Casa Providenței din Chitila a primit ajutoare de Ziua Mondială a Săracilor
30.11.2022, București (Catholica) - „Nu ne putem opri atât timp cât sunt săraci de ajutat și nevoi de satisfăcut”, spunea pr. Alois Guanella, fondatorul Congregației Slujitorii Carității și al surorilor Fiicele Sf. Maria a Divinei Providențe. Urmând acest îndemn, preoții din Congregația Slujitorii Carității, care au preluat opera Surorilor Misionare ale Carității ale Sf. Tereza de Calcutta din Chitila, se îngrijesc cu devotament de cei 15 băieți cu dizabilități fizice și psihice pe care îi au în casa lor, casă ce a primit numele de Casa Providenței. După cum îi spune și numele, casa depinde și se încredințează Providenței divine, care lucrează prin binefăcători cu inimi mari, care au dorința de a-i ajuta pe semenii lor nevoiași și suferinzi.
În a șasea Zi Mondială a Săracilor, urmând îndemnul Sfântului Părinte, care spune: „în fața săracilor nu se face retorică, ci se suflecă mânecile și se pune în practică credința printr-o participare directă care nu poate fi delegată nimănui”, pr. Augustin Cadar, capelan la Cimitirul Bellu Catolic din București, împreună cu prietenii lui, și-au suflecat mânecile și au oferit timp și ajutoare materiale, de la haine și alimente, până la detergenți, produse de igienă și materiale de construcții pentru renovarea camerelor. Pr. Augustin nu este la prima vizită, ci a mai ajutat centrul nostru de câteva ori în anii trecuți. Casa are în grijă 15 băieți cu probleme fizice și psihice de sănătate, care au fost maltratați și abandonați încă din copilărie. Ajunși acum la o vârsta matură, dar neputând să se îngrijească singuri, depind în totalitate de noi și de ajutorul nostru și al binefăcătorilor noștri, cărora le mulțumim și îi asigurăm de rugăciunea noastră.
Este prima misiune a operei guanelliene în București, după cea din Iași. Casa a fost preluată anul acesta de la Misionarele Carității, fiind acum în grija Asociației Opera Don Guanella București, în care slujesc 3 preoți misionari, 2 din India și 1 din Congo, Africa. Încrezători în milostivirea și providența lui Dumnezeu, ne continuăm misiunea ce ne-a fost încredințată, aceea de ajutorare și susținere a celor mai nevoiași și săraci, a celor marginalizați și vulnerabili. Mulțumim pr. Augustin, prietenilor săi, precum și tuturor celor care din puținul lor, oferă celor care nu au de unde să-și procure cele necesare traiului de zi cu zi. Domnul să vă răsplătească pentru toată osteneala și sacrificiul făcut pentru susținerea casei noastre din Chitila. (pr. Anthony Selvan, Opera Don Guanella)