Pr. Arturo Sosa: În calitate de cetățeni ne angajăm pentru binele Europei
11.03.2022, Roma (Catholica) - Trebuia să fie a lui Isidor plugarul ceremonia fixată pentru 12 martie 1622. Dar ceea ce s-a întâmplat a fost efectiv altceva. Din moment ce puțin mai înainte, în ianuarie, se încheiaseră cauzele altor patru fericiți, fosta Congregație a Riturilor a decis să dea viață unui eveniment „multiplu”, primul în istoria Bisericii. Și astfel, împreună cu Isidor, Papa Grigore al XV-lea a canonizat patru figuri monumentale: carmelitana Tereza de Avila; fondatorul Societății lui Isus, Ignațiu de Loyola; confratele iezuit Francisc Xaveriu; și fondatorul oratoriului, Filip Neri. Un eveniment pe care după 400 de ani îl celebrează Papa iezuit Francisc cu Liturghia pe care sâmbătă, 12 martie 2022, o va prezida în biserica romană Del Gesù, la ora 17, și asupra căruia se oprește prepozitul general al iezuiților, pr. Arturo Sosa.
– Părinte Sosa, celebrarea de mâine cade într-un moment istoric deosebit. Nu putem ignora zilele întunecate ale pandemiei, ale războiului, care rănesc omenirea, precum conflictul din Ucraina. Un gând al dumneavoastră despre acest conflict și care sunt căile pentru a construi pacea?
– În primul rând aș vrea să spun că sunt cinci sfinți, cu adevărat figuri inspiratoare pentru noi toți. Este o întâmplare faptul că au fost canonizați toți în aceeași zi. Cred că și Sfântul Părinte a repetat de mai multe ori că prima cale este rugăciunea. Credința noastră insistă mult asupra faptului că Dumnezeu este cel care acționează în istorie, că trebuie să încercăm să fim acolo, în contact cu Domnul care este prezent și care însoțește evenimentele umane în toate momentele. După aceea, există desigur prezența solidară activă, care se poate exprima în atâtea moduri. Pe teren sunt foarte multe persoane din Biserica Catolică și din alte părți care sunt acolo pentru a da o mână de ajutor. Ceea ce se face pentru primirea în țările europene, aici în Italia, în alte țări… O prezență și solidară care trece și prin faptul de a fi bine informați, a încerca să înțelegem, a nu închide ochii, urechile, nimic. Trebuie doar să fim acolo cu inima, în sintonie cu persoanele.
Și apoi este politica. Unul dintre lucrurile care mi se par mai importante astăzi este întărirea simțului de cetățenie globală. Adică nu este vorba de o problemă a ucrainenilor, nu este o problemă a rușilor, nu este o problemă a Uniunii Europene. Este problema noastră, drept cetățeni ai acestei lumi: drept cetățeni, trebuie să împingem politica în direcția binelui comun. Desigur, un război ca acesta este împotriva cetățeniei, împotriva bunăstării persoanelor, împotriva bunăstării naturii. Așadar, a face politică este foarte important din punct de vedere personal, drept cetățean, precum și a susține acest aspect. De exemplu, a auzi opinia publică este foarte important în acest moment. Și apoi în domeniul politic există aspectul negocierii, al diplomației… Însă toate acestea nu vor avea un rezultat bun dacă nu există un sprijin puternic al cetățenilor din lume și din Europa.
– Papa Francisc, vorbind despre Sfântul Ignațiu, a spus că discernământul este o busolă pentru a putea porni pe un drum care are multe curbe. De ce anume are nevoie omul de astăzi?
– Tocmai să învețe acest discernământ. Îmi vin mereu în minte – când aud cuvântul „discernământ” – personaje pe care le cunoaștem în Biblie. Primul dintre toți Abraham. Să spunem că Abraham era o persoană deja la vârstă matură, care a trăit o viață cu succes, căruia Domnul îi cere să lase totul în urmă, chiar și familia sa, și să pornească la drum. Așa cum ar fi făcut fiecare dintre noi, a întrebat: „Unde trebuie să merg?” Și răspunsul: „Eu îți voi spune”. Avem nevoie acum să nu încercăm să avem controlul în mâinile noastre, ci să lăsăm controlul în mâinile lui Dumnezeu. Este vorba despre cum percepem aspectul puterii în acest moment. Putem înțelege puterea ca: eu sunt cel care controlez și atunci fac ceea ce doresc, fără a mă gândi la binele celorlalți, la binele comun. Așadar, trebuie să înțelegem că nu noi suntem în control, ci trebuie să îi lăsăm lui Dumnezeu controlul asupra istoriei și să învățăm să privim cum face Dumnezeu aceasta, care sunt semnele pe care ni le dă pentru a urma drumul: „Eu îți voi spune unde să mergi”. Acesta este discernământul: a învăța să citim semnele istoriei care ne pot arăta unde dorește să ne ducă Dumnezeu ca omenire. Noi, ca omenire, ca bărbați și femei, avem nevoie de această sensibilitate, să înțelegem aceasta și să învățăm să citim semnele timpurilor.
– Așadar în acest sens putem citi și Anul Ignațian sau a 400-a aniversare a canonizărilor despre care am vorbit la început, adică sunt celebrări care nu se limitează să privească trecutul…
– Desigur. Noi spunem că trăim aceasta ca memorial, memorial și în sens biblic. Vă amintiți că, după exodul din Egipt, Legea spune: trebuie să repeți aceasta, trebuie să faci cunoscut noilor generații ce s-a întâmplat, cum a acționat Dumnezeu în viețile noastre, în poporul nostru… Aceste cinci persoane mari au avut o experiență foarte profundă a întâlnirii cu Dumnezeu și în întâmplări dificile. Și cei cinci sfinți pe care îi celebrăm cu această ocazie sunt persoane care au trăit și o mare schimbare. Când lumea a descoperit „o altă țintă” și prin urmare era mult mai complexă decât ceea ce cunoșteau până în acel moment – au descoperit că acolo era sete de Dumnezeu, că avea nevoie de Evanghelie… Sunt persoane care au ieșit din ele însele, din timpurile lor; au intrat adânc în viața religioasă: Tereza sau Ignațiu, diferiți și mai profunzi; Francisc, fără a cunoaște alte culturi, a intrat în acele lumi… Aceasta este amintirea care ne impulsionează să facem voința lui Dumnezeu. Nu este aceeași atitudine pe care o aveau regii, de exemplu, care doreau să aibă bogățiile lumii din epoca lor. Era diferit, era dorința de a întâlni persoane, de a întâlni culturi, cu o veste de împărtășit cu ei: vestea Domnului care ne face frați, care ne impulsionează să facem o lume mai dreaptă.
– La 13 martie, peste două zile, este și aniversarea celui de-al nouălea an de pontificat al Papei Francisc și începe al zecelea an. Care este gândul dumneavoastră pentru Papa?
– Primul, să continue să ne arate această cale a discernământului pe care încă de la începutul pontificatului său l-a repetat mereu întregii Biserici: „Trebuie să mergem pe calea pe care Domnul ne-o cere”. După aceea, mă gândesc la acest „a merge în misiune”, la sensul Bisericii care este misiunea. Papa Francisc, când vorbește despre Biserica sinodală, vorbește despre Biserica în misiune, poporul lui Dumnezeu în mișcare, poporul lui Dumnezeu care îl urmează pe Domnul în misiunea Sa. Unicul mod pentru a uni o varietate așa de mare de persoane, de culturi, este misiunea Domnului, răscumpărarea neamului omenesc. Și Biserica misionară este tocmai Biserica sinodală. Aceea în care toți au ceva de făcut, de spus, de arătat, urmând misiunea Domnului. (material Vatican News, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
