A apărut volumul doi din seria de comentarii la Psalmi ale Cardinalului Gianfranco Ravasi

08.04.2022, Iași (Catholica) - La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Psalmii: comentariu exegetic și actualizare, vol. II (Psalmii 51-100), scrisă de Gianfranco Ravasi și tradusă în limba română de pr. dr. Robert Balan. Traducerea în limba română este însoțită de o prefață scrisă de Eminența Sa Cardinalul Gianfranco Ravasi. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 17×24, are 1198 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 150 lei. Iată câteva fragmente din prefață.

Sfântul Ambroziu, în Hexameron (111,5) prezenta respirația rugăciunii care se ridica din adunarea liturgică a bisericii sale din Milano în timpul cântării psalmilor ca „ondulare maiestuoasă a valurilor oceanului”. La o altă pagină (PL 14,925) simțea că, la această cântare a psalmilor „care salută răsăritul și care răsună la căderea nopții, nicio inimă nu poate fi impenetrabilă: inimile dure ca pietrele întineresc, cei duri devin blânzi… pentru că în psalmi învățătura și fascinația merg împreună”.

Această exaltare entuziastă a Psaltirii este o constantă a literaturii creștine și pentru faptul că psalmii au devenit textul privilegiat al rugăciunii mesianice și liturgice a creștinismului. Un comentator din 1700, Calmet, comparase Psaltirea cu o carpetă plină de culori, cu sectoare bine conturate și circumscrise, cele care mai apoi aveau să fie definite ca „genuri literare”. Rugăciunea în starea pură, aleluia imnurilor care îl celebrează pe Dumnezeu „pentru gloria sa mare” fără să ceară nimic, se întrepătrunde cu strigătul foarte des al lamentațiunii care-i prezintă lui Dumnezeu obscuritățile existenței, amărăciunea suferinței, coșmarul singurătății. Mulțumirea fericită se întâlnește cu abandonarea plină de încredere. Tragediile naționale, obiectul rugăminților comunitare, se unesc cu cânturile speranței mesianice proiectate asupra destinului luminos al Israelului lui Dumnezeu.

Pentru a cunoaște acest „microcosmos” și pentru a-l face să răsune continuu în Biserică și în inima fiecărui credincios ca „voce a Miresei care vorbește Mirelui ei”, conform cu definiția sugestivă a Psaltirii dată de Conciliul Vatican II (Sacrosanctum conclium, nr. 84), e necesară o muncă serioasă de pătrundere, pentru că psalmii, în afară de a fi o operă de mistică și teologie, adesea sunt cânturi de o mare calitate poetică, decorate cu simboluri sclipitoare, construite cu expresii literare puternice și complexe, marcate de diferitele epoci de compoziție. După secole de cercetare a exegezei, care a folosit instrumente de analiză tot mai sofisticate, se reușește mai mult să se descopere tezaurul ascuns în aceste cânturi.

Această operă a lui Gianfranco Ravasi, profesor de exegeză vetero-testamentară la Facultatea de Teologie a Italiei Septentrională și la Seminarul Arhiepiscopal din Milano, pe de o parte, vrea să facă bilanțul acestei cercetări arătând toată lumina care a fost reflectată în aceste 150 de compoziții ale Psaltirii. Dar, în același timp, strângând cele mai recente orientări ale cercetării, această operă se îndreaptă și spre noi itinerare.

Din 1955, anul în care G. Castellino publica comentariul său la psalmi pentru coloana La Sacra Bibbia condusă de monseniorul Garofalo, în Italia nu mai apăruse niciun comentariu complet exegetic la această monumentală culegere de rugăciuni, cuvântul lui Dumnezeu și cuvântul omului. Acum, cu opera lui Ravasi se va putea descoperi în mod nou și complet din plin această carte mistică și terestră, divină și umană, „care, spre deosebire de alte scrieri biblice, îmbrățișează în universalitatea sa materia întregii teologii. Rațiunea pentru care este cartea biblică cea mai folosită în Biserică este pentru că ea conține în interior întreaga Scriptură… Caracteristica sa este aceea de a spune din nou, sub formă de laudă și de rugăciune, tot ce expun celelalte cărți după modurile de narare, de exortație, și de discuție… Scopul său este acela de a face să se roage, de a ridica sufletul până la Dumnezeu prin contemplarea maiestății sale infinite, prin meditarea excelenței fericirii eterne, prin comuniunea cu sfințenia lui Dumnezeu și imitarea efectivă a perfecțiunii sale” (Sfântul Toma de Aquino, „In Psalmos Davidis Expositio”, în Opera Omnia S. Tomae, ed. Vivos, vol. XVIII, pp. 228-229).