Consiliul Cardinalilor a discutat despre rolul femeilor în Biserică
23.02.2022, Vatican (Catholica) - Cardinalii consilierii ai Papei Francisc au discutat un raport privind rolul femeilor în Biserică, a anunțat miercuri Vaticanul. Biroul de presă al Sfântului Scaun a precizat, pe 23 februarie, că în timpul întâlnirii de trei zile cei șapte Cardinali au ascultat și comentat raportul realizat de teologul sr. Linda Pocher FMA despre „rolul femeilor și «principiul marian» în Biserică”. Sr. Linda, membră a Surorilor Saleziene ale lui Don Bosco, este profesor adjunct la Facultatea Pontificală de Științe ale Educației „Auxilium” din Roma. Pontiful a vorbit despre „principiul marian”, pe care teologii îl pun adesea în paralel cu „principiul petrin”, într-o predică rostită în Bazilica San Pietro în 2019. El a spus: „Maria este Mama noastră. Ea este Mama poporului nostru. Ea este Mama noastră, a tuturor. Ea este Mama Bisericii, dar este și imaginea Bisericii. Și ea este Mama inimilor noastre, a sufletelor noastre”.
„Există un Sfânt Părinte care spune că ceea ce se poate afirma despre Maria, se poate afirma într-un fel și despre Biserică și într-un fel și despre sufletele noastre. Dat fiind că Biserica este feminină și sufletul nostru are această capacitate de a primi harul de la Dumnezeu și, într-un anumit sens, Părinții au văzut Biserica ca pe o femeie, nu ne putem gândi la Biserică fără acest «principiu marian».” El a continuat: „Când cercetăm rolul femeii în Biserică, putem urma calea funcționalității, deoarece femeile au funcții de îndeplinit în Biserică. Dar aceasta este doar jumătate din drum. Femeile din Biserică realizează mai mult cu acest principiu marian care «maternizează» Biserica și o transformă în Sfânta Mamă Biserică.”
Rolul femeii în Biserică este unul dintre cele patru subiecte principale ale controversatei „Căi sinodale” germane. Luna trecută, membrii au votat în favoarea unui proiect de text care cere hirotonirea femeilor întru preoție. Cardinalul Reinhard Marx, unul dintre cei șapte Cardinali consilieri, a fost prezent la reuniunea de la Frankfurt, în sud-vestul Germaniei. În timpul unei conferințe de presă în 2016, Papa Francisc a fost întrebat dacă este posibil să existe femei preot în Biserica Catolică în următoarele decenii. „În ceea ce privește hirotonirea femeilor în Biserica Catolică, cuvântul final clar a fost dat de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, iar acest lucru este valabil”, a răspuns el. Pontiful a cerut de la două comisii să studieze chestiunea diaconatului feminin în Biserica Catolică. Prima, înființată în 2016, a examinat chestiunea istorică a rolului diaconeselor în Biserica primară, dar nu a ajuns la un consens. A instituit o a doua comisie în 2020, în urma discuției despre diaconatul feminin în timpul Sinodului amazonian din 2019. A schimbat legislația Bisericii în ianuarie 2021, astfel încât femeile să poată fi instituite în mod oficial la slujbele laice de lector și acolit.
Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat miercuri că în Consiliul Cardinalilor s-a vorbit și despre „convertirea necesară” de care au nevoie membrii Bisericii Catolice pentru a îmbrățișa ideea de sinodalitate. „După o conversație în care diverși Cardinali au vorbit despre situația socio-politică și eclezială din regiunile lor de origine, aceștia au reflectat asupra temei sinodalității ca proces de ascultare și discernământ în inima identității Bisericii și asupra convertirii necesare pe care aceasta o cere clerului și laicilor”, a precizat biroul de presă. Grupul de Cardinali, denumit uneori C9, pentru că a avut anterior nouă membri, a fost înființat de Papa Francisc în 2013, pentru a-l „asista în guvernarea Bisericii universale”, precum și pentru a revizui textul constituției apostolice „Pastor bonus” din 1988. La una dintre primele reuniuni ale Consiliului, s-a decis că revizuirile proiectate pentru „Pastor bonus” ar fi suficient de substanțiale pentru a justifica o constituție complet nouă. Cardinalii au lucrat la redactarea și revizuirea textului începând din 2014. Într-un interviu acordat în septembrie anul trecut, Sfântul Părinte a sugerat că documentul se află în stadiul final, însă Vaticanul nu a dat nici o dată preconizată pentru publicarea constituției și aceasta nu a fost menționată în comunicatul de miercuri.
Pe lângă Cardinalul german Marx, la întâlnirea din 21-23 februarie de la Casa Santa Marta, reședința Papei, au luat parte Cardinalul hondurian Óscar Rodríguez Maradiaga, Cardinalul american Sean O’Malley, Cardinalul indian Oswald Gracias și Cardinalul congolez Fridolin Ambongo Besungu. Acestora li s-au alăturat Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, Cardinalul Giuseppe Bertello, fost președinte al Guvernatoratului Statului Cetății Vaticanului, și Episcopul Marco Mellino, secretar al Consiliului Cardinalilor. Biroul de presă al Sfântului Scaun a precizat că prelații și Papa au discutat, de asemenea, despre „serviciul diplomatic al Sfântului Scaun”, inclusiv despre „rolul și activitatea Nunților în actualul cadru politic și eclezial”. Următoarea reuniune a Consiliului Cardinalilor este programată pentru luna aprilie.
