Slovacii au venit la Papa pentru a-i mulțumi pentru vizitarea țării lor
02.05.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a declarat sâmbătă că are în continuare probleme la picior, fapt pentru care medicul i-a ordonat să nu mai umble. „Există o problemă: acest picior nu este bun, nu funcționează, iar medicul mi-a spus să nu merg pe el. Îmi place să merg… dar de data aceasta trebuie să mă supun medicului”, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu un grup de pelerini catolici din Slovacia, pe 30 aprilie. La finalul discursului său din Aula Paul al VI-lea din Vatican, Sfântul Părinte a spus că nu va putea merge pe jos pentru a-i saluta pe pelerinii slovaci. „Pentru aceasta vă voi cere sacrificiul de a urca scările și vă voi saluta de aici, stând jos”, a declarat el. „Este o umilință, dar o ofer pentru țara voastră”.
Papa Francisc suferă de un ligament inflamat la genunchiul drept, care îi provoacă dureri atunci când merge. În ultimele câteva săptămâni, a anulat întâlniri și a ales să petreacă mai mult timp așezat în timpul audiențelor publice sau al celebrărilor. În contextul adunării de sâmbătă, Pontiful a mers fără ajutor, dar cu un șchiopătat vizibil, până la locul său pe scenă. De asemenea, a stat în picioare în timp ce a dat binecuvântarea finală. În rest, a rămas așezat. În remarcile sale, a vorbit despre vizita făcută în Slovacia în septembrie 2021, despre care a spus că o poartă „în inimă”. S-a adresat miilor de catolici care au venit în pelerinaj la Roma din Slovacia, în semn de mulțumire pentru călătoria Papei în țara lor.
„A fost o mare plăcere pentru mine să văd cum Biserica din Slovacia trăiește bogăția diversității de rituri și tradiții, ca o punte care unește Occidentul și Orientul creștin”, a spus Papa Francisc. „Îi mulțumim Domnului pentru că, în ciuda pandemiei, am putut vizita țara voastră; fie ca El să facă să se maturizeze roadele călătoriei apostolice.” De asemenea, a mulțumit poporului slovac pentru că l-a primit în țara lor și pentru ospitalitatea pe care o arată acum refugiaților ucraineni care fug de război. „În ultimele luni, multe dintre familiile, parohiile și instituțiile voastre au primit sub acoperișul lor mame și copii ai familiilor ucrainene forțate să se despartă pentru a se salva, care au sosit cu bagajele lor sărace”, a spus el. „Privind în ochii lor”, a adăugat Pontiful, „sunteți martori ai modului în care războiul aduce violență asupra legăturilor familiale, îi privează pe copii de prezența tatălui lor, de școală, și îi lasă pe bunici abandonați”.
I-a încurajat pe catolicii slovaci să continue să se roage și să lucreze pentru pace în țara lor. „Oricine primește o persoană nevoiașă face nu doar un act de caritate, ci și de credință, pentru că îl recunoaște pe Isus în fratele și sora sa”, a declarat el. „Vă mulțumesc”, a continuat, „pentru fidelitatea voastră față de Cristos, manifestată în mărturia credinței trăite, în ecumenismul practic al relațiilor cu aproapele, în caritatea primitoare și față de cei diferiți, în respectul pentru fiecare viață umană și în grija responsabilă față de mediu”.
