ÎPS Aurel: Trebuie să profităm de mijloacele noi de comunicare
09.08.2022, București (Catholica) - Revista lunară „Remény”, a comunității maghiare romano-catolice din parohia „Sfânta Maria a Harurilor” – Bărăția, a fost relansată în luna aprilie a acestui an și oferă cititorilor materiale și informații cu caracter religios. În noul număr al revistei comunității maghiare, „Remény”, a fost publicat un interviu realizat de Borbély Tamás, cu ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Materialul a apărut și în traducere, în limba română, pe pagina Facebook a parohiei, redat integral în continuare:
Mass-media este într-o dezvoltare rapidă, permanentă și de multe ori imprevizibilă. Nu face deosebire nici presa ecleziastică care a fost nevoită să fie în pas cu timpurile și să adopte noile tehnologii de comunicare care oferă multe beneficii, dar reprezintă și riscuri, în cazul în care nu sunt folosite cumpătat și cu anumite limite. Într-un interviu acordat revistei Remény, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop și mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, ne-a vorbit despre rolul presei ecleziastice, despre cum se raportează Biserica Catolică la aceste noi oportunități de comunicare și care sunt proiectele diecezane cele mai importante în acest domeniu. Nu în ultimul rând, Excelența Sa a salutat relansarea revistei Remény și a transmis un mesaj cititorilor noștri și membrilor comunității din parohia „Sfânta Maria a Harurilor” – Bărăția.
– Excelența Voastră, după Revoluția din 1989 presa catolică din țara noastră s-a dezvoltat intens. În ultimii ani au apărut posturi de radio, chiar și un post de televiziune al Arhidiecezei de București, Angelus TV. Care este rolul și misiunea mass-mediei ecleziastice în contextul social și istoric actual?
– Biserica a fost întotdeauna în pas cu timpurile și a introdus noi tehnologii în domeniul comunicațiilor. La început au existat doar ziarele, precum L’Osservatore Romano de la Vatican, dar și pe plan local, chiar în perioada venirii comuniștilor au existat reviste parohiale și diecezane, care erau singurele mijloace prin care se transmiteau meditații, rugăciuni, știri. Imediat ce a fost posibil, Biserica Catolică universală a recurs la radio și la televiziune, iar mai recent la mijloacele de comunicare bazate pe internet. O cotitură deosebită în privința comunicațiilor reprezintă Conciliul Vatican al II-lea care, printr-un document special intitulat Inter mirifica, recomandă pentru Biserică, sub aspect pastoral, folosirea acestor mijloace. Ne aflam în perioada anilor 1960, atunci când radioul era destul de dezvoltat, iar televiziunile începeau să se răspândească nu doar la nivel național, ci și la nivel regional.
Biserica a spus totdeauna că trebuie să ne folosim de mijloacele pe care le avem la îndemână și pe care le folosește societatea de astăzi pentru a face cunoscut mesajul evanghelic. Pe lângă acestea, presa ecleziastică trebuie să transmită comentarii, diferite analize teologice, pastorale, spirituale, știri, pentru că există încă mulți oameni care nu au acces imediat la radio sau la televiziune, în schimb, preferă să aibă o revistă, o foaie parohială, din care să citească textul pentru a-l asimila cât mai bine. Deci, eu consider că Biserica a prețuit dintotdeauna aceste mijloace de comunicare, și mai ales astăzi, când Sfântul Părinte Papa Francisc recurge la toate mijloacele moderne pentru a transmite un gând pe Twitter, Instagram sau Facebook, dar și prin televiziunea și radioul de la Vatican, respectiv prin paginile diferitelor congregații.
– Cum vedeți situația actuală a instituțiilor de presă ale Arhidiecezei? Ce proiecte doriți să porniți sau să consolidați?
– Noi suntem în pas cu vremea, deși, doar după căderea comunismului a fost posibilă relansarea publicațiilor. A trebuit apoi să treacă ceva timp până când am putut să implementăm toate aceste noi mijloace de comunicare în viața Arhidiecezei. A fost mai ușor la început să scoatem o revistă, să înmulțim publicațiile, dar dorința era să avem un radio local și o televiziune locală, pentru că toate aceste mijloace ne permit o comunicare mai rapidă, mai directă. Am intenționat să facem un radio local, dar nu s-a reușit pentru că sunt greutăți de natură legislativă și birocratică. Mă refer la acordarea frecvenței, la facilitarea transmisiunilor pe o rază mai lungă. Am încercat, dar până la urmă am sărit peste etapa radio și astfel am înființat Angelus TV, care este un proiect foarte important. Avem o colaborare cu Dieceza de Iași, care a obținut o frecvență radio, și împreună transmitem știri, emisiuni alternative, care sunt preluate de Angelus TV, astfel că și cei din Arhidieceza Romano-Catolică de București beneficiază de prezența radioului.
Aceste două proiecte, televiziunea și radioul, sunt de mare folos pentru pastorația arhidiecezană și mă refer în primul rând la faptul că putem transmite celebrările din mai multe părți și, astfel, comunitățile devin cunoscute. La televiziune invităm mai mulți preoți, care cu specificul lor, cu capacitatea lor pastorală pot să transmită idei și comentarii frumoase în cadrul slujbelor. Transmitem emisiuni pentru toate categoriile de credincioși. Avem astfel emisiuni pentru copii, pentru tineret, pentru familii, avem comentarii pe baza textelor biblice, preluăm știrile de la Radio Vatican, avem o colaborare cu Centrul media de la Ierusalim, astfel că putem transmite știrile referitoare la situația din Țara Sfântă, mai ales cele legate de sanctuare. Așadar, am reușit să ajungem la zi cu aceste mijloace care sunt de mare folos și sper să nu ne oprim aici.
– Înființarea unui post de radio este în continuare un obiectiv al Arhidiecezei de București?
– Momentan vrem să consolidăm Angelus TV, pentru că un post de televiziune necesită mai multe resurse și mai mult efort decât un post de radio, și trebuie să lucrăm mult ca acest post de televiziune să fie într-adevăr urmărit și căutat. Nu exclud și varianta înființării unui radio al Arhidiecezei, dar ținând cont de situația existentă, cu atâtea frecvențe, concurența mare care există în marile orașe și în special în București, cred că este peste posibilitățile noastre actuale. Dar nu exclud, pentru că și radioul are o menire și un avantaj, fiindcă poate fi urmărit mai ușor și în mai multe locuri decât un post de televiziune.
– Mijloacele de comunicare netradiționale, bazate pe internet, încep să devină dominante în comunicarea de astăzi. Ele sunt rapide, ajung la multă lume, dar ascund niște riscuri, deoarece, sub presiunea timpului, pot fi transmise și mesaje nepotrivite. Ce sfat le dați tinerilor preoți despre cum să le folosească?
– Cu toții am fost prinși nepregătiți pentru că aceste mijloace au apărut aproape instantaneu. Dar s-a văzut imediat cât de folositoare pot fi în vederea unei comunicări rapide și eficiente. Mă refer la modul în care pot fi mobilizate comunități pentru o sărbătoare sau pentru o temă catehetică. Dar mă gândesc și la perioada pandemiei când s-a făcut mult bine, când credincioșii nu puteau fi prezenți în biserică. Atunci, cu ajutorul unui telefon au putut fi remediate, în mare parte, toate lipsurile cauzate de pandemie prin transmiterea liturghiilor. Trebuie să profităm de toate aceste mijloace moderne pe care tinerii, dar și cei mai în vârstă, le folosesc frecvent, astfel că și preoții le pot folosi pentru a comunica mai ușor și mai direct. Dar, trebuie să fim conștienți de faptul că dacă nu punem anumite limite, degenerăm, și atunci în loc să mergem pe esențial, s-ar putea să banalizăm sau să diluăm mesajul și acesta să ajungă la destinatar într-o formă inacceptabilă sau neconvingătoare. Cunosc situații în care preoții, mai ales cei tineri, folosesc mijloacele acestea pentru a comunica și a transmite diferite mesaje persoanelor în vârstă, bolnavilor. Sunt câteva intervenții de acest fel de mare succes despre care știu personal.
– Credeți că în ansamblu beneficiile sunt mai mari decât problemele pe care le pot provoca aceste mijloace de comunicare?
– Cred că oferă un beneficiu mare dacă ne gândim la marea masă a destinatarilor. Una e când vorbesc de exemplu pentru 10-20 de persoane într-o aulă, și alta e când prin aceste mijloace vocea mea poate ajunge la 10.000-20.000 sau chiar 100.000 de beneficiari. Avantajul este enorm, deoarece amplifică vocea Bisericii și, dacă altădată rămâneam doar în spațiul bisericii, astăzi, aceeași voce poate să ajungă, printr-o transmisiune pe Facebook, la persoane aflate în Noua Zeelandă sau la Polul Nord. Iată că altădată nu ajungeam nici cu gândul în aceste zone, acum însă putem ajunge cu glasul nostru.
– Recent am relansat revista Remény a comunității maghiare de la Bărăția care, începând din aprilie, apare lunar, oferind cititorilor informații și lecturi despre viața parohiei, despre sărbătorile și tradițiile religioase, etc. Cum vedeți rolul acestor publicații?
– Practic, așa s-a pornit după căderea comunismului. Au început să apară foi parohiale, reviste locale, prin entuziasmul unui preot și cu ajutorul unor tineri care aveau vocație de jurnalist. Mă bucur că cel puțin parohiile cele mai mari au o revistă locală, care are o importanță deosebită în a ilustra viața parohiei și de a interacționa cu membrii comunității. Aceste reviste au posibilitatea să reflecte puternic identitatea unei comunități, astfel că mesajul lor poate fi mai personalizat decât cel al unei publicații diecezane. Aceasta atrage mai mult chiar dacă revista se adresează unei comunități mai restrânse. Nu am un studiu, dar o revistă parohială poate să aibă un procent mai ridicat de cititori față de o publicație națională în privința numărului total al cititorilor cărora se adresează și ponderea celor care o citesc.
– Ce mesaj transmiteți cititorilor noștri și membrilor comunității Bărăția?
– La Bărăția există două mari comunități de bază: una de limba română și una de limba maghiară. Salut cu bucurie că există această preocupare ca fiecare comunitate să fie tratată în specificul ei, respectiv ca pentru comunitatea de limba maghiară să existe și o publicație. Acest lucru capătă o importanță deosebită aici, în București, unde poate nu toți credincioșii catolici maghiari pot ajunge la Bărăția, dar doresc să intre în comuniune cu parohia unde se celebrează liturghii în limba lor maternă. Această revistă poate fi un factor pentru a-i aduna din toate colțurile Bucureștiului, de aceea mă bucur foarte mult și încurajez apariția acestei publicații. Doresc să fie cât mai mulți care să citească aceste pagini, pentru că îi ancorează în realitatea Bisericii și îi leagă de tradițiile frumoase pe care le cultivă comunitatea maghiară. În același timp, prezintă și această frumoasă simbioză care există între cele două mari comunități de bază, la care se adaugă cea germană. Personal, am văzut că la câteva celebrări participă toți împreună, știu să cânte sau să asculte o cântare specifică în limba maghiară. Este frumos că ne putem manifesta împreună, dar apoi fiecare își poate nuanța credința având și o carte de rugăciune, o revistă în limba proprie. De aceea, doresc succes tuturor redactorilor, dorind ca Dumnezeu să îi lumineze pe cât mai mulți pentru a aduce o contribuție deosebită la răspândirea acestei reviste parohiale.
