Papa Francisc: Unii s-au folosit de moartea Papei emerit pentru propriile interese

06.02.2023, Vatican (Catholica) - Moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea a fost folosită de oameni în interes propriu, a declarat Papa Francisc la bordul avionului papal care se întorcea duminică din Sudanul de Sud. „Cred că moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea a fost instrumentalizată de oameni care vor să își servească propriile interese”, a spus el în timpul unei conferințe de presă, din 5 februarie. Oamenii care instrumentalizează o persoană atât de bună și sfântă, a adăugat Sfântul Părinte, sunt partizani și lipsiți de etică. Există o tendință larg răspândită de a face partide politice din poziții teologice, a spus el. „Eu las lucrurile așa cum sunt. Aceste lucruri vor cădea de la sine sau, dacă nu vor cădea, vor merge mai departe, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria Bisericii.”
Comentariile Pontifului au fost făcute la bordul avionului papal care a plecat din Juba, Sudanul de Sud, spre Roma, la finalul unei călătorii de șase zile care a inclus și aproape patru zile în Republica Democrată Congo. Într-o premieră papală, la conferința de presă de la bordul avionului au participat omologul anglican al Papei, Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury, și moderatorul Bisericii Scoției, rev. Iain Greenshields. Cei doi s-au alăturat Papei Francisc în Sudanul de Sud pentru un pelerinaj ecumenic de pace și reconciliere. Liderii creștini au răspuns la o parte, dar nu la toate întrebările din zborul papal.
Aproape de finalul conferinței de presă de circa o oră, Papa Francisc a fost întrebat dacă slujirea sa papală a devenit mai dificilă de la moartea Papei Benedict al XVI-lea, având în vedere diviziunea tot mai mare din cadrul Bisericii. Sfântul Părinte a reiterat că a fost capabil să vorbească despre orice cu Papa Benedict, chiar și să se răzgândească. „A fost întotdeauna alături de mine, sprijinindu-mă. Și dacă avea vreo dificultate, îmi spunea și vorbeam și nu exista nici o problemă”, a spus el. A continuat să descrie un moment în care se părea că cineva ar fi vrut să îi învrăjbească pe Papa Francisc și pe Papa emerit, unul împotriva celuilalt.
A amintit că a făcut odată referire la pactul civil de solidaritate, o lege din Franța care permite uniunilor civile netradiționale dintre două persoane să primească anumite beneficii fără a avea toate drepturile și responsabilitățile căsătoriei civile. Papa Francisc sugerase acest tip de parteneriat ca o posibilă soluție pentru cuplurile homosexuale în scopul „asigurării proprietății”. După ce a făcut aceste comentarii, „o persoană care se crede un mare teolog, prin intermediul unui prieten al Papei Benedict al XVI-lea, a mers la el și a depus o plângere împotriva mea”, a declarat Papa.
Răspunsul Papei Benedict nu a fost acela de a fi „șocat”, a adăugat el, ci de a convoca „patru Cardinali teologi de top” pentru a-i explica acest concept. „Și așa s-a încheiat povestea”, a spus el. „[Aceasta a fost] o întâmplare, pentru a vedea cum a acționat Papa Benedict atunci când au existat plângeri”. Papa Benedict al XVI-lea, a subliniat el, „nu era un om acru”. Papa Francisc a vizitat Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud între 31 ianuarie și 5 februarie. Pe parcursul celor șase zile, a avut întâlniri emoționante cu lideri locali, catolici și victime ale războiului și ale conflictelor.
