Papa Francisc oferă o reflecție personală despre cei 52 de ani de preoție
17.02.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a oferit joi o lungă reflecție despre cei peste 52 de ani de preoție, oferind sfaturi altor clerici în ceea ce a spus că ar putea fi „cântecul de lebădă” al vieții sale preoțești. În timp ce a ținut discursul de deschidere la o conferință de trei zile din Vatican privind teologia preoției, pe 17 februarie, Sfântul Părinte în vârstă de 85 de ani a spus că „nu există nici o teorie aici – vorbesc despre ceea ce am trăit”. „S-ar putea ca aceste reflecții să fie «cântecul de lebădă» al propriei mele vieți preoțești, dar vă pot asigura că ele sunt rodul propriei mele experiențe”, a spus el. În discursul sincer, Pontiful a spus că a văzut martori pozitivi ai preoției și a mers alături de bărbați a căror „slujire devenise stearpă, repetitivă și lipsită de sens”. A adăugat că și el s-a confruntat cu momente de dificultate și dezolare în propria vocație, spunând că au existat momente de întuneric în viața sa, când apropierea de Dumnezeu a fost indispensabilă pentru a-l susține.
Discursul Papei a marcat începutul întâlnirii „Pentru o teologie fundamentală a preoției”, transmise live, care are loc în perioada 17-19 februarie în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Simpozionul a fost anunțat pentru prima dată în aprilie 2021. Cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru Episcopi, a organizat întâlnirea împreună cu Centrul de Cercetare și Antropologie pentru Vocații, cu sediul în Franța. Mesajul Papei Francisc a fost organizat în jurul a patru forme de „apropiere” despre care a spus că sunt „decisive” în viața unui preot: apropierea de Dumnezeu, apropierea de Episcop, apropierea de alți preoți și apropierea de oameni.
A subliniat importanța unei vieți de rugăciune și a unei relații puternice cu Dumnezeu atât pentru preoți, cât și pentru Episcopi, precum și chemarea universală la sfințenie care își are rădăcinile în Botez. „Viața unui preot este, înainte de toate, istoria mântuirii unei persoane botezate”, a spus el. „Nu ar trebui să uităm niciodată că fiecare vocație particulară, inclusiv cea a ordinelor sfinte, este o completare a Botezului”. Papa a remarcat că există tentația de a trăi preoția fără să ne amintim că vocația primară este la sfințenie. „A fi sfânt înseamnă să ne conformăm lui Isus”, a spus el. „Numai atunci când ne străduim să îi iubim pe ceilalți așa cum face Isus, îl facem vizibil pe Dumnezeu și ne împlinim vocația la sfințenie.”
L-a citat pe Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, care a scris în exortația sa apostolică din 1992, Pastores dabo vobis, că „preotul, ca orice alt membru al Bisericii, trebuie să crească în conștiința faptului că el însuși are nevoie în mod continuu să fie evanghelizat”. Există unii preoți și Episcopi care nu înțeleg acest lucru, a reflectat Papa Francisc, numind-o „tragedia zilelor noastre”. Papa a spus că Biserica trăiește o perioadă de „schimbare epocală”, dar oamenii nu trebuie să caute alinare nici în trecut, nici în viitor. „Prefer, în schimb, răspunsul născut dintr-o acceptare încrezătoare a realității, ancorată în Tradiția înțeleaptă și vie a Bisericii, care ne permite să ne lansăm în adânc fără teamă”, a spus el. I-a avertizat pe cei prezenți că multe crize în preoție sunt rezultatul unei vieți de rugăciune sărace și al lipsei de intimitate cu Dumnezeu, care reduce viața spirituală „la o simplă practică religioasă”.
„Intimitatea născută din rugăciune, viața spirituală, apropierea concretă de Dumnezeu prin ascultarea cuvântului Său, celebrarea Euharistiei, tăcerea adorației, încredințarea către Maria, însoțirea înțeleaptă a unei călăuze și Sacramentul Reconcilierii… Fără aceste «forme de apropiere», preotul este doar un angajat obosit care nu are nici unul dintre beneficiile prietenilor Domnului”, a spus el. Rugăciunea este, de asemenea, „prima sarcină” a unui Episcop, a spus el, adăugând: „El trebuie să crească, eu trebuie să mă micșorez, spune Sfântul Ioan Botezătorul”. Pentru a avea o relație bună cu Dumnezeu, găsirea unor momente de liniște pe parcursul zilei este esențială. Această tăcere este adesea evitată pentru că poate fi inconfortabilă. În loc să simțim pace, simțim goliciune, „și pentru a nu simți aceasta, nu suntem dispuși să încetinim ritmul”. Munca poate deveni „o distragere a atenției pentru a nu cădea în dezolare”, a spus Papa, referindu-se la un concept central în spiritualitatea ignațiană. I-a încurajat pe preoți și pe Episcopi să treacă peste sentimentele inconfortabile de dezolare și să persevereze în rugăciune.
De asemenea, i-a sfătuit să caute fraternitatea cu alți preoți, ceea ce „înseamnă să alegeți în mod deliberat să căutați sfințenia împreună cu alții, și nu de unul singur”. „Așa cum spune un proverb african: «Dacă vrei să mergi repede, mergi singur; dacă vrei să mergi departe, mergi cu alții». Uneori se pare că Biserica este lentă, iar acest lucru este adevărat. Cu toate acestea, îmi place să mă gândesc că este vorba de lentoarea celor care au ales să meargă în fraternitate”, a spus el. Fraternitatea și prietenia preoțească îi ajută, de asemenea, pe preoți să trăiască o viață de celibat cu mai multă seninătate. „Celibatul este un dar pe care Biserica latină îl păstrează, însă este un dar care, pentru a fi trăit ca mijloc de sfințire, necesită relații sănătoase, relații de adevărată stimă și de adevărată bunătate, care sunt adânc înrădăcinate în Cristos”, a observat el. „Fără prieteni și fără rugăciune, celibatul poate deveni o povară insuportabilă și o contrazicere a frumuseții înseși a Preoției”.
Papa Francisc i-a îndemnat pe preoți să fie aproape de oameni, spunând că este „convins că, pentru o înțelegere reînnoită a identității Preoției, este important în zilele noastre să fim implicați îndeaproape în viața reală a oamenilor, să trăim alături de ei, fără căi de scăpare”. A subliniat că oamenii caută „păstori în stilul lui Isus”, nu „funcționari clericali” sau „profesioniști ai sacrului”. Oamenii au nevoie ca aceștia să fie „oameni curajoși, gata să se apropie de cei aflați în suferință și să le întindă o mână de ajutor. Bărbați contemplativi, a căror apropiere de oameni le permite să proclame în fața rănilor lumii noastre puterea Învierii, chiar și acum în acțiune.”
Abordând criza vocațiilor preoțești, Papa Francisc a reflectat asupra nevoii de viață și de fervoare și asupra dorinței de a-l aduce pe Cristos altora. A spus că, chiar și în comunitățile în care preoții nu sunt deosebit de implicați sau de bucuroși, comunitatea botezaților poate inspira vocații prin rugăciunile ei și prin viața activă și fraternă. „Acest lucru se întâmplă mai ales dacă acea comunitate se roagă cu insistență pentru vocații și are curajul de a le propune tinerilor săi o cale de consacrare specială”, a spus el. „Privind la propria umanitate, la propria istorie, la propria personalitate”, a continuat Pontiful, „fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe nu dacă răspunsul la o vocație este plăcut sau nu, ci dacă, în conștiință, acea vocație scoate la lumină în noi potențialul de Iubire pe care l-am primit în ziua Botezului nostru”.