Pr. Costa: Confruntarea nu înseamnă a-l învinge pe celălalt, ci a găsi calea pentru a sta împreună
08.02.2023, Praga (Catholica) - A doua zi de lucrări la Adunarea continentală a Sinodului care se desfășoară în capitala Republicii Cehe (7 februarie). Temele cu care mai sunt chemați să se confrunte delegații din cele 45 de țări reprezentate sunt multiple: de la modul în care să armonizeze riturile orientale și ritul latin în sânul Bisericii Catolice la figura preotului în comunități, de la guvernare în raport cu rolul femeii în Biserică la contribuția laicilor în misiune. Se vorbește mult și despre inovație în limbaj, dar cum trebuie trăită această experiență de ascultare reciprocă în mod rodnic și evanghelic? Iată câteva precizări pe care ni le-a oferit părintele iezuit Giacomo Costa, SJ, consultant al Secretariatului General al Sinodului și responsabil al comitetului pentru elaborarea Documentului pentru Etapa Continentală.
– Ce vrea să fie această adunare și ce nu vrea să fie?
– Este o etapă de dialog între Biserica universală și Bisericile locale. Ca Secretariat al Sinodului am primit toate contribuțiile Conferințelor Episcopale și am încercat să restituim o lectură cât mai transparentă și mai onestă posibilă. Acum, în această fază, din nou cu documentul la mână, spunem, îi întrebăm pe delegați: am ascultat bine, acestea sunt lucrurile care erau la inima voastră? Este vreunul care lipsește, vreunul de subliniat în mod deosebit? Iată, acesta este rolul acestei sesiuni pentru ca, după perspectiva europeană, să se poată scoate în evidență acelea care sunt punctele fundamentale, prioritățile și acelea despre care în schimb încă nu suntem pregătiți. Așadar, este o etapă de feedback care va folosi după aceea pentru a face programul Sinodului ținând cont că nu există numai o întrebare de fond: cum să mergem împreună citind experiența trăită. Apoi este vorba de a învăța împreună și cu Bisericile vecine. În Fratelli tutti se subliniază că universalitatea Bisericii nu este o universalitate abstractă, de mari discursuri, dar de puțină realitate. Motiv pentru care am invitat Bisericile vecine în așa fel încât să se confrunte, lucru chiar destul de rar. Este oportunitatea de a face un pas în înfruntarea problemelor și cu ei și în a putea ajuta Biserica universală prin schimbul lor.
– În acest sens metodologia conversației spirituale va ajuta la a discerne…
– Toți experimentaseră aceasta, rămânând foarte impresionați în mod favorabil. Este o metodă care activează un dialog viu. Am văzut că a ajutat mai mult. Există o axă orizontală și o axă verticală: pe de o parte este tocmai o metodă foarte simplă și liniară pentru a merge de la eu la noi, în sensul că fiecare contribuie, după ce s-a rugat și a ascultat profund, spunând în conștiință ce i se pare important, dar acest lucru nu este suficient: este vorba încet-încet de a spune bine unde simțim în mod deosebit pe Duhul care ne sugerează un drum, unde simțim că arde inima noastră. Riscul este mereu de a avea o listă foarte lungă de lucruri care ies în evidență. Așadar trebuie chiar decis în mod concret, care sunt pașii de făcut. Nu este vorba numai de a ne cunoaște, așadar, nici nu este vorba numai de a ne confrunta, este vorba în același timp de a identifica un drum care să nu fie numai acela al unei lobby, al unui grup, al unei idei. Aceasta trimite la dimensiunea verticală, în sensul că este un exercițiu spiritual, o rugăciune unde tăcerea ajută, esențială pentru a putea intra nu în ideologii pe care trebuie să le propagăm, ci într-o experiență unde cu Domnul reușim să recunoaștem dinamicele care aduc viața, bucuria Evangheliei și apoi de acolo de ales pașii de făcut.
– În așa fel încât să fie cu adevărat întrupată ascultarea Duhului și să nu se alunece într-un spiritualism steril…
– Exact. Este foarte important a nu confunda ascultarea Duhului cu spiritualisme abstracte vagi. În realitate, în experiențele noastre, în viețile noastre, în dificultățile noastre, în întâlnirile noastre, în insuccesele noastre, acolo Domnul lucrează, Duhul acționează. Este o invitație de a sta cu picioarele pe pământ, cu cât suntem mai spirituali, cu atât mai mult stăm cu picioarele pe pământ, nu este opusul.
– Cum se pot soluționa unele critici, unele neînțelegeri, unele echivocuri care poate că au ieșit în evidență în acest parcurs de ascultare reciprocă?
– Când l-am întâlnit pe Papa, a spus că suntem invitați să mergem de la dezordine la armonie, ca la Rusalii, știind că Duhul era și la începutul dezordinii, motiv pentru care nu trebuie să ne fie frică de dezordine. Și atunci când există ceva ce nu se înțelege sau uimește sau interoghează, acolo există ceva de adus și mai profund pentru a merge înainte. Este bogăția acestui timp, însă mereu – așa cum spune Evangelii gaudium – nu închizându-ne în diferențe, în conflicte, ci dorind să creștem în unitate, unitate care nu este uniformitate ci armonie. Când cineva învinge pe altul, când cineva domină și strivește pe ceilalți și impune drumul său, iată, acest lucru nu este sinodalitatea. Papa Francisc spune des și că Sinodul nu este democrație, unde majoritatea învinge și minoritatea pierde (în realitate cel care are majoritatea are responsabilitatea de a include glasul pentru minoritate, dar am pierdut de mult timp această sensibilitate a unei democrații adevărate, din păcate…). Dar, în cazul nostru, oricum nu este problemă de majoritate și minoritate, de a insera tema mea, cuvințelul pe care îl voiam și lucruri de acest gen, mai degrabă este a ne îmbogăți unii cu alții și a lăsa ca Domnul să îi îmbogățească pe toți împreună. Vor exista mereu sensibilități și perspective diferite, dar drumul cel puțin indică un parcurs care deși în diversitatea noastră, dorim să îl parcurgem împreună și ne simțim fiecare în largul nostru pe acest drum. Sinodul înseamnă a construi acest drum. Dacă acest drum nu există, să recunoaștem că în acest timp încă nu suntem maturi, dar nu putem să nu dorim să mergem. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
