Viitorul Cardinal Lazarus You Heung-sik: În lume atâția preoți sunt eroi

25.06.2022, Vatican (Catholica) - Există mulți preoți eroici în toată lumea, afirmă viitorul Cardinal Lazarus You Heung-sik, prefect al Dicasterului pentru Cler: „Există atâtea istorii sacerdotale frumoase de relatat, nu numai cele urâte și neplăcute, care din păcate nu lipsesc”, a declarat cu ocazia numirii sale de Cardinal într-un amplu interviu acordat pentru Vatican News, în care vorbește despre preoție, vocații, formare în seminarii și despre Biserica din Asia. Pentru viitorul Cardinal coreean, clericalismul în Biserică se combate cu preoți „părinți”, precum și „fii și frați” ai comunităților lor. Dacă Biserica, afirmă el, va forma preoți maturi din punct de vedere uman, spiritual și intelectual, „atunci se va auzi în sfârșit vorbindu-se mai puțin despre abuzuri și despre alte rele bine cunoscute”. Vă oferim interviul după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
– Mons. Lazarus, ce făceați când ați aflat că Papa v-a numit Cardinal? Care a fost reacția dumneavoastră?
– Mă aflam la Zagreb pentru o activitate pastorală și în duminica aceea eram în compania unui prieten, în vizită la un sanctuar marian, când la un moment dat a sunat celularul. Dat fiind că acel sanctuar se află într-un loc foarte înalt, semnalul nu era dintre cele mai bune. La telefon era un prieten care îmi spunea: „Papa te-a numit…”; „Pe cine a numit?”, răspundeam eu. În puține cuvinte, mi-a spus că numele meu era în lista acelor noi Cardinali. Îmi amintesc că trecuseră circa 20 de minute de la recitarea rugăciunii Regina Caeli în Piața San Pietro. Atunci am oprit celularul, ne-am rugat în fața Preasfântului Sacrament, am recitat Rozariul și am cerut Preasfintei Fecioare Maria ajutorul ei pentru a răspunde bine la această nouă chemare în slujba Bisericii, a Papei și a preoților. Apoi am repornit telefonul și am fost bombardat de telefoane și de mesaje și mi-am spus în sine: „Eu nu sunt vrednic, dar dacă Sfântul Părinte m-a numit să fiu Cardinal, va însemna pentru mine să iubesc și mai mult Biserica, să îl slujesc mai bine pe Papa, să fiu un instrument al harului lui Dumnezeu pentru toți preoții, diaconii și seminariștii din lume.
– Cardinalii sunt consilierii cei mai apropiați ai Papei. În ce mod considerați că veți exercita acest rol?
– Eu nu m-am gândit niciodată să îl sfătuiesc pe Sfântul Părinte. În schimb am găsit mereu foarte frumoasă comuniunea cu Papa. Din partea mea, în loc să sfătuiesc, caut mai degrabă să îl ascult pe Sfântul Părinte pentru a înțelege bine ce anume așteaptă de la slujirea mea, pornind de la câteva întrebări fundamentale: Ce fel de preoți are nevoie Biserica astăzi? Cum trebuie aleși? Cum trebuie formați? Văd în această privință un răspuns foarte clar, încă de atunci când, la începutul pontificatului, Papa ne-a dăruit Exortația apostolică Evangelii gaudium. Important este a trăi cuvântul lui Dumnezeu. În general noi spunem că acela care trăiește cuvântul este creștin și cel care nu îl trăiește nu se poate numi astfel. A trăi împreună cuvântul, așa cum Sfântul Părinte dorește în Enciclica Fratelli tutti, adică a fi frați și surori într-un climat evanghelic de iubire reciprocă. Astăzi citim în Constituția apostolică Praedicate Evangelium că evanghelizarea se face înainte de toate cu mărturia: mărturia carității, a iubirii fraterne. De aceea, preoții vor trebui să fie primii care pun în practică spiritul din Praedicate Evangelium, trăind, cu comunitățile încredințate lor, realitatea unei Biserici sinodale.
– Reforma Curiei descrisă în Praedicate Evangelium este în vigoare chiar de duminică, 5 iunie, Solemnitatea Rusaliilor. Ce efect are asupra realității voastre zilnice?
– Papa Francisc, imediat ce a fost ales, a instituit „Consiliul Cardinalilor”, convocându-i periodic, ultima reuniune mi se pare că a fost a patruzeci și una. Dar munca acelui Consiliu s-a referit într-un fel la toată Biserica, tocmai în vederea noii Constituții apostolice Praedicate Evangelium, care nu este întocmai numai opera cuiva. De fapt mulți au studiat, s-au rugat, au dialogat, încercând să găsească tocmai „calea” pentru Biserică în acest timp al nostru. Personal simt că misiunea mea este să trăiesc bine spiritul din Praedicate Evangelium, așa încât Biserica să devină, grație angajării fiecăruia, tot mai mult aceea pe care o vrea Dumnezeu și să apară și tot mai credibilă în ochii lumii. Și o Biserică sinodală este mărturia feței sale mai frumoase.
– Dumneavoastră sunteți prefect al Dicasterului pentru Cler, care se ocupă de preoți și de diaconi. Papa Francisc condamnă adesea clericalismul. După părerea dumneavoastră, care sunt în concret comportamentele și obișnuințele pe care Papa vrea să le combată? Și cum se combat?
– Preotul prezidează comunitatea, celebrează pentru ea și cu ea Preasfânta Euharistie: el este părintele și conducătorul comunității. Isus a instituit preoția și pentru slujirea comunității; de aceea, fără comunitate nu poate să existe preoția ministerială. Dar preotul este și fiu al comunității, însoțitor al comunității, în sensul că merge împreună cu ea, mâncând aceeași Pâine. Așadar, când se absolutizează rolul preotului-părinte, de acolo poate veni clericalismul. În schimb, când un preot bun este și părinte, dar se simte și în inimă și fiu și frate, atunci el va iubi comunitatea cu toată ființa sa, se va dedica ei în totalitate și nu va pierde timpul să urmărească aspirații și ambiții personale. Important este a trăi această viață trinitară împreună cu comunitatea.
– Dumneavoastră sunteți preocupat din cauza scăderii numărului de vocații la preoție în multe părți ale lumii?
– Da, sunt foarte preocupat de aceasta. În aproape toate țările vocațiile scad. Și totuși mulți tineri doresc să imite exemplele bune, care nu lipsesc. Așadar, este vorba de a le oferi exemple bune, adică mărturii credibile ale celor care trăiesc Evanghelia integral și știu să arate astfel că Dumnezeu este iubire și că a fi cu El reprezintă unicul nostru bine, unica fericire adevărată a inimii umane.
– Din acest punct de vedere, cum poate fi de ajutor experiența formativă a seminarului?
– Seminarul nu este o fabrică unde se produc preoții, ci mai degrabă un loc unde trăiesc discipolii lui Isus și acolo devin încet-încet apostoli ai Lui. De aceea în seminar înainte de toate trebuie trăit cuvântul, atât la nivel personal cât și în viața comunitară. De fapt, este important să se trăiască bine viața comunitară și în seminarii cu numere mici. Dacă celibatul înseamnă și a renunța la o familie umană pentru a forma însă una mai mare, această conștiință trebuie să se nască și să se dezvolte în inima candidaților la preoție deja în primii ani ai formării.
– Dumneavoastră proveniți din Coreea de Sud. În continentul dumneavoastră, Asia, multe Biserici asistă la o înflorire de vocații la preoție. După părerea dumneavoastră, ce ar putea să le învețe pe acelea în care criza vocațiilor se face simțită mai mult?
– Istoria creștină a Coreei este o istorie de martiri și mulți dintre ei au primit în dar credința prin mărturia credincioșilor laici. După aceea, în timpuri mai recente, este adevărat că vocațiile la preoție au crescut, dar actualmente sunt în scădere și acolo, deși Biserica rămâne foarte angajată în promovarea și în însoțirea vocațiilor la preoție și la viața consacrată, atât masculină cât și feminină. Personal văd vocațiile în Coreea ca un dar pe care Dumnezeu ni l-a oferit și continuă să ni-l ofere prin martirii noștri. De aceea, trebuie să ne întoarcem la exemplul martirilor și aceasta cred că poate să fie valabil și pentru celelalte țări.
– În rolul dumneavoastră de prefect al Dicasterului pentru Cler, care sunt provocările pe care le vedeți mai urgente astăzi pentru preoți și pentru slujirea lor? Și cum trebuie înfruntate?
– Preoția este un mare dar de la Dumnezeu. Adesea mass-media îi bombardează pe ascultători cu știri despre preoți care nu sunt mereu frumoase… Și totuși eu văd că sunt mulți preoții eroi, buni, silitori: parohi, misionari în slujba poporului lui Dumnezeu, mai ales a celor marginalizați de societate. Așadar, este important și necesar a-i încuraja pe preoți, pentru ca să fie bucuroși: niciodată posomorâți, ci cu zâmbetul pe buze, capabili să exprime și pe față frumusețea darului primit. Există atâtea istorii sacerdotale frumoase de relatat, nu numai cele urâte și neplăcute, care din păcate nu lipsesc.
– Papa Francisc a făcut multe eforturi pentru a rezolva reputația Bisericii ca instituție credibilă și demnă de încredere, făcând totul pentru salvgardarea și protejarea minorilor de abuzuri. Ce rol are în aceste eforturi dicasterul dumneavoastră?
– Simt o durere enormă când aud despre acte înfăptuite de preoți în dauna minorilor, cum sunt pedofilia și abuzurile în general. Consider că dacă noi reușim să formăm preoți maturi din punct de vedere uman, spiritual și intelectual, aceștia nu vor folosi sexualitatea pentru simpla plăcere, nu vor abuza de minori, ci dimpotrivă îi vor respecta și îi vor ajuta, așa cum de altfel au făcut și fac marea majoritate a preoților. Așadar, problema este de a forma preoți solizi și maturi și atunci – sunt sigur de aceasta – se va auzi în sfârșit vorbindu-se mai puțin de abuzuri și de alte rele bine cunoscute.
– Să ne întoarcem la explozia de vocații la preoție la care asistă Bisericile din Asia și din Africa…
– Fiecare continent trăiește propria situație, dar este imposibil a ne gândi la o Biserică fără preoți. De aceea, tot poporul lui Dumnezeu trebuie să invoce cu rugăciunea darul de noi preoți. Aceasta este speranța mea. Și sunt sigur că Domnul ne va da în curând acest har și ne va arăta drumul.