PS Claudiu la Liturghia solemnă în onoarea Cardinalului Sandri

02.12.2022, Vatican (Catholica) - Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a participat, la Roma, la celebrarea solemnă la încheierea mandatului și, totodată, la împlinirea a 25 de ani de episcopat de către Cardinalul Leonardo Sandri, prefect emerit al Congregației pentru Bisericile Orientale, Vice-decan al Colegiului Cardinalilor. Sfânta Liturghie a fost celebrată, în după-amiaza de joi, 1 decembrie 2022, în biserica Sfinților Apostoli din Roma, în prezența a numeroși prelați, care l-au avut în mijlocul lor pe Cardinalul, de acum emerit, Leonardo Sandri. Rugăciunea a fost înălțătoare, și, deși celebrarea a marcat încheierea unei misiuni, au fost momente de bucurie, de binecuvântare cerească. Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit Eminenței Sale Cardinal Sandri pentru toată susținerea și rugăciunea cu care a însoțit Biserica Română Unită de-a lungul timpului, pentru vizitele pe care le-a efectuat în România, în comuniune cu Preafericirea Sa Cardinal Lucian Arhiepiscopul Major, cu Ierarhii, preoții, persoanele consacrate și credincioșii acestei Biserici și cu mare evlavie și prețuire față de martirii și mărturisitorii din România.
În mesajul transmis cu această ocazie, Înaltul purpurat, în vârstă de 79 de ani, și-a cerut cu smerenie iertare pentru toate ocaziile în care nu a reușit să vadă, să asculte, să decidă, și astfel ar fi putut cauza prejudicii. Totodată, a mulțumit și i-a invitat pe toți cei de față să aducă mulțumire lui Dumnezeu, împreună cu Eminența Sa, pentru tot binele pe care l-a putut face și recunoaște. Cardinalul Leonardo Sandri și-a rezumat anii de slujire episcopală, în care nu a fost păstor al unei Dieceze ci a avut ocazia să întâlnească „atâtea chipuri, situații, în întâlniri oficiale și confidențiale”, în care „am încercat să mă prezint și să primesc șefii de stat cu același zâmbet ca și pe micuții îngrijiți de călugărițele Maicii Tereza… Poate că este mai ușor să îi iei în brațe și să îi binecuvântezi pe aceștia din urmă decât să găsești deschidere în mințile și planurile celor mari de pe Pământ. Am avut onoarea de a sluji ca Episcop trei Pontifi, observând, în diferitele nuanțe ale trăsăturilor lor umane și ale Magisteriului lor, fidelitatea lui Dumnezeu față de Biserica Sa, care merge în istorie alături de oameni, oferindu-le tuturor speranța care vine din Paștele lui Cristos, mai degrabă decât din proiectele noastre umane”.
Au fost de față Cardinali, responsabili din cadrul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, Arhiepiscopi, Episcopi, superiori generali ai unor Ordine răsăritene, Episcopi greco-catolici, membri ai Corpului diplomatic al Sfântului Scaun.