Papa Francisc a numit un nou șef al Dicasterului pentru Cultură și Educație

28.09.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a numit un Cardinal portughez în fruntea nou înființatului Dicaster pentru Cultură și Educație. Vaticanul a anunțat pe 26 septembrie că Sfântul Părinte l-a numit pe Cardinalul José Tolentino de Mendonça în funcția de prefect al dicasterului. Mons. Mendonça a ocupat recent funcția de șef al bibliotecii și arhivelor Vaticanului, unde a supravegheat digitalizarea manuscriselor istorice și a creat un nou spațiu pentru găzduirea expozițiilor temporare.
Cardinalul, în vârstă de 56 de ani, originar din insula portugheză Madeira, este expert în relația dintre literatură și teologie, potrivit Vaticanului. El a publicat atât poezii, cât și articole teologice academice. Mons. Mendonça are o licență de la Institutul Biblic Pontifical din Roma și un doctorat în teologie biblică de la Universitatea Catolică din Portugalia, unde a continuat să predea teologie ca profesor timp de 14 ani. Pontiful l-a ales în 2018 pe Mons. Mendonça pentru a fi predicatorul principal al reculegerii din Postul Mare pentru Curia Romană. Cinci luni mai târziu, l-a numit arhivist șef și bibliotecar al Bibliotecii Apostolice Vaticane cu demnitatea de Arhiepiscop. A fost ridicat la rangul de Cardinal un an mai târziu, în 2019. Mons. Mendonça va fi primul prefect al Dicasterului pentru Cultură și Educație al Vaticanului.
Noua constituție apostolică „Praedicate evangelium” a fuzionat fostul Consiliu Pontifical pentru Cultură și Congregația pentru Educație Catolică de la Vatican pentru a forma noul dicaster. Împărțit în două secțiuni, Dicasterul pentru Cultură și Educație lucrează „pentru dezvoltarea valorilor umane în orizontul antropologiei creștine, contribuind la realizarea deplină a uceniciei creștine”, potrivit constituției. Dicasterul coordonează, de asemenea, activitățile unora dintre Academiile Pontificale, cum ar fi Academia Pontificală de Arheologie și Academia Pontificală de Teologie.
Anunțul Vaticanului a mai precizat că Arhiepiscopul Angelo Vincenzo Zani, fost secretar al Congregației pentru Educația Catolică în perioada 2012-2022, a fost ales de Papa ca arhivar și bibliotecar al bibliotecii Vaticanului. Mons. Zani a servit în cadrul Congregației pentru Educație din Vatican din 2002, când Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit subsecretar, al treilea cel mai înalt oficial al organismului. Papa Francisc l-a numit pe Mons. Giovanni Cesare Pagazzi în funcția de secretar al Dicasterului pentru Cultură și Educație. Mons. Pagazzi este profesor la Institutul Teologic Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Științele Căsătoriei și Familiei, din Roma.
