Cardinal Zenari: Diviziunile trebuie depășite pentru a ajuta sirienii loviți de cutremur
09.02.2023, Vatican (Catholica) - Observați frica supraviețuitorilor, scenele de moarte și de devastare și sancțiunile care blochează ajutoarele. Apoi, vedeți strigătul disperat al oamenilor care întreabă: „După bombe, de ce aceasta?” Cardinalul Mario Zenari, Nunțiul Apostolic în Siria, a sosit marți dimineață la Alep, unul dintre orașele afectate de cutremurul care a devastat zone întregi din nordul Siriei și din sud-estul Turciei. „(Am călătorit) 400 de km (de la Damasc) cu mașina și am ajuns târziu…”, a declarat el pentru Vatican News, care a reușit să îl contacteze pe telefonul mobil. Linia era instabilă. „În mod normal, durează aproximativ 3 ore. A fost mult mai mult pentru că drumul este acoperit de zăpadă, este foarte frig. De asemenea, a trebuit să încetinesc pentru că aveam o «bombă» în portbagaj, adică butoaie de benzină, care se găsesc cu greu aici”, a explicat el.
– Eminență, ce ați văzut când ați ajuns în Alep?
– Cum am intrat în oraș am văzut marea moschee cu cele patru minarete la pământ. Apoi biserica franciscanilor, și acolo cornișele erau căzute, pereții sunt crăpați și așa mai departe. Am întâlnit oameni în fața caselor lor care mi-au spus că mulți s-au adăpostit în unitățile noastre religioase. Ei trăiesc, dorm și mănâncă în comunitățile creștine și catolice. Unele au până la 500 de persoane… Poți simți cu adevărat frica oamenilor, sunt șocați de cutremur și sunt categorici în a nu vrea să se întoarcă în casele lor, care sunt deja deteriorate de război. Nu sunt deloc în siguranță, există riscul ca să se prăbușească în orice moment.
– Ce scenă sau poveste v-a impresionat cel mai mult?
– Am vorbit cu un Episcop emerit care a supraviețuit în mod miraculos. Locuia într-un apartament și avea cu el un secretar, un preot de aproximativ 50 de ani. Partea în care locuia Episcopul a rămas în picioare, în timp ce cealaltă s-a prăbușit. Am văzut cu ochii mei dărâmăturile, preotul a murit sub ele… (Aceste clădiri) sunt nesigure, au fost deja deteriorate de anii de război.
– Ce înseamnă acum tragedia cutremurului pentru sirieni?
– După cum știe toată lumea, Alep este considerat un „oraș martir”. Îmi amintesc încă de decembrie 2016: ningea abundent, ca acum, și mii de oameni au fost nevoiți să fugă din calea luptelor. Acum, aceiași oameni se întreabă: „De ce a trebuit să ni se întâmple și nouă?” Și preoții și persoanele consacrate sunt cei care își pun această întrebare: „Am fost sub bombe, au fost rebeli, acum de unde vine această catastrofă?” Sunt întrebări la care este greu de răspuns…
În plus, toată Siria se afla deja sub ceea ce eu numesc „o altă bombă”, bomba sărăciei. 90% din populație, conform statisticilor Națiunilor Unite, trăiește sub pragul sărăciei. Așadar, am avut mai întâi bombele reale, apoi tot felul de arme, sărăcia, iar acum acest mare cutremur… La toate acestea se adaugă o tragedie în tragedie: cea a sancțiunilor care, potrivit martorilor locali, blochează trecerea ajutoarelor… Sper că există un pic de bun simț și umanitate. În primul rând la nivel național: din păcate, războiul nu s-a terminat, dar aș dori ca toate conflictele și animozitățile să fie lăsate deoparte și ca acești bieți oameni să fie priviți cu un simț al umanității. Apoi, la nivel internațional: ceea ce este necesar este clar și este urgent să ajutăm acești oameni care au nevoie, dincolo de diviziunile politice. Acesta va fi un test de umanitate pentru comunitatea internațională și în interiorul Siriei.
– Ce poate face Biserica acum?
– Biserica din Siria a fost deja implicată în activitatea umanitară. Anul trecut, Biserica Catolică a organizat o conferință cu tema „Biserica, o casă de caritate – Sinodalitate și coordonare”. În urmă cu câteva luni, Adunarea Episcopilor Catolici a înființat o comisie episcopală pentru o muncă mai coordonată. Așadar, lucrăm la viteză maximă în acest sector și încercăm să dobândim mai multă experiență și competență profesională. Mai presus de toate, se lucrează pentru a se asigura că cele cinci pâini și doi pești sunt distribuite în mod egal și în cel mai bun mod posibil.
– Cât timp veți rămâne în Alep?
– Până joi (9 februarie, n.r.). Trebuie să vizitez locuri și comunități și, în plus, așa cum am spus, trebuie să coordonăm ajutorul. Există multă solidaritate, dar trebuie gestionată cu inima și cu competență profesională.
