Liturghia omagială la retragerea din activitatea pastorală a pr. Vasile Goje

27.09.2022, Oradea (Catholica) - În Duminica a XVIII-a după Rusalii, Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, a celebrat Sfânta Liturghie în parohia greco-catolică din Ardud, jud. Satu Mare, împreună cu pr. paroh Vasile Goje, pr. iconom stavrofor Severian Dod, pr. Marius Crișan, pr. Sabin Cicșa, pr. Răzvan Remeș, pr. romano-catolic Harsanyi Laslo și diacon Grațian Guiaș. A fost prezent și pastorul Ștefan Berci, de la Biserica Baptistă din Satu Mare.
Predica zilei despre Pescuirea minunată, rostită de Preasfinția Sa, a fost ancorată în realitatea vremii contemporane. Barca Sfântului Petru a prefigurat Biserica Creștină ce avea să fie întemeiată prin lucrarea Spiritului Sfânt. Prin urmare, fiecare creștin trebuie să fie asemenea lui Petru care se încrede în porunca divină și mai încearcă o dată, vâslește în largul mării, reușind să pescuiască foarte mulți pești, de multe feluri. Astfel s-a sugerat în mod subtil că se poate realiza ecumenismul în biserică între creștini, deși nu împărtășesc aceleași convingeri religioase, cu condiția ca aceștia să fie animați de idealuri ce depășesc ambițiile vieții acesteia, trecătoare. PS Virgil a concluzionat spunând că numai prin iubire este posibil acest lucru.
La sfârșitul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a apreciat coeziunea ce s-a instaurat în comunitatea greco-catolică din Ardud și a insistat asupra faptului că a venit pentru a aduce un omagiu pr. Vasile Goje acum, la încheierea activității sale pastorale. A urmat o sinteză prezentată de pr. Vasile Goje din care reiese faptul că pastorația sa se întinde pe parcursul a 46 de ani. La început a fost paroh în Solduba, jud. Satu Mare, timp de 5 ani; apoi paroh în Ardud, timp de 17 ani. Astfel pe parcursul a 22 de ani a slujit în Biserica Ortodoxă, care l-a format ca preot, iar din 1998, vreme de 24 de ani, în Biserica Română Unită. Vădit emoționat, pr. Goje a mulțumit tuturor enoriașilor pentru ascultarea acordată, reușind astfel să clădească împreună în plan spiritual în ambele Biserici.
Din cele ce a spus, se poate evidenția faptul că activitatea sacerdotală și-a clădit-o pe chemarea divină, urmându-și cu dăruire glasul conștiinței, fiind convins că tot ceea ce a învățat în timpul anilor de studii corespundea adevărului cristic. Despre arestarea și întemnițarea Episcopilor greco-catolici, urmată de desființarea Bisericii Greco-Catolice și trecerea forțată a enoriașilor ei și a clericilor la ortodoxie, nu se spunea nimic. Dimpotrivă, acest act era descris ca fiind benevol și întâmpinat cu entuziasm de marea masă a credincioșilor greco-catolici. Periodic, aceste triste evenimente erau sărbătorite în instituțiile de învățământ ortodox cu mare fast și devotament față de patrie.
De asemenea, a spus că a fost nevoie să treacă câțiva ani după evenimentele din 1989 până când efectele îndoctrinării au început să scadă în intensitatea lor, permițându-i să caute adevărul despre Biserica Greco-Catolică în cărți de referință în acest sens și ascultând mărturiile unor preoți greco-catolici. Drept urmare, după declarația din 18 ianuarie 1998, prin care a afirmat că este pregătit să treacă la Biserica Greco-Catolică, nimic nu l-a mai putut abate de la decizia sa. Împreună cu enoriașii care l-au urmat, au depășit toate șicanele la care au fost supuși, reușind să construiască biserică și casă parohială nouă.
În continuare, Preasfinția Sa a anunțat că întrucât în data de 30 septembrie se încheie exercitarea mandatului de protopop de Supur pentru pr. Vasile Goje, l-a numit în această demnitate pe pr. Marius Crișan, paroh în Supuru de Jos, iar părintelui omagiat i-a conferit demnitatea onorifică de preot canonic. A urmat apoi momentul în care primarul din Ardud, ing. Ovidiu Marius Duma, i-a acordat pr. Vasile Goje o Diplomă de Recunoștință pentru întreaga activitate depusă în slujba poporului creștin greco-catolic, pentru contribuția inestimabilă la păstrarea integrității spirituale a locuitorilor din orașul Ardud. Pr. Vasile Goje i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, precum și preoților concelebranți. După binecuvântarea finală, a urmat o agapă fraternă. (Amalia Erdos și Mihaela Cesa Goje pentru EGCO.ro)