Anton Coșa: Comunitățile catolice din Moldova

27.11.2022, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: „Comunitățile catolice din Moldova : repertoriu enciclopedic ilustrat”, scrisă de dr. Anton Coșa. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 17×24, are 530 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 70 lei. Redăm o prezentare a cărții din cuvintele autorului.
Acest volum continuă cercetarea din perspectivă științifică a comunităților catolice din Moldova, demers pe care l-am început cu ani în urmă, sub imboldul unui entuziasm specific vârstei tinereții, care s-a păstrat mai apoi, nealterat de greutățile ieșite în cale, până astăzi. Un demers științific pe care l-am întreprins mai ales individual, dar și în cadrul unor colective de cercetare, formate de-a lungul timpului, în diferite instituții academice, universitare, culturale ori eclesiastice. Rememorăm astăzi, cu emoție, proiectele de odinioară, concretizate mai apoi, rând pe rând. Au fost scoase la lumină din depozitele arhivistice prețioase documente privind istoria comunităților catolice din Moldova, a fost cercetată atent etnografia respectiv cultura populară a acestora, au fost întreprinse o serie de alte cercetări (arheologice, istorice, etnologice, antropologice, sociologice, lingvistice, toponimice, antroponimice, genealogice, demografice), acoperind astfel o arie multidisciplinară generoasă.
Au văzut lumina tiparului, între timp, numeroase articole, studii, volume monografice, au fost introduse în circuitul științific importante izvoare istorice și etnografice. Ne bucurăm să constatăm faptul că istoria catolicilor din Moldova continuă să ofere cercetătorilor teme științifice diverse, fiecare dintre ele îmbogățind (la momentul publicării rezultatelor) zestrea cunoașterii acumulate de-a lungul timpului. Cartea pe care o încredințăm acum tiparului se poate încadra în categoria lucrărilor de referință, pe care am gândit-o și ca un instrument de lucru destinat tuturor celor care (specialiști ori nespecialiști) sunt interesați de istoria comunităților catolice din Moldova. Prin urmare, necesitatea redactării acestui volum a izvorât în primul rând din considerentul menționat anterior și doar în plan secundar din lipsa unei lucrări similare în bibliografia de specialitate, scopul ei principal fiind acela al mai bunei cunoașteri a comunităților catolice din Moldova.
Alte trei materiale (care ne aparțin) au anticipat, totuși, această carte. Este vorba de Comunitățile catolice din Moldova, studiul intitulat Repertoriul comunităților catolice din județul Bacău și volumul Comunitățile catolice din județul Bacău. Cartea de față este (îndrăznim, cu modestie, să o spunem) o premieră din cel puțin trei motive, toate importante, desigur. Unul dintre ele privește arealul geografic pe care l-am acoperit în cercetare, al doilea are în vedere schema lexicografică aleasă, iar al treilea se referă la repertorierea, pe lângă comunitățile existente, și a comunităților catolice dispărute din Moldova. Pentru prima dată, sunt adunate laolaltă, într-un volum, toate comunitățile catolice din Moldova istorică, deci inclusiv din Basarabia și Bucovina de Nord. Chiar dacă vitregiile istoriei au făcut ca aceste două teritorii românești să fie înstrăinate de Patria Mamă, am considerat că le putem aduce mai aproape de România, măcar în acest mod.
Cartea de față este structurată pe un număr de 11 capitole, acoperind răspândirea geografică a comunităților catolice repertoriate. Comunitățile catolice repertoriate în paginile acestui volum sunt prezentate (în fiecare capitol) în ordine alfabetică. Am pornit în stabilirea acestora de la situația de fapt existentă astăzi în cadrul Diecezelor romano-catolice în a căror jurisdicție eclesiastică se află (ca parohii ori filiale): Dieceza de Iași (pentru România), Dieceza de Chișinău (pentru Basarabia, astăzi în Republica Moldova), Arhidieceza de Lvov (pentru Bucovina de Nord, astăzi în Republica Ucraina) și Dieceza de Odesa-Simferopol (pentru sudul Basarabiei, astăzi în Republica Ucraina).
În prezentarea comunităților catolice din Moldova am urmat o schemă stabilită în prealabil, o fișă cu format standard, conținând o serie de informații (relevante pentru fiecare comunitate în parte) precum: coordonate geografice; organizare administrativ-teritorială; denumiri istorice; prima atestare documentară a localității; prima mențiune documentară a comunității catolice; ultima mențiune documentară a comunității catolice (la comunitățile dispărute); evoluție demografică; organizare eclesiastică; biserici; preoți; ilustrații; bibliografie / webografie.
Am dorit ca acest repertoriu enciclopedic ilustrat (elaborat într-o perioadă destul de îndelungată) să se adreseze atât cercetătorilor, cât și celor care, nespecialiști fiind, sunt totuși interesați de istoria comunităților catolice din Moldova. Un demers deloc ușor, care a presupus găsirea de către noi a unui echilibru între exigențele analizei și sintezei, corectitudinea informației și concizia acesteia, limbajul științific și limbajul literar. Rămâne ca cititorii să aprecieze, fiecare în parte, măsura în care am reușit să împlinim aceste deziderate în paginile cărții.