Vaticanul va expune o iesle de Crăciun din lemn, sculptată manual
30.10.2022, Vatican (Catholica) - Pentru Crăciunul din 2022, Vaticanul a comandat o iesle realizată cu figuri în mărime naturală, sculptate manual în cedru. Scena va fi afișată în Piața San Pietro pe 3 decembrie, în timpul ceremoniei de aprindere a bradului de Crăciun de la Vatican. O a doua iesle, care va fi expusă în Aula Paul al VI-lea, a fost donată de guvernul din Guatemala. Sfânta Familie și un înger au fost realizate manual de către artizani guatemalezi în tradiția locală, folosind lemn și decorațiuni colorate. Vaticanul a amplasat o scenă a nașterilor în fața Bazilicii San Pietro, pe perioada Crăciunului, încă din anii 1980. Timp de aproximativ un deceniu, Vaticanul a cerut diferitelor țări sau regiuni italiene să împrumute ieslea pentru a fi expusă. În 2021, ieslea a venit din Peru.
În 2022, exponatul va veni din cea mai nord-estică regiune din Italia, Friuli-Veneția Giulia. Figurile din lemn în mărime naturală au fost sculptate în 2021 din bucăți de lemn de cedru. Vaticanul a precizat că nici un copac nu a fost tăiat doar în scopul realizării scenei Nașterii. Ieslea va include o grotă din lemn cu un bou, un măgăruș, un înger, Maria, Iosif și pruncul Isus. Figurinele din lemn vor avea, de asemenea, comercianți și comerciante tipice zonei în care a fost realizată ieslea, o păstoriță, precum și o familie și copii. Bradul de Crăciun este un brad alb de aproape 30 de metri înălțime din Rosello, un sat de munte cu aproximativ 182 de locuitori, din regiunea Abruzzo, din centrul Italiei.