Papa Francisc a acceptat demisia Arhiepiscopului catolic de Paris
02.12.2021, Paris (Catholica) - Papa Francisc a acceptat joi demisia Arhiepiscopului Michel Aupetit, pe fondul unei controverse privind o presupusă relație anterioară cu o femeie, înainte ca acesta să fie Arhiepiscop de Paris. O declarație a biroului de presă al Sfântului Scaun din 2 decembrie informează că Sfântul Părinte a acceptat demisia înaintată de Mons. Aupetit și l-a numit Administrator apostolic interimar pe Arhiepiscopul Georges Pontier, Arhiepiscop emerit de Marsilia. Mons. Aupetit, care a fost instalat în capitala Franței în 2018, i-a scris Pontifului după ce săptămânalul francez Le Point a publicat un raport în care îl descrie ca pe o figură autoritară și dezbinătoare.
Raportul a ridicat, de asemenea, îngrijorări cu privire la legăturile Mons. Aupetit cu o femeie, care datează din 2012, pe când era Vicar general al Arhidiecezei de Paris. Arhiepiscopul în vârstă de 70 de ani, care a avut o vocație târzie la preoție, după ce a lucrat ca medic, a declarat pentru Le Point că nu are o relație cu femeia respectivă. A spus: „Comportamentul meu față de ea s-ar putea să fi fost ambiguu, sugerând astfel existența între noi a unei relații intime și a unor relații sexuale, pe care le infirm cu fermitate… Am decis să nu o mai văd și am informat-o.” Mons. Aupetit a declarat pentru cotidianul francez catolic La Croix că a vorbit cu Cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru Episcopi din Vatican, despre situația sa, precum și cu Arhiepiscopul Celestino Migliore, Nunțiul Apostolic în Franța. „Aceasta nu din cauza a ceea ce ar fi trebuit sau nu ar fi trebuit să fac în trecut – altfel aș fi plecat cu mult timp în urmă – ci pentru a evita diviziunea, dacă eu însumi sunt o sursă de diviziune”, a spus el.
Într-o declarație din 2 decembrie, lansată și sub formă de mesaj video, Mons. Aupetit a spus: „Evenimentele dureroase din ultima săptămână, despre care am vorbit deja, m-au determinat să îmi pun misiunea în mâinile Papei Francisc pentru a feri Arhidieceza de diviziunea pe care o provoacă mereu suspiciunea și pierderea încrederii. Am primit această povară grea a Arhidiecezei de Paris și am încercat să o duc cu fervoare și dăruire. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, care mi-a oferit mereu darul unei priviri binevoitoare asupra semenilor mei și al iubirii de oameni, care m-a condus în primul rând la practicarea medicinei. Grija este ceva adânc înrădăcinat în mine și dificultățile relațiilor dintre oameni nu o diminuează.”
Prelatul a adăugat: „Am fost, desigur, foarte deranjat de atacurile asupra mea. Astăzi, îi mulțumesc lui Dumnezeu că inima mea este profund în pace. Mulțumesc numeroșilor oameni care mi-au arătat încrederea și afecțiunea lor în ultimele opt zile. Mă rog pentru cei care se poate să îmi fi dorit răul; mă rog așa cum ne-a învățat Cristos să facem, Cel care ne ajută dincolo de puterea noastră săracă. Cer iertare celor pe care poate i-am rănit și vă asigur pe toți de prietenia mea profundă și de rugăciunea mea, care va fi întotdeauna pentru voi.” În încheierea mesajului său, Mons. Aupetit a amintit cuvintele din prima sa omilie ca Arhiepiscop al Parisului: „Nu vă uitați la Arhiepiscop, ci contemplați-l pe Cristos!”