PF Șevciuc: Războiul din Ucraina pune lumea în fața unei alegeri
28.03.2022, Kiev (Catholica) - Capul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene a declarat luni că războiul din țara sa natală pune lumea în fața unei alegeri dureroase. Într-un mesaj video difuzat pe 28 martie, Arhiepiscopul Major Sviatoslav Șevciuc a spus că politicienii și liderii religioși trebuie să spună clar care este poziția lor față de conflict. „Ucraina de astăzi este un simbol, un semn, un apel ca fiecare locuitor al globului să aleagă de ce parte stă”, a spus el. „Toți cei care respectă viața umană, toți cei care simt că viața fiecărei persoane este sacră și care respectă porunca lui Dumnezeu «Să nu ucizi» trebuie să fie alături de Ucraina astăzi.”
Prelatul a continuat: „Oricine respectă porunca lui Dumnezeu «Să nu furi», dar vede cum ocupantul rus jefuiește astăzi, jefuiește oamenii obișnuiți, le ia ultimele bunuri și îi condamnă pe oameni la foamete, trebuie să fie de partea Ucrainei. Oricine respectă porunca lui Dumnezeu «Să nu râvnești la soția aproapelui tău», dar vede cum acest ocupant umilește și violează femeile ucrainene în fața copiilor lor, nu poate fi neutru, ci trebuie să fie de partea Ucrainei.” Adresându-se „politicienilor, parlamentarilor, personalităților religioase, liderilor de opinie publică și tuturor oamenilor de bunăvoință”, PF Șevciuc a spus: „Faceți o alegere. Stați de partea victimelor nevinovate ale agresiunii nedrepte a unuia care a plănuit să își impună noile reguli nu numai asupra Ucrainei, ci și asupra întregii lumi și care amenință să înceapă un al treilea război mondial”.
În mesajul său video zilnic de duminică, Arhiepiscopul Major, în vârstă de 51 de ani, a deplâns atacurile cu rachete asupra orașului Lviv, din vestul Ucrainei, de pe 26 martie, care au coincis cu vizita președintelui american Joe Biden în Polonia. „Se poate spune că ziua de ieri a fost caracterizată de terorism cu rachete în toată Ucraina”, a spus PF Șevciuc. „Și, de fapt, de fiecare dată când o rachetă lovește un oraș pașnic, există sentimentul că încă un cui este înfipt în trupul Ucrainei. Suntem răstigniți.” De asemenea, prelatul i-a mulțumit primarului Londrei pentru că a participat la un miting de susținere a poporului ucrainean în capitala engleză. În mesajul său din 26 martie, el a reamintit de actul de consacrare a Rusiei și Ucrainei la Inima Imaculată a Mariei de către Papa Francisc. A spus că evenimentul va rămâne „probabil în istorie ca fiind ziua unirii pan-ucrainene și universale”.
„Am fost chemați la această rugăciune de către Sfântul Părinte, Suveranul Pontif Roman, care este simbolul și slujitorul unității universale a Bisericii lui Cristos”, a spus el. „Împreună cu el, ne-am unit în rugăciune și în actul de consacrare specială a Ucrainei și Rusiei la Inima Imaculată a Fecioarei Maria. În această rugăciune, am experimentat unirea.” Prelatul a spus că Episcopii Bisericii Greco-Catolice Ucrainene s-au alăturat actului de consacrare din Zarvanytsia, un sat din vestul Ucrainei, care găzduiește o icoană miraculoasă a Maicii Domnului. „Un moment special al unității Bisericii noastre înainte de rugăciunea de consacrare a fost sesiunea extraordinară a Sinodului Episcopilor ucraineni”, a spus prelatul. „Ne-am adunat pentru a ne coordona acțiunile, pentru a ne da seama cum să ne slujim cel mai bine poporul, apărătorii și țara noastră împreună. Ne-am ascultat unii pe alții, am încercat să înțelegem nevoile cele mai urgente. Biserica noastră este alături de poporul ei, în rugăciune, în muncă, în serviciul social neobosit pentru toți cei care au nevoie astăzi.”
În mesajul său din ziua consacrării, PF Șevciuc a reflectat asupra semnificației apelului la rugăciune pentru convertirea Rusiei, asociat cu Fecioara Maria de la Fatima. „Fiecare Episcop al Bisericii universale va îndeplini acest act”, a spus el. „Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu este niciodată posibil să se facă o înțelegere, să se coopereze cu acest rău care iese din Rusia de astăzi. Și de aceea trebuie să ne rugăm pentru convertirea ei, pentru eradicarea acestui rău, «pentru ca acesta», așa cum a spus Maica Domnului de la Fatima, «să nu distrugă alte state, să nu provoace încă un război mondial». Noi, ca și creștini, avem datoria de a ne ruga pentru dușmanii noștri.” Și a continuat: „Vom dedica Ucraina Inimii Imaculate a Mariei, pentru că astăzi avem foarte mare nevoie de victoria binelui. Cea care cu «da»-ul ei dat lui Dumnezeu a zdrobit capul acestui șarpe etern este cu noi astăzi. Fie ca ocrotirea Imaculatei Fecioare Maria și toți îngerii, sub conducerea Arhanghelului Mihail, să fie victorioși în această bătălie spirituală. Iar Ucraina, dedicată Inimii Neprihănite a Mariei, este deja învingătoare și va dăinui în această luptă.”