Papa Francisc: Cristos înviat ne invită la un elan nou
01.05.2022, Vatican (Catholica) - În a treia duminică a Paștelui, Papa Francisc a vorbit înainte de rugăciunea Angelus despre modul încurajator de acțiune al lui Isus, în contextul ispitei pe care o simt discipolii de a-și relua viața „de dinainte”. Redăm textul alocuțiunii papale după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi (Ioan 21,1-19) relatează a treia apariție a lui Isus înviat apostolilor. Este o întâlnire care are loc la lacul Galileei și îl implică mai ales pe Simon Petru. Totul începe cu el, care le spune celorlalți discipoli: „Mă duc să pescuiesc” (v. 3). Nimic straniu, era un pescar, dar părăsise această meserie de când, chiar pe malul acelui lac, a lăsat năvoadele pentru a-l urma pe Isus. Și acum, în timp ce Cel Înviat se lasă așteptat, Petru, poate că un pic descurajat, le propune celorlalți să se întoarcă la viața de dinainte. Și ceilalți acceptă: „Mergem și noi cu tine”. Dar „în noaptea aceea nu au prins nimic” (v. 3).
Ni se poate întâmpla și nouă, din cauza oboselii, dezamăgirii, eventual din cauza lenei, să uităm de Domnul și să neglijăm marile alegeri pe care le-am făcut, pentru a ne mulțumi cu altceva. De exemplu, nu se dedică timp pentru a vorbi în familie, preferând distracții personale; se uită rugăciunea, lăsându-ne cuprinși de propriile nevoi; se neglijează caritatea, cu scuza urgențelor zilnice. Dar, făcând astfel, ajung să fie dezamăgiți: era tocmai dezamăgirea pe care o avea Petru, cu năvoadele goale, ca și el. Este un drum care te duce înapoi și nu te satisface.
Și Isus, ce face cu Petru? Se întoarce iar pe malul lacului unde l-a ales pe el, pe Andrei, pe Iacob și pe Ioan – pe toți cei patru i-a ales acolo. Nu face reproșuri – Isus nu reproșează, atinge inima, mereu – ci îi numește pe discipoli cu duioșie: „copilași” (v. 5). Apoi îi invită, ca odinioară, să arunce din nou năvoadele, cu curaj. Și în o dată năvoadele se umplu în mod incredibil. Fraților și surorilor, când în viață avem năvoadele goale, nu este timp să ne tot plângem, să ne relaxăm, să ne întoarcem la vechile distracții. Este timpul de a reporni cu Isus, este timpul de a găsi curajul de a reîncepe, este timpul de a înainta din nou în larg. Mereu, în fața unei dezamăgiri, sau a unei vieți care a pierdut un pic sensul – „astăzi simt că am mers înapoi…” – repornește cu Isus, reîncepe, înaintează din nou în larg! El te așteaptă. Și se gândește numai la tine, la mine, la fiecare dintre noi.
Petru avea nevoie de acea „zguduire”. Când îl aude pe Ioan strigând: „E Domnul!” (v. 7), se aruncă imediat în apă și înoată spre Isus. Este un gest de iubire, pentru că iubirea merge dincolo de util, de convenient și de obligatoriu; iubirea generează uimire, inspiră elanuri creative, gratuite. Astfel, în timp ce Ioan, cel mai tânăr, îl recunoaște pe Domnul, Petru, mai bătrân, e cel care plonjează în întâmpinarea lui. În acel plonjon este tot elanul regăsit al lui Simon Petru.
Iubiți frați și surori, astăzi Cristos înviat ne invită la un elan nou, pe toți, pe fiecare dintre noi, ne invită să plonjăm în bine fără frica de a pierde ceva, fără a calcula prea mult, fără a aștepta ca să înceapă ceilalți. De ce? A nu îi aștepta pe ceilalți, deoarece pentru a merge în întâmpinarea lui Isus trebuie să ne compromitem. Trebuie să ne compromitem cu curaj, să revenim, și să revenim compromițându-ne, să riscăm. Să ne întrebăm: sunt capabil de vreun avânt de generozitate, sau frânez elanurile inimii și mă închid în obișnuință, sau în frică? A ne arunca, a plonja. Acesta este cuvântul lui Isus de astăzi.
Apoi, la sfârșitul acestui episod, Isus îi adresează lui Petru, de trei ori, întrebarea: „Mă iubești?” (v. 15.16). Cel înviat ne întreabă și pe noi astăzi: „Mă iubești?” Pentru că la Paște Isus vrea ca să învie și inima noastră; deoarece credința nu este o chestiune de știință, ci de iubire. Mă iubești?, întreabă Isus. Pe tine, pe mine, pe noi, care avem năvoadele goale și de atâtea ori ne este frică să reîncepem; pe tine, pe mine, pe noi toți, care nu avem curajul de a plonja și am pierdut probabil elanul. Mă iubești?, întreabă Isus. De atunci, Petru a încetat pentru totdeauna să pescuiască și s-a dedicat în slujba lui Dumnezeu și a fraților, până la dăruirea vieții aici, unde ne aflăm acum. Și noi, vrem să îl iubim pe Isus?
Sfânta Fecioară Maria, care a spus prompt „da” Domnului, să ne ajute să regăsim elanul binelui.
După Regina Caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
Ieri, la Milano, au fost beatificați don Mario Ciceri și Armida Barelli. Primul era un vice-paroh de la țară; se dedica rugăciunii și spovezii, vizita bolnavii și stătea cu tinerii la oratoriu, ca educator blând și călăuză sigură. Un exemplu luminos de păstor. Armida Barelli a fost fondatoare și animatoare a Tineretului Feminin din Acțiunea Catolică. A umblat în toată Italia pentru a chema fetele și tinerele la angajarea eclezială și civilă. A colaborat cu părintele Gemelli pentru a da naștere unui Institut secular feminin și Universității Catolice „Sacro Cuore”, care celebrează chiar astăzi Ziua anuală și în cinstea sa a intitulat-o „Cu inimă de femeie”. Aplauze pentru noii fericiți!
Astăzi începe luna dedicată Născătoarei de Dumnezeu. Aș vrea să invit toți credincioșii și comunitățile să se roage în fiecare zi din mai Rozariul pentru pace. Gândul se îndreaptă imediat la orașul ucrainean Mariupol, „orașul Mariei”, bombardat și distrus în mod barbar. Și acum, și de aici, reînnoiesc cererea ca să fie create coridoare umanitare sigure pentru persoanele prinse în combinatul siderurgic din acel oraș. Sufăr și plâng, gândindu-mă la suferințele populației ucrainene și îndeosebi la cei mai slabi, la bătrâni și la copii. Vin chiar știri teribile despre copii expulzați și deportați. Și în timp ce se asistă la un regres macabru de umanitate, mă întreb, împreună cu atâtea persoane neliniștite, dacă se caută cu adevărat pacea; dacă există voința de a evita o continuă escaladare militară și verbală; dacă se face tot posibilul pentru ca să tacă armele. Vă rog, să nu capitulăm în fața logicii violenței, a spiralei perverse a armelor. Să se ia calea dialogului și a păcii! Să ne rugăm.
Și astăzi este sărbătoarea muncii. Să fie stimulent de a reînnoi angajarea pentru ca peste tot și pentru toți munca să fie demnă. Și ca de la lumea muncii să vină voința de a face să crească o economie de pace. Și aș vrea să amintesc muncitorii morți la locul de muncă: o tragedie foarte răspândită, poate prea mult. Poimâine, 3 mai, este Ziua Mondială a Libertății Presei, patronată de UNESCO. Aduc omagiu jurnaliștilor care plătesc personal pentru a sluji acest drept. Anul trecut în lume 47 au fost uciși și peste 350 încarcerați. O mulțumire specială celor dintre ei care, cu curaj, ne informează cu privire la plăgile umanității.
Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din atâtea țări. Îndeosebi, salut credincioșii veniți din Spania, din Portugalia și din Statele Unite ale Americii, precum și parohia maronită din Nazaret și parohia „Sfânta Rita” din Varșovia. Salut corul „Jubilate” din Conselve și studenții din Mascalucia. Un gând special pentru Asociația „Meter”, care de mulți ani luptă împotriva violențelor și abuzurilor asupra minorilor, fiind mereu de partea celor mici. Precum și un salut pentru tinerii Neprihănitei. Duminică frumoasă tuturor! Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.
