Cardinalul Cantalamessa ilustrează tema euharistică a predicilor pentru Postul Mare
12.03.2022, Vatican (Catholica) - Euharistia favorizează cu siguranță pacea, dar presupune credința, deoarece Cristos a învins violența. Sunt cuvinte de mare actualitate cele ale Cardinalului Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, în acest interviu dat pentru „L’Osservatore Romano”. Cardinalul capucin explică alegerea temei „«Luați și mâncați, acesta este Trupul Meu» – O cateheză mistagogică despre Euharistie” pentru predicile pentru Postul Mare care se vor ține la ora 9, în vinerile de 11, 18, 25 martie și 1, 8 aprilie 2022, în Aula Paul al VI-lea.
– De ce alegerea Euharistiei?
– Unele Biserici locale și naționale (de exemplu cea din Statele Unite ale Americii) au decis să dedice anul curent unei cateheze speciale despre Euharistie, în vederea unei dorite revigorări euharistice în Biserica Catolică. Mi s-a părut o decizie oportună și un exemplu de urmat, atingând unele domenii de obicei neglijate. Dar există un motiv mai puțin ocazional decât acesta pe care l-am subliniat în programul tipărit al predicilor mele. Euharistia este în centrul fiecărui timp liturgic, al Postului Mare nu mai puțin decât al celorlalte timpuri. Este ceea ce noi celebrăm în fiecare zi, Paștele zilnic. Fiecare mic progres în înțelegerea sa se traduce într-un progres în viața spirituală a persoanei și a comunității ecleziale. Este o temă despre care cu adevărat trebuie să vorbim, cum spune Paul, „la timp potrivit și la timp nepotrivit” (2Timotei 4,2), adică mereu. Este o temă mereu actuală, tocmai pentru că nu este o „temă”, ci o Persoană și o prezență: Cristos mort și înviat care reînnoiește în fiecare zi evenimentul care ne-a mântuit.
– Ce incidență a avut pandemia de Covid-19 în pregătirea meditațiilor?
– În timpul perioadei mai acute, în 2020, am fost puternic impresionat – și ca mine cred că foarte mulți alții – de ceea ce însemna în fiecare dimineață a asista la televizor la Sfânta Liturghie celebrată de Papa Francisc la Casa Santa Marta. Cu cuvintele inspirate care o însoțeau, era cu adevărat lumina de la capătul tunelului, soarele din spatele norilor. Am înțeles că a vorbi despre Euharistie în timp de pandemie – și acum, în plus, printre zgomotele de război – nu înseamnă o înstrăinare de realitate, ci a privi la ea dintr-un punct de vedere mai înalt și mai puțin contingent, liber de ceea ce un psalm numește „limbile care clevetesc” (Psalmul 31,21).
– Ce se înțelege prin uimire euharistică?
– Această expresie frumoasă provine de la Sfântul Ioan Paul al II-lea, care a folosit-o în Enciclica Ecclesia de Eucharistia (Biserica în raportul său cu Euharistia), din 17 aprilie 2003. Spunea printre alte lucruri: „În evenimentul pascal și în Euharistia care îl actualizează de-a lungul veacurilor, există un «conținut» cu adevărat imens, în care este prezentă întreaga istorie ca destinatară a harului și a răscumpărării… Prin enciclica de față, aș vrea să înviorez această «uimire» euharistică” (nr. 5-6). Ce este uimirea euharistică? Este mai ușor de intuit decât de exprimat, pentru că este un sentiment, nu o idee. Putem spune: este capacitatea de a nu trata cu ușurință Euharistia și celebrarea sa; de a nu o reduce la o practică pioasă, fie ea și cea mai importantă, sau la un rit care se repetă mereu la fel.
Uimirea euharistică este credința în gradul său cel mai înalt: credință care crede (fide qua, se spune în teologie), nu numai credință crezută (fides quae). Poeții credincioși au puterea de a exprima misterele credinței în mod diferit, uneori paradoxal, dar tocmai pentru aceasta prețios. Iată cum traduce în termeni poetici Paul Claudel uimirea euharistică: „O, Dumnezeul meu, acest lucru este mult mai mare decât noi: să fie clar că Tu ești unicul responsabil de această enormitate” (Hymne du Saint Sacrement). Euharistia este cu adevărat, în sens literal, o „enormitate”, ceva ce trece dincolo de tot ceea ce omul consideră „normal” în acțiunea lui Dumnezeu cu omul. Nu este numai un mister pe care nu îl putem înțelege; este și un mister pe care nu vom termina niciodată să îl înțelegem.
– Euharistia poate favoriza pacea?
– Euharistia poate favoriza cu siguranță pacea, dar presupune credința. Ea favorizează pacea întrucât oferă credinciosului un motiv (și un ajutor!) transcendent pentru a lupta pentru pace și împotriva violenței care are în război manifestarea sa cea mai distructivă. Cristos a învins violența nu opunându-i o violență mai mare, ci îndurând-o și scoțându-i în evidență toată nedreptatea și inutilitatea. A inaugurat un nou gen de victorie pe care Sfântul Augustin l-a cuprins în trei cuvinte: Victor quia victima – învingător pentru că e victimă. Înviindu-l din morți, Tatăl a declarat, o dată pentru totdeauna, de care parte se află adevărul și dreptatea și de care parte se află eroarea și minciuna.
Dezbaterea de acum câteva decenii despre „violența și sacrul”, provocată (și rezolvată creștinește!) de René Girard ne-a ajutat să percepem o nouă dimensiune a Euharistiei. Grație ei, „nu”-ul absolut al lui Dumnezeu spus violenței, rostit pe cruce, este menținut viu de-a lungul secolelor. Euharistia este Sacramentul nonviolenței! În același timp ea ne apare, pozitiv, ca „da”-ul lui Dumnezeu spus victimelor nevinovate, locul unde în fiecare zi sângele vărsat pe pământ se unește cu sângele lui Cristos care strigă la Dumnezeu „cu glas mai puternic decât cel al lui Abel” (Evrei 12,24). Și cel vărsat în aceste zile în martirizata Ucraină! (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
