Anunțuri din Dieceza de Oradea

07.09.2022, Oradea (Catholica) - 1. Pelerinaj la Maria Radna
În fiecare an zeci de mii de pelerini vizitează Sanctuarul din Maria Radna aducând în fața Maicii Domnului cererile și mulțumirile lor. Și credincioșii Diecezei de Oradea organizează anual un pelerinaj la icoana făcătoare de minuni de la Maria Radna, continuând astfel o tradiție veche de mai multe sute de ani. La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, joi, 8 septembrie 2022, un grup numeros de credincioși ai Diecezei de Oradea vor porni la Maria Radna să participe la Sfânta Liturghie de la ora 11.00. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii va fi PS Pál József, Episcop de Timișoara, iar predica va fi rostită de pr. Diósi Dávid, vicerector al Seminarului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia.
2. Pelerinaj la Doroszló Szentkút în Serbia
Joi, 8 septembrie 2022, de la ora 10.00 Episcopul Böcskei László va celebra sfântă Liturghie la Doroszló Szentkút, în Serbia. Sanctuarul din această localitate este cel mai renumit și vizitat sanctuar marian din Dieceza de Subotica. În fiecare an, la 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului acest sanctuar atrage mii de pelerini, care invocă mijlocirea Sfintei Fecioare.
3. Hramul bisericii parohiale din Tășnad
Sâmbătă, 10 septembrie 2022, comunitatea romano-catolică din Tășnad sărbătorește hramul bisericii parohiale, Numele Mariei. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii care va începe la ora 11, va fi pr. Blaga Antoniu, capelan din Marghita, care va rosti și predica.
4. Pelerinaj diecezan la Sâniob
11 septembrie 2022, în duminica de după sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria, credincioșii Diecezei de Oradea vor merge în pelerinaj la Sâniob, să se roage în acest străvechi sanctuar marian, cerând mijlocirea Sfintei Fecioare Maria. În acest an, în cadrul Sfintei Liturghii care va începe la ora 11.00, pelerinii se vor ruga pentru pacea familiilor. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii va fi Episcopul Böcskei László, predica va fi rostită de pr. Pék Sándor, paroh-protopop al Catedralei Romano-Catolice din Oradea. În anul 2016, Episcopul Böcskei László a ridicat biserica parohială din Sâniob la rangul de sanctuar cu importanță deosebită, invitând credincioșii Diecezei în fiecare an la hramul bisericii cu ocazia sărbătorii Nașterii Sfintei Fecioare Maria.
Serviciul de presă al
Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
tel. 0259-411180