Episcopul persecutat în Nicaragua le cere credincioșilor să învingă răul cu binele

12.08.2022, Matagalpa (Catholica) - Episcopul de Matagalpa, Nicaragua, Mons. Rolando Álvarez, care de opt zile este ținut în arest la domiciliu de către poliția nicaraguană, a făcut apel la credincioși să nu se teamă, deoarece răul nu învinge niciodată. Din 4 august, regimul președintelui Daniel Ortega nu i-a permis Episcopului Álvarez să iasă din cancelarie, polițiștii fiind postați la ușă și în jurul incintei. Prelatul rămâne înăuntru împreună cu alte 10 persoane, printre care preoți, seminariști și laici.
În predica de la Liturghia din 11 august, celebrată în capela cancelariei, prelatul a amintit că Cristos ne-a învățat că nu trebuie nutrit resentimente, ci iertat întotdeauna, învingând „răul cu forța și puterea binelui”. „Ne aflăm aici, adunați împreună și în detenție, deja în cea de-a opta zi pe care o petrecem”, a spus el la începutul celebrării. „Cele 11 vieți ale noastre sunt în mâinile Domnului.” Mons. Álvarez a spus că, mulțumită lui Dumnezeu, sunt sănătoși, trăiesc în comunitate și celebrează Euharistia „cu putere interioară, cu pace și seninătate în inimile noastre”, care „nu pot veni decât de la Dumnezeu”.
„Experimentăm o perioadă de reculegere în prezența Domnului. Toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Domnul, spune Sfântul Apostol Paul, și suntem pe deplin convinși că totul se întâmplă spre binele nostru, pentru că Dumnezeu ne iubește și pentru că noi îl iubim”, a spus prelatul. Mons. Álvarez a asigurat că „experiențele dureroase nu se întâmplă în zadar, nu cad în gol. Aceste experiențe sunt oferite Domnului și Dumnezeu le întoarce în binecuvântări pentru noi”. Episcopul de Matagalpa, care și-a exprimat recunoștința pentru miile de expresii de solidaritate, rugăciuni și rozarii, a spus în predica sa că Cristos îi cheamă pe discipolii Săi să ierte întotdeauna.
Prelatul a mai spus că, atunci când vrei să faci rău unei alte persoane, „înseamnă că diavolul a reușit să pătrundă în inima ta, a reușit să intre, infectându-ți inima. Nu trebuie să permiți așa ceva. Răul este învins de puterea binelui. Binele este întotdeauna mai puternic. Binele este veșnic puternic. Răul este extrem de limitat, chiar dacă face mai mult zgomot”, a precizat el. „Răul, prin natura sa demonică, încearcă întotdeauna să ne deruteze, făcându-ne să credem că el este cel care învinge și că este mai mare decât binele, dar aceasta este o tentație a Satanei de a ne face să disperăm, de a-i face pe bărbații și femeile de bunăvoință să dispere”, a subliniat el.
Episcopul de Matagalpa i-a încurajat pe nicaraguani să nu cadă în disperare, pentru că „aceasta este o altă tentație cu care ne confruntăm, deoarece un popor fără speranță este un popor care se îngroapă singur”. În schimb, i-a invitat pe credincioși să fie „inundați de speranța” lui Cristos, care a învins moartea. „Este speranța bobului de grâu care moare și numai așa poate produce mult rod”, a spus el. Episcopul nicaraguan a amintit relatarea evanghelică cu furtuna de pe Marea Galileii, când apostolii s-au speriat pentru că au crezut că barca se va scufunda. Cristos, a afirmat el, „învinge întotdeauna furtunile”.
Mons. Álvarez a mai spus că inimile lor sunt „pline de iertare” și de „milostivirea lui Dumnezeu” și că oferă „această situație dificilă pe care o trăim pentru voi”. „Să nu aveți nici cea mai mică îndoială că Domnul vă binecuvântează, pentru că El acceptă zilnic ofranda noastră pentru voi. Și continuați să vă oferiți rugăciunile pentru noi”, a încurajat el.