Parohia Inima Neprihănită a Mariei din Bacău din nou în sărbătoare
27.06.2022, Iași (Catholica) - Sâmbătă, 25 iunie 2022, comunitatea de la biserica „Inima Neprihănită a Mariei” din Bacău a îmbrăcat straie de sărbătoare, celebrând-o pe patroana cerească, Sfânta Fecioară Maria cu Inima ei Neprihănită. Sărbătoarea a fost completată și de împlinirea celor 10 ani de la consacrarea altarului și sfințirea bisericii și, de asemenea, de sfințirea vitraliilor care de acum vor da o mai mare strălucire bisericii noastre. Pe lângă toate aceste motive de bucurie, ni s-a mai adăugat și bucuria de a-l avea prezent în mijlocul nostru pe Episcopul auxiliar de Iași, PS Petru Sescu, care a prezidat Sfânta Liturghie și a sfințit vitraliile. Îi mulțumim Excelenței Sale că ne-a vizitat parohia și ne-a oferit binecuvântarea sa.
Pr. Iosif Antili, la predică, ne-a vorbit atât de frumos despre ce înseamnă iubirea noastră față de patroana noastră, prin cuvintele sale atât de frumoase care au ajuns în inimile celor prezenți. Le mulțumim atât tuturor preoților care au concelebrat Sfânta Liturghie cât și tuturor credincioșilor care s-au unit cu noi în lauda adusă lui Dumnezeu pentru lucrările Sale minunate pe care le înfăptuiește cu noi. La final, dar nu în ultimul rând, mulțumim și celor de la postul de radio ERCIS FM al Diecezei de Iași, pentru transmisiunea Sfintei Liturghii și pentru emisiunea realizată cu această ocazie. (Raffaela Spătaru pentru Ercis.ro)
