incertă, dar așa de prețioasă, doresc să vă transmit acest mesaj ca mărturie a iubirii pe care o am pentru fiecare dintre voi. Suntem din nou închiși în casele noastre și ne confruntăm cu această răspândire continuă a virusului și avem multe motive să fim alarmați și îngrijorați. Suntem cuprinși de tristețe pentru cei care mor singuri, pentru cei internați și pentru oamenii la care ținem cel mai mult cum ar fi bunicii, părinții, vecinii și prietenii noștri. Școala, universitatea și de asemenea multe activități ale Bisericii se pot desfășura doar cu limitarea numărului de participanți și distanțare dar, sunt totuși utile pentru menținerea relațiilor și oportunităților de comunicare și formare.
Tocmai în mijlocul acestei situații doresc să vă adresez un mesaj de speranță invitându-vă ca în această Duminică să vă uniți în rugăciune cu toți tinerii din lume, pentru că voi sunteți bucuria lui Dumnezeu care nu este departe de noi, care scurtează distanțe și vrea să vină în mijlocul nostru. Această certitudine, susținută de credință, este cea mai mare speranță a noastră. Vă rog pe fiecare în parte să luați în considerare următoarele sugestii: în fiecare zi să spuneți o rugăciune – simplă dar constantă și trăită în intimitatea inimii; dacă puteți, nu uitați Cuvântul Domnului – Sfânta Scriptură – citiți zilnic Evanghelia de la Sfânta Liturghie; încercați să vă rugați cu prietenii voștri sau să citiți un pasaj din Evanghelie; fiți disponibili și participați la activitățile din parohie propuse de preoții voștri.
În așteptarea întâlnirii noastre mă rog împreună cu voi și vă propun ca duminică, 21 noiembrie 2021, să ne unim în rugăciune în cadrul Sfintei Liturghii din fiecare parohie, iar la finalul acesteia să rostim împreună rugăciunea tinerilor. Vă îmbrățișez cu drag pe toți, +Virgil Bercea, Episcop.