Oficiul pentru Vocații: Zile de formare pentru animatorii vocaționali și pentru tineri

16.03.2022, Traian (Catholica) - Vineri, 11 martie 2022, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, și sâmbătă, 12 martie, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, au avut loc două întâlniri de formare pe tematică vocațională pentru preoți și persoane consacrate respectiv pentru tineri. Animatorul acestor zile a fost pr. Iulian Budău, SJ, paroh al parohiei „Inima Preasfântă a lui Isus” Calvaria din Satu Mare. Aceste două zile de formare au fost organizate de Oficiul pentru Vocații în colaborare cu Oficiul pentru Pastorația Tineretului.
Prima zi. În prima prelegere, care a avut ca titlu „Vocația: între chemare și răspuns. Alegerea: între îmbrățișare și renunțare”, părintele Iulian a scos în evidență câteva provocări actuale cu care se confruntă tinerii în mod special, dar și animatorii vocaționali. Ca răspuns la aceste provocări, părintele Iulian i-a făcut conștienți pe animatorii vocaționali de rolul important pe care îl au în relație cu tinerii. În acest sens el a subliniat patru aspecte: tinerii își fac iluzii mai greu; a nu da cu prea mult fard propria vocație; a da dovadă de umanitate în relație cu tinerii, a fi oameni; a nu ne prezenta forma de viață mai mult decât este. La încheierea prelegerii, părintele i-a provocat pe cei prezenți la un timp de meditație. Pornind de la versetul din Mc 6, 31: „Veniți voi singuri, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!”, animatorii trebuiau să mediteze asupra a trei întrebări: Unde îmi găsesc liniștea? Cum îi pot ajuta pe tineri să își găsească liniștea? Cum mă inspiră vocațiile altora?
În partea a doua a întâlnirii, în urma celor meditate și discutate, părintele Iulian a ținut să accentueze mai multe puncte: cultul trupului care ridică sănătatea la nivel de idolatrie, în care toate valorile devin pur imanente, în care fericirea trebuie trăită aici pe pământ, în care scopul vieții este pur imanent; este importantă mărturia de grup: animatorii vocaționali trebuie să colaboreze pentru o pastorație vocațională rodnică; să învățăm de la tineri. Cei mai buni promotori vocaționali sunt tinerii; disponibilitate bucuroasă în a face mereu binele, în a-i întâlni pe tineri; a fi exigenți în lucrurile care contează; contactul cu natura este foarte important – să organizăm exerciții spirituale cu tinerii în natură; pandemia, războiul, suferința sunt ocazii de a ne apropia de oameni; ascultarea activă: a-i asculta pe tineri ca și cum ai privi o floare – dacă pornești din start cu ideea de a-l ajuta pe cineva, nu îl mai poți asculta activ; revolta față de Dumnezeu este permisă, iar Cartea psalmilor ne poate ajuta să ne exprimăm această revoltă; cultivarea simțului umorului reprezintă o igienă mentală obligatorie.
După aceste puncte, părintele Iulian a ținut o a doua prelegere care s-a intitulat: Misionarismul prin atracție marca Papa Francisc”. În cadrul acestei prelegeri părintele a scos în evidență câteva aspecte: atracția iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu; Biserica – spital de campanie care vindecă rănile; avem nevoie de limbaje care să transmită, de mesaje care să atragă, de milostivire; o Biserică cu ușile deschise; o teologie atentă/sensibilă la context într-o limbă care să arate noutatea neschimbătoare; admiterea greșelilor este un risc, dar trebuie asumat. La sfârșitul prelegerii părintele Iulian i-a introdus pe cei prezenți în meditația ghidată îndreptându-le atenția asupra lui Cristos răstignit pe cruce și a relației personale cu el.
A doua zi. În prima parte a întâlnirii părintele Iulian i-a provocat pe tineri prin câteva puncte de meditație: De ce mi-e teamă să fiu chemat? De ce mi-e greu să aleg? Astfel tinerii au descoperit că sunt responsabili unul de celălalt, mai ales în momentele de criză, au descoperit moduri de a-și afla liniștea, au descoperit că liniștea, bucuria trebuie cultivate. (Oficiul pentru Vocații)