Papa Francisc: Mâinile voastre care ating trupul suferind al lui Cristos
06.01.2022, Vatican (Catholica) - „Dragi lucrători sanitari, slujirea voastră alături de cei bolnavi, desfășurată cu iubire și competență, transcende limitele profesiei pentru a deveni o misiune. Mâinile voastre care ating trupul suferind al lui Cristos pot să fie semn al mâinilor milostive ale Tatălui. Fiți conștienți de marea demnitate a profesiei voastre, precum și de responsabilitatea pe care ea o comportă.” Aceste cuvinte înălțătoare se regăsesc în mesajul pe care Papa Francisc l-a scris pentru Ziua Mondială a Bolnavului din acest an.
Instituită acum 30 de ani, Ziua Mondială a Bolnavului este celebrată anual pe 11 februarie, în sărbătoarea Sfintei Fecioare de la Lourdes. Tema din acest an este „A fi alături de cel care suferă pe un drum de caritate”, cu motoul biblic: „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). Scopul instituirii acestei Zile Mondiale este de „a sensibiliza poporul lui Dumnezeu, instituțiile sanitare catolice și societatea civilă la atenția față de cei bolnavi și față de cei care se îngrijesc de ei”, scrie Sfântul Părinte în mesaj. Trecând apoi la motoul biblic, amintește că avem un Dumnezeu „bogat în milostivire” (Ef 2,4), despre care dă mărturie prin excelență Fiul, Isus Cristos.
Mesajul aduce un elogiu științei medicale, dar are și un semnal de alarmă: „Să îl binecuvântăm pe Domnul pentru progresele pe care știința medicală le-a făcut mai ales în ultimele timpuri; noile tehnologii au permis să se pregătească parcursuri terapeutice care sunt de mare folos pentru cei bolnavi; cercetarea continuă să dea contribuția sa prețioasă pentru a înfrânge patologii vechi și noi; medicina reabilitatoare a dezvoltat mult cunoștințele sale și competențele sale. Însă toate acestea, nu trebuie să ne facă să uităm unicitatea fiecărui bolnav. Bolnavul este mereu mai important decât boala sa, și pentru aceasta orice abordare terapeutică nu poate face abstracție de ascultarea pacientului, a istoriei sale, a neliniștilor sale, a fricilor sale.”
Pontiful a subliniat cum evanghelizarea merge mână în mână cu caritatea: „Milostivirea față de cei bolnavi, în decursul secolelor, a dus comunitatea creștină să deschidă nenumărate ‚hanuri ale bunului samaritean’, în care să poată fi primiți și îngrijiți bolnavi de tot felul […]. Milostivi precum Tatăl, atâția misionari au însoțit vestirea Evangheliei prin construirea de spitale, dispensare și locuri de îngrijire.” În acest context, a dorit să sublinieze importanța instituțiilor sanitare catolice, despre care a spus că „sunt o comoară prețioasă de păstrat și de susținut; prezența lor a distins istoria Bisericii prin apropierea de bolnavii mai săraci și de situațiile mai uitate. […] Într-un timp în care este răspândită cultura rebutului și viața nu este mereu recunoscută demnă de a fi primită și trăită, aceste structuri, în calitate de case ale milostivirii, pot fi exemplare în protejarea și îngrijirea oricărei existențe, chiar și cea mai fragilă, de la începutul său până la sfârșitul său natural.”
Mesajul papal se încheie astfel: „Iubiți frați și surori, mijlocirii Mariei, Tămăduitoare bolnavilor, încredințez pe toți bolnavii și familiile lor. Uniți cu Cristos, care poartă asupra sa durerea lumii, să poată găsi sens, mângâiere și încredere. Mă rog pentru toți lucrătorii sanitari pentru ca, bogați în milostivire, să ofere pacienților, împreună cu îngrijirile corespunzătoare, apropierea lor fraternă. Asupra tuturor împart din inimă binecuvântarea apostolică.”
