Liturghie pentru pace la Iași cu PS Benoni Ambăruș, Episcop auxiliar de Roma
13.03.2022, Iași (Catholica) - PS Benoni Ambăruș, Episcop auxiliar al Diecezei de Roma, a prezidat Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, din Iași, duminică, 13 martie 2022, fiind în vizită pentru câteva zile în România și în Republica Moldova, împreună cu o delegație a Caritasului italian, pentru a vizita locurile apropiate de granița cu Ucraina. La celebrare au fost prezenți PS Iosif Păuleț, Episcopul de Iași, PS Petru Gherghel, Episcop emerit, pr. Marco Pagniello, reprezentatul Caritas Italiana, pr. Iosif Iacob, directorul Centrului Diecezan Caritas Iași, preoți din Episcopie și mulți credincioși. PS Iosif Păuleț i-a salutat pe cei prezenți, în special pe oaspeți, despre care a spus că sunt prezenți în Dieceză din cauza războiului, invitând pe toți cei prezenți la rugăciunea pentru pace: „Să ne rugăm pentru pace, să ne rugăm pentru toți cei afectați de ororile acestui război”. Înaintea actului penitențial, Episcopul Benoni Ambăruș a mulțumit pentru darul de a fi împreună, exprimând dorința de a depune înaintea lui Dumnezeu toată viața, „victimele războiului și pe cei care au provocat războiul”, cerând iertare lui Dumnezeu pentru toate.
După proclamarea lecturilor a urmat predica ținută de Episcopul oaspete. Acesta a ținut să exprime din nou motivul prezenței în România, care este legat de războiul din Ucraina: „Ne-am organizat să venim. Deși vizita noastră este scurtă, ea are o singură dorință: de a cunoaște și de a sprijini Bisericile locale, care sunt implicate; de a vă mulțumi pentru ceea ce faceți deja pentru aceste persoane și în același timp pentru a strânge o legătură de colaborare între Bisericile surori”. Referindu-se la Evanghelia duminicii, care a vorbit despre Schimbarea la Față a lui Isus pe Muntele Tabor, PS Benoni Ambăruș a spus că „rugăciunea este momentul care ne deschide ochii pentru a vedea realitatea noastră de zi cu zi”. Experiența Taborului este una scurtă, de aceea „Isus îi constrânge pe cei trei să nu rămână fixați pe Tabor”.
Parafrazând cuvântul Tatălui ceresc, predicatorul a spus: „Ascultați-l pe El și veți fi fericiți! Ascultați-l pe El și veți găsi calea, adevărata frumusețe a vieții!” Când se vede această frumusețe? „Frumusețea se verifică și se poate vedea în momentul în care avem curajul de a vedea realitatea cu ochii inimii, adică din perspectiva lui Dumnezeu… Noi ne rugăm pentru a vedea mai bine sensul vieții noastre. Noi ne rugăm și urcăm pe Tabor pentru a reuși și a recăpăta perspectiva lui Dumnezeu asupra vieții noastre”. Spre finalul predicii, a povestit cum a întâlnit vineri în Chișinău o doamnă pe nume Irina, din Odessa (Ucraina), cu un mic rucsac și o statuie în brațe: „Această statuie o am de când eram copilă mică. Nu puteam să o las acolo. Ea mă va ocroti și mă va ajuta să duc până la capăt viața mea”, a mărturisit doamna. Războiul este crud, este o tragedie, însă, a spus Episcopul auxiliar de Roma, „această tragedie, dacă o trăim cu prezența de spirit și fidelitate în fața lui Dumnezeu, ne va revela adevărata frumusețe a lui Dumnezeu și în viața noastră”.
Colecta care s-a organizat în întreaga Dieceză de Iași duminică, 13 martie, a fost pentru Ucraina, ca semn de solidaritate și caritate în credință față de multele persoane nevoite să experimenteze oroarea și suferința războiului. Continuă rugăciunile pentru ca acest război lipsit de orice motiv, calificat drept „nebunie” de către Papa Francisc, să se termine cât mai repede. Prin prezența PS Benoni Ambăruș și a delegației Caritasului italian, prin inițiativele care se iau în Biserică, prin Caritas din fiecare țară și toate celelalte asociații socio-caritative, Biserica își exprimă vocația ei de a fi alături de cei aflați în suferință, de a-i ajuta și de a-i susține în numele Evangheliei, în numele lui Dumnezeu. Amintim că PS Benoni Ambăruș are, în cadrul Diecezei de Roma, misiunea să se ocupe cu activitățile caritabile, cu pastorația migranților și cu Centrul Misionar Diecezan. (pr. Cristian Diac pentru Ercis.ro)
