Papa Francis: Oamenii au nevoie să găsească în Biserică o oază unde să se adape

12.03.2023, Vatican (Catholica) - Oamenii caută în Biserica Catolică o oază din care să își potolească setea lăsată de cât sunt de ocupați, lăsată de indiferență și consumism, a declarat duminică, 12 martie 2023, Papa Francisc. Mesajul de dinaintea rugăciunii Angelus, rostit de la o fereastră cu vedere spre Piața San Pietro, s-a axat pe relatarea întâlnirii lui Isus cu femeia samariteană de la fântână, mai exact pe cererea Lui către ea: „Dă-mi să beau”. „În această duminică”, a spus Sfântul Părinte în fața celor aproximativ 20.000 de persoane adunate în piață, „Evanghelia ne prezintă una dintre întâlnirile cele mai frumoase și mai fascinante ale lui Isus”. Cererea lui Isus către femeia samariteană de a-i da apă „este o imagine a smeririi lui Dumnezeu”, a spus el. „Dumnezeu se smerește în Isus Cristos pentru răscumpărare, vine la noi. În Isus, Dumnezeu s-a făcut unul dintre noi, s-a smerit; însetat ca și noi, îndură aceeași arșiță”. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua, duminică frumoasă!

În această duminică, Evanghelia ne prezintă una dintre întâlnirile cele mai frumoase și mai fascinante ale lui Isus, cea cu femeia samariteană (cf. Ioan 4,5-42). Isus și discipolii se opresc aproape de o fântână din Samaria. Vine o femeie și Isus îi spune: „Dă-mi să beau” (v. 8). Aș vrea să mă opresc tocmai asupra acestei expresii: Dă-mi să beau. Scena ni-l arată pe Isus însetat și obosit, care este găsit la fântână de femeia samariteană la ora cea mai caldă, la amiază, și ca un cerșetor cere răcorire. Este o imagine a smeririi lui Dumnezeu: Dumnezeu se smerește în Isus Cristos pentru răscumpărare, vine la noi. În Isus, Dumnezeu s-a făcut unul dintre noi, s-a smerit; însetat ca și noi, îndură aceeași arșiță.

Contemplând această scenă, fiecare dintre noi poate să spună: Domnul, Învățătorul „îmi cere să bea. Așadar îi este sete ca și mie. Simte setea mea. Cu adevărat ești aproape de mine, Doamne! Ești legat cu sărăcia mea – nu pot să cred aceasta! – m-ai luat de jos, din cel mai jos loc în care mă aflu, unde nimeni nu poate ajunge la mine” (P. Mazzolari, La Samaritana, Bologna 2022, 55-56). Și Tu ai venit la mine, jos, și m-ai luat de acolo, pentru că Ție îți era, îți este, sete de mine. De fapt, setea lui Isus nu este numai fizică, exprimă arșițele mai profunde ale vieții noastre: este mai ales sete de iubirea noastră. Este mai mult decât un cerșetor, este un însetat de iubirea noastră. Și se va evidenția în momentul culminant al pătimirii, pe cruce; acolo, înainte de a muri, Isus va spune: „Mi-e sete” (Ioan 19,28). Acea sete de iubirea care l-a făcut să coboare, să se smerească, să fie unul dintre noi.

Dar Domnul care cere de băut este Cel care dă de băut: întâlnind-o pe femeia samariteană îi vorbește despre apa vie a Duhului Sfânt, și de pe cruce revarsă din coasta Sa străpunsă sânge și apă (cf. Ioan 19,34). Isus, însetat de iubire, ne adapă cu iubire. Și face cu noi ca și cu samariteana: ne vine în întâmpinare în cotidianul nostru, împărtășește setea noastră, ne promite apa vie care face să țâșnească în noi viața veșnică (cf. Ioan 4,14).

Dă-mi să beau. Există un al doilea aspect. Aceste cuvinte nu sunt numai cererea lui Isus adresată samaritenei, ci un apel – uneori silențios – care în fiecare zi se ridică spre noi și ne cere să ne îngrijim de setea celuilalt. „Dă-mi să beau” ne spun cei cărora – în familie, la locul de muncă, în celelalte locuri pe care le frecventăm – le este sete de apropiere, de atenție, de ascultare; ne spune aceasta cel căruia îi este sete de cuvântul lui Dumnezeu și are nevoie să găsească în Biserică o oază unde să se adape. Dă-mi să beau este apelul societății noastre, unde graba, alergarea spre consum și mai ales indiferența, această cultură a indiferenței generează uscăciune și gol interior. Și – să nu uităm aceasta – dă-mi să beau este strigătul atâtor frați și surori cărora le lipsește apa pentru a trăi, în timp ce se continuă să se polueze și să se desfigureze casa noastră comună; și ei, epuizată și uscată, „îi este sete”.

În fața acestor provocări, Evanghelia de astăzi oferă fiecăruia dintre noi apa vie care ne poate face să devenim izvor de răcorire pentru ceilalți. Și atunci, ca samariteana, care a lăsat urciorul său la fântână și a mers să îi cheme pe oamenii din sat (cf. v. 28), și noi nu ne vom mai gândi numai să potolim setea noastră, setea noastră materială, intelectuală sau culturală, ci cu bucuria de a-l fi întâlnit pe Domnul vom putea să îi adăpăm pe alții: să dăm sens vieții altuia, nu ca stăpâni, ci ca slujitori ai acestui Cuvânt al lui Dumnezeu căruia îi este sete de noi, îi este sete de noi încontinuu; vom putea să înțelegem setea lor și să împărtășim iubirea pe care El ne-a dăruit-o. Îmi vine să pun această întrebare, mie și vouă: suntem capabili să înțelegem setea celorlalți? Setea oamenilor, setea atâtora din familia mea, din cartierul meu? Astăzi putem să ne întrebăm: mie îmi este sete de Dumnezeu, îmi dau seama că am nevoie de iubirea Sa ca de apă pentru a trăi? Și după aceea, eu care sunt însetat mă preocup de setea celorlalți, setea spirituală, setea materială? Sfânta Fecioară Maria să mijlocească pentru noi și să ne susțină pe drum.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Iubiți frați și surori!

Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din atâtea țări, îndeosebi credincioșii veniți din Madrid și din Spalato. Salut grupurile parohiale din Padova, Caerano San Marco, Bagolino, Formia și Sant’Irineo din Roma. Vinerea viitoare, 17 martie, și sâmbătă, 18 martie, se va reînnoi în toată Biserica inițiativa „24 de ore pentru Domnul”: un timp dedicat rugăciunii de adorație și Sacramentului Reconcilierii. Vineri după-amiază voi merge într-o parohie romană pentru celebrarea penitențială. Cu un an în urmă, în acest context, am făcut solemnul Act de Consacrare la Inima Neprihănită a Mariei, invocând darul păcii. Încredințarea noastră să nu dispară, să nu șovăie speranța! Domnul ascultă mereu rugăciunile pe care poporul său i le adresează prin mijlocirea Fecioarei Mame. Să rămânem uniți în credință și în solidaritate cu frații noștri care suferă din cauza războiului; mai ales să nu uităm martirizatul popor ucrainean! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!