Predicile de Postul Mare din Vatican despre „uimirea euharistică”
26.02.2022, Vatican (Catholica) - „«Luați și mâncați, acesta este Trupul Meu» – O cateheză mistagogică despre Euharistie” este tema predicilor pentru Postul Mare 2022, care se vor ține în prezența Papei în vinerile de 11, 18, 25 martie și 1 și 8 aprilie, de la ora 9, în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Cardinalul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, care va ține meditațiile, anunță că, în pofida „multelor rele pe care pandemia de Covid le provoacă omenirii”, a existat „cel puțin un efect pozitiv: ne făcut să conștientizăm nevoia de Euharistie pe care o avem și golul pe care îl creează lipsa ei”.
Cardinalul capucin afirmă că unele Biserici locale au decis să facă în acest an o cateheză specială despre Euharistie, în vederea unei „așteptate reînsuflețiri euharistice”. Într-adevăr, Euharistia, spune predicatorul, este în centrul fiecărui timp liturgic, și îndeosebi al Postului Mare, care „ne pregătește pentru momentul instituirii sale”. Fiecare progres mic în înțelegerea sa, afirmă Cardinalul, „se traduce într-un progres în viața spirituală, atât personală cât și eclezială”. Însă este și „lucrul cel mai expus, din cauza repetitivității sale, să devină rutină, ceva normal”. Așadar, unul dintre scopul meditațiilor este de a reînsufleți ceea ce Sfântul Ioan Paul al II-lea numea „uimirea euharistică”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)