Vizită pastorală a PS Ioan în parohia Uivar

30.03.2023, Lugoj (Catholica) - La invitația pr. Ioan Mircea Romocea, parohul locului, în Duminica a III-a din Postul Mare, 19 martie 2023, Preasfinția Sa Călin Ioan Bot, Episcop administrator al Eparhiei de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Sfântul Iosif” Uivar, protopopiatul de Sânnicolau Mare. La sosirea în parohie, Episcopul a fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce de către parohul locului, de către pr. Dumitru Crișan, protopop de Sânnicolau Mare, și de preoții din protopopiat. Copiii au oferit ierarhului buchete de flori. Alături de Episcop, la Sfânta Liturghie au concelebrat: pr. protopop Dumitru Crișan, pr. Traian Gheorghe Ardelean, paroh la Periam, pr. Ilie Tomoiagă, paroh la Cărpiniș și pr. paroh Mircea.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Ioan a vorbit despre dreptul Iosif, ocrotitorul acestei parohii. A subliniat faptul că Sfântul Iosif a fost un personaj real, istoric, soțul legal (logodnicul) Mariei din Nazaret și tatăl crescător și ocrotitor al lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. L-a caracterizat ca fiind un drept, adică un sfânt, un om al lui Dumnezeu, un bărbat al credinței, un bărbat fidel și muncitor, harnic. „Este un bărbat cu speranțe de viitor, cu planuri și vise; planuri care vor fi fundamental modificate de Dumnezeu după Planul Său. Pentru aceste motivații și virtuți, Sfântul Iosif este ales ca ocrotitor al Bisericii Universale”, a spus Episcopul.
Al doilea punct din cuvântul de învățătură a fost despre venerarea Sfintei Cruci, temă pe care Biserica o propune în a treia duminică din Postul Mare. „Venerăm Sfânta Cruce pentru că Isus ne-a mântuit prin intermediul pătimirii Sale, ne-a mântuit prin suferință, moarte și Înviere”. Pornind de la întrebările: „Care este forța, ce îi dă energie, ce îl susține pe Isus în purtarea Crucii ca om?”, Episcopul a prezentat trei exemple (simboluri): în primul rând, Isus poartă Crucea ca Fiu ca într-un fel de „joc educativ de creștere” – adică între Tată și Fiu există o relație profundă de iubire și de încredere. Isus o spune: „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10,30). Așadar, energia purtării Crucii vine din această unitate; vine din unirea lui Isus cu Tatăl, din această iubire, încredere și ascultare.
În al doilea rând, Isus poartă crucea ca Mire al Bisericii. Biserica este Mireasa Lui și Isus se jertfește din pasiune și iubire pentru ea, salvând-o. Mireasa ce devine Mamă, naște din iubire, curajos chiar dacă dureros. În al treilea rând, Isus poartă crucea ca Preot și preotul are rolul de a obține prin jertfele aduse mila și iertarea lui Dumnezeu pentru popor. Isus pe cruce este și Preot și materie de jertfă pentru a obține de la Tatăl mila, iertarea și mântuirea noastră. Fără rolul lui de Preot, nu ne mântuim. „Așadar, în purtarea crucii găsim iubirea Fiului, pasiunea Mirelui, misiunea Preotului și blândețea Mielului”, a subliniat Ierarhul. La final, pr. paroh Romocea a mulțumit mai întâi Bunului Dumnezeu. A mulțumit Preasfințitului Ioan pentru vizita pastorală. A mulțumit preoților care au concelebrat. Nu în ultimul rând, a mulțumit credincioșilor din parohie și tuturor celor care au binevoit să fie alături la bucuria acestui moment solemn al vieții parohiei. (Raimondo-Mario Rupp pentru EpiscopiaLugoj.ro)