Religia, disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul umanist
27.04.2023, București (Catholica) - Elevii de la profilul umanist care vor susține examenul de Bacalaureat pot alege Religia ca disciplină opțională. Decizia a fost adoptată miercuri de deputații din Comisia de învățământ. Potrivit amendamentului adoptat, examenul național de bacalaureat constă în susținerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării și sunt desfășurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la istorie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie și științe socio-umane și anume: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a precizat că decizia reprezintă „un act firesc care responsabilizează și mai mult cultele religioase”. „Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc, împlinit în perfectă concordanță cu statutul unei discipline care face parte din trunchiul comun al programei școlare, un act care, simultan, responsabilizează și mai mult cultele religioase. Acestea trebuie să propună și să susțină constant o tematică demnă de statutul cultural al acestei materii studiate în școală, rolul acesteia din urmă fiind transmiterea cunoașterii formatoare atât intelectual, cât și moral”, a subliniat Vasile Bănescu.
Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar, se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezența în unitatea de învățământ pe durata derulării cursurilor, prevede un alt amendament adoptat de comisia amintită.