Anunțuri din Dieceza de Timișoara

08.07.2022, Timișoara (Catholica) - 1. Adorație Euharistică în biserica din Timișoara-Fratelia
În biserica parohială Timișoara VI Fratelia continuă Adorația euharistică începută înainte de solemnitatea Rusaliilor. Credincioșii sunt așteptați în fiecare miercuri după Sf. Liturghie de la ora 18.00, programul spiritual fiind condus de pr. Adalbert Jäger, parohul acestei comunități.
2 Miruire în Dieceză
Sâmbătă, 9 iulie a.c., Mons. Johann Dirschl, Vicar general, va administra Sacramentul Mirului celor 36 de tineri care aparțin comunității romano-catolice din Breștea. Sfânta Liturghie de mirungere va începe la ora 11.30. Tinerii candidați la mir au fost pregătiți de către pr. paroh Drăghia Novița Marian.
3. Pelerinaj la Altötting
După o mai veche tradiție și în acest an, în data de 10 iulie se organizează în Germania „Pelerinajul Șvabilor Dunăreni” la renumitul Sanctuar Marian de la Altötting – Bavaria. Acest pelerinaj este deja cel de-al 60-lea de acest fel, fiind inițiat de către p. Wendelin Gruber, părinte iezuit, din recunoștință față de Sf. Fecioară Maria, ocrotitoarea și salvatoarea populației germane, care în anii de la mijlocul secolului XX, în lagăre și în deportări a fost victimă a diferitelor regimuri totalitare din regiune. La acest pelerinaj se reunesc pelerini din mai multe țări dunărene: Ungaria, România, Serbia, Germania, Austria. Conform tradiției, în fiecare an pelerinajul șvabilor este condus de către un Episcop care își desfășoară activitatea într-una din Diecezele regiunii de pe malurile Dunării. În acest an pelerinajul se va desfășura sub motto-ul Sf. Fecioară Maria, model de urmat al Bisericii. Sfânta Liturghie va fi celebrată în data de 10 iulie la ora 10.00 în Bazilica Sf. Ana, de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara. În data de 8 iulie a.c. Episcopul diecezan se va întâlni la München cu tinerii studenți de teologie ai Diecezei noastre.
4. Prima Sfântă Împărtășanie în Dieceză
– Duminică, 10 iulie a.c. în biserica din Mănăștur, filială a parohiei Mailat, în cadrul Sf. Liturghii de la ora 12.00 vor participa la Prima Împărtășanie 8 copii, pregătiți de pr. paroh Csaba Miklós.
– În data de 17 iulie a.c. în biserica parohială din Mailat, în cadrul Sf. Liturghii de la ora 10.00, vor participa la Prima Împărtășanie 12 copii, pregătiți de pr. Csaba Miklós.
5. Tabără de vară organizată de parohia Timișoara IV Iosefin
În perioada 11-15 iulie a.c. parohia romano-catolică din Timișoara IV Iosefin va organiza o tabără de vară în limba maghiară pentru elevi din clasele 0-V, zilnic între orele 9.00-13.00.
6. Pelerinaje la Maria Radna
– Cu prilejul sărbătorii Sf. Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, sâmbătă, 16 iulie 2022, în Bazilica Maria Radna va avea loc o Sfântă Liturghie la care vor participa membrii Mișcării Ecleziale Carmelitane din Dieceză, dar la care sunt invitați și alți credincioși. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii de la ora 11.00 va fi părintele canonic Nikola Lauš, director al cancelariei episcopale.
– În data de 22 iulie a.c., parohia Timișoara III Elisabetin, împreună cu călugării Ordinului Salvatorian din Timișoara, vor organiza un pelerinaj pe jos la Maria Radna. Pelerinii vor porni vineri, 22 iulie la ora 10.00 din fața bisericii din Elisabetin pe traseul Giarmata Vii, Bencecu de Sus, Charlottenburg, Neudorf, Maria Radna.
7. Vizită la Ordinariatul Episcopal
În data de 18 iulie 2022 Excelența Sa Matthias König, Episcop auxiliar al Arhidiecezei de Paderborn (Germania), va face o vizită la Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, unde la ora 9.30 se va întâlni cu Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara.
8. Sf. Liturghie pentru angajați
În capela Ordinariatului Episcopal joi, 21 iulie a.c., la ora 8.00 se va celebra o Sf. Liturghie pentru și în prezența angajaților Episcopiei.
9. Cerc biblic la Ordinariatul Episcopal
La inițiativa Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, la Ordinariatul Episcopal a luat ființă un cerc biblic pentru adulții tineri. Întâlnirile au loc după posibilități în fiecare prima și a treia joi a lunii de la ora 19.00. Următoarele întruniri vor avea loc în data de 21 iulie, de la ora 19.00.
10. Pelerinajul credincioșilor germani la Maria Radna
Cu ocazia sărbătorii franciscane „Portiuncula”, va avea loc marți, 2 august 2022, deja tradiționalul pelerinaj al credincioșilor catolici germani la Maria-Radna. Sfânta Liturghie solemnă, de pelerinaj, va fi celebrată la ora 11.00 de pr. Paul Kollar, Spiritual al Asociației Gerhardsforum al Șvabilor Bănățeni, de Mons. Johann Dirschl, Vicar general al Diecezei de Timișoara, și de mai mulți preoți din Banat, care fie trăiesc aici sau în străinătate. Predica va fi rostită de pr. Paul Kollar.
Programul zilei de pelerinaj se prezintă după cum urmează: la ora 10.30 – program de cântece mariane cântate de toți pelerinii prezenți, în Bazilică, la ora 11.00 – Sfânta Liturghie, acompaniată muzical la orgă de dr. Franz Metz. La ora 13.00 – Prânzul în aer liber (pentru cei interesați: vă rugăm să vă înscrieți/anunțați la: j.cadarean@yahoo.com/ Tel. 0729919965). În continuare, la ora 14.00 – devoțiunea Calea sf. Cruci pe dealul din spatele Bazilicii (în caz de vreme nefavorabilă, în Bazilică) împreună cu preoții prezenți. Pelerinilor le este oferită ocazia de a efectua: vizită în Muzeul Mănăstirii Maria-Radna (la care se ajunge prin holul lateral, din stânga, din Bazilică și prin curtea interioară a mănăstirii), vizita la magazinul de suveniruri și obiecte devoționale al mănăstirii respectiv vizita la Infocentru (la care se ajunge prin holul lateral, din stânga din Bazilică și prin curtea interioară a mănăstirii).
La ora 16.00 are loc un Concert muzical în Bazilică susținut de dr. Franz Metz (Orgă) și invitații săi: Alexandra Guțu (Violoncel), Wilfried Michl (Bariton) și Cristian Ardelean (Bas). În programul concertului se regăsesc piese muzicale de Gounod, Liszt dar și ale unor compozitori bănățeni precum: Maschek, Speer, Heller, Pogatschnigg. Organizatori: Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, Basilica Maria-Radna, Forumul sf. Gerhard al Șvabilor Bănățeni, München, Asociația Șvabilor Bănățeni, München, Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Forumul Democrat al Germanilor din Banatul Montan, Asociația de Cultură și Educație a Adulților „Deutsche Vortragsreihe Reschitza”, Asociația Germanilor din Banatul Montan, în Germania, Opera Sf. Gerhards, Stuttgart.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara
Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro