Papa Francisc către Congresul Internațional Tomist

22.09.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a invitat participanții la cel de-al 11-lea Congres Internațional Tomist să se bazeze pe și să îmbogățească învățătura străveche a Sf. Toma de Aquino prin dialogul cu noutățile lumii moderne. În discursul liber adresat participanților la cel de-al 11-lea Congres Internațional Tomist, patronat de Academia Pontificală a Sf. Toma de Aquino și de Institutul Tomist Angelicum, Pontiful a subliniat că a urma un mare gânditor precum Sf. Toma înseamnă a reflecta asupra unei călăuze și a unui maestru, nu doar asupra unui alt intelectual. El a avertizat că, în cadrul tomismului, există pericolul „instrumentalizării” Sf. Toma; și a dat exemplul numeroaselor interpretări care îl fac pe sfânt sclavul „gândirii cazuistice”. Un astfel de procedeu riscă să „ridiculizeze” gândirea maestrului.
În schimb, a insistat Papa, o studiere corectă a gândirii maestrului implică contemplarea, care este urmată de o explicare a gândirii sale. În cele din urmă, cu prudență, se poate încerca interpretarea gândirii sale. Papa Francisc a avertizat că nu trebuie niciodată să „folosim” sau să instrumentalizăm maestrul pentru a promova propria poziție ci, mai degrabă, să ne punem propriile gânduri în lumina maestrului. Pentru a ilustra acest lucru, Sfântul Părinte l-a indicat pe Cardinalul dominican Christoph Schönborn care, în timpul dezbaterii de la Sinodul pe tema Familiei, a ținut o lecție de teologie tomistă. Cardinalul Schönborn „l-a înțeles pe Toma și l-a explicat, fără să îl folosească”.
Pornind de la acest exemplu, Papa a indicat procedura corectă de urmat: „Înainte de a vorbi despre Sf. Toma, înainte de a vorbi despre tomism, înainte de a preda, trebuie să contemplăm: să contemplăm maestrul, să înțelegem dincolo de gândirea intelectuală ce a trăit maestrul și ce a dorit să ne spună maestrul”. Sf. Toma, a concluzionat el, „a fost o lumină pentru gândirea Bisericii și trebuie să îl apărăm de toate aceste ‚reducționisme intelectualiste’ care întemnițează măreția gândirii sale magisteriale”. O copie tipărită a discursului pe care Papa l-a pregătit pentru audiență a fost de asemenea oferită participanților. În el, l-a amintit pe Sf. Toma de Aquino ca „discipol fidel al Înțelepciunii întrupate” și „căutător neobosit al chipului lui Dumnezeu”.
Pornind de la rugăciunea liturgică pentru sărbătoarea sfântului, Pontiful Roman a subliniat căutarea sfințeniei și pasiunea lui Toma pentru doctrina sacră. „Aici găsim și programul vostru spiritual”, a spus el: „a-l imita pe sfânt și a vă lăsa iluminați și călăuziți de Doctor și Învățător”. Dorința de a înțelege mai profund credința, a continuat el, nu este „opțională pentru credincios”, ci mai degrabă „o parte din însuși dinamismul credinței”. Căutarea lui Dumnezeu trebuie să fie întreprinsă în spirit de rugăciune și de contemplare, folosind cele două „aripi” ale credinței și adorării.
Făcând acest lucru, a spus Papa, „creștinul nu se teme să inițieze un dialog sincer și rațional cu cultura propriului timp”, recunoscând că „orice adevăr, indiferent cine îl rostește, vine de la Duhul Sfânt”. Papa Francisc a subliniat, de asemenea, că studierea Sf. Toma trebuie să fie „un izvor mereu viu, conform temei Congresului: ‚Vetera novis augere [A spori vechiul cu noul]: Resursele tradiției tomiste în contextul actual’”. Tomismul, a spus el, trebuie să se angajeze atât în studierea gândirii lui Toma în contextul său istoric și cultural originar, cât și apoi să se angajeze în dialog cu lumea modernă.
Folosind doar un singur exemplu, Papa a indicat spre învățătura Sf. Toma despre creație. Pentru Toma, a spus el, creația este prima manifestare a generozității și a milostivirii lui Dumnezeu. Toma este capabil să contemple frumusețea lui Dumnezeu în diversitatea ordinii create, în care fiecare lucru creat vine de la Dumnezeu și este orientat spre Dumnezeu, toate lucrând împreună pentru a arăta bunătatea lui Dumnezeu. Papa Francisc și-a încheiat reflecția însușindu-și recomandarea Papilor anteriori: „Mergeți la Toma! Nu vă fie teamă să sporiți și să îmbogățiți cu lucruri noi lucrurile vechi și mereu rodnice din trecut.”