Mons. Giacinto Vera: Păstor care „are mirosul oilor”
07.05.2023, Vatican (Catholica) - Giacinto Vera, martor angajat și vestitor neobosit al Evangheliei lui Cristos în timpuri dificile pentru Biserica din Uruguay, a fost beatificat la Montevideo, sâmbătă, 6 mai 2023, în tribuna olimpică a Stadionului Centenar. A prezidat ritualul Cardinalul Paulo Cezar Costa, Arhiepiscop de Brasilia, reprezentându-l pe Papa Francisc. Păstor care „are mirosul oilor”, conform expresiei îndrăgite de Papa Francisc, prelatul tocmai beatificat a stat în mijlocul turmei sale pentru a o conduce, a o susține și a o duce la Cristos.
Părinții săi, Gerardo Vera și Josefa Durá, ambii originari din Lanzarote, în insulele Canarie, țărani săraci și doritori de a găsi condiții mai bune de viață pentru familie, în 1813 au decis să emigreze în Uruguay. În timpul traversării Oceanului Atlantic, la 3 iulie 1813, s-a născut al patrulea copil al lor, care a fost botezat la 2 august în biserica „Nostra Signora dell’Esilioi Santa Catalina”, în Dieceza braziliană de Rio de Janeiro, cu numele de Giacinto. Continuând călătoria lor, familia Vera-Durán s-a stabilit în localitatea Abra del Mallorquin, în departamentul Maldonado, în Uruguay, dedicându-se lucrărilor agricole, pentru a se transfera după aceea în zona Toledo, în departamentul Canelones, unde au cumpărat o casă și terenul de cultivat. Educat creștinește de mamă și cu ajutorul franciscanilor, Giacinto, în 1826, a primit Prima Împărtășanie. În 1832, după un curs de exerciții spirituale, s-a simțit chemat la Preoție. După ce a frecventat studiile teologice în colegiul iezuiților din Buenos Aires, la 28 mai 1841, a fost sfințit preot.
Întors în Uruguay, i-a fost încredințată mai întâi funcția de vice-paroh, apoi de paroh la Canelones, unde a desfășurat o intensă activitate pastorală, cu scopul de a ajunge la toată populația din vastul teritoriu parohial. În această localitate, a fost ales și membru al consiliului economic administrativ al departamentului și s-a dedicat în favoarea întemeierii unui colegiu și a unui cămin al iezuiților. La 8 mai 1859, a fost numit vicar apostolic și s-a transferat la Montevideo. În această nouă funcție, a dedicat angajare deosebită în formarea clerului, în îngrijirea pastorală, pentru care a făcut mari călătorii misionare, și în salvgardarea drepturilor Bisericii în fața ingerințelor statale. Pentru aceasta, i-a fost impusă o perioadă de exil – între octombrie 1862 și august 1863 – pe care a petrecut-o la Buenos Aires.
La doi ani după întoarcerea sa în Uruguay, Giancinto Vera a fost ales Episcop titular de Megara și consacrat la 16 iulie 1865. În 1867, a întreprins o călătorie în Europa în căutarea de misionari pentru Uruguay. La 15 octombrie 1869, a plecat la Roma pentru a participa la Conciliul Vatican II și după aceea, de la 3 octombrie până la 4 decembrie 1870, a efectuat un pelerinaj în Țara Sfântă. Întors la Montevideo, a făcut toate eforturile ca să se pună capăt războiului civil aflat în desfășurare. Obținerea păcii i-a permis să reia activitatea misionară, întărită cu întoarcerea iezuiților în capitală, cu consacrarea țării la Preasfânta Inimă a lui Isus și cu venirea primului grup de salezieni, trimiși de Sfântul Ioan Bosco la cererea Mons. Vera însuși.
La 13 iulie 1878, a fost înființată Dieceza de Montevideo, al cărui prim Episcop a fost numit Giacinto Vera. A binecuvântat în capitala uruguayană prima piatră a seminarului și a continuat activitatea sa apostolică, vizitând neobosit toate locurile misionare. La 28 aprilie 1881, în pofida vârstei înaintate, Episcopul a plecat în ultima sa misiune. Călătoria, deja în sine grea, a devenit și mai dificilă din cauza unei ploi dense și continue, circumstanță care a dat o lovitură definitivă sănătății sale deja slăbite. A murit la 6 mai 1881 la Pan de Azúcar și înmormântarea sa a fost celebrată la 11 mai 1881 în Catedrala din Montevideo unde a fost înmormântat.
Spiritualitatea sa s-a format și s-a plăsmuit în cadrul lucrării pastorale. A știut să conjuge viața interioară și viața apostolică în mod unitar, dând loc unei spiritualități care știa să unească activitatea apostolică intensă și relația strânsă cu Domnul. Viața sa interioară cu Dumnezeu, crescută și plăsmuită pe terenul foarte obositor al misiunii, este astfel și la originea personalității sale puternice, cu greu deteriorabilă de încercările și de provocările vieții, capabile de rezistență puternică la obstacole.
Conformarea cu Cristos, alimentată de liturgie și de rugăciunea personală, a marcat profund drumul său spiritual și a înflorit într-o exercitare constantă și eroică a virtuților. Atitudinea sa de ascultare față de voința divină l-a dezlipit de la el însuși pentru a-l deschide la slujirea generoasă a aproapelui. Și sub aspectul organizator și instituțional al vieții unei dieceze care făcea primii pași în mijlocul unor dificultăți interne și externe crescânde, el a dat semnale precise ale valorii principale de vestit și de mărturisit: primatul lui Dumnezeu în viața și în istoria umanității și a Bisericii. Din această prioritate, Mons. Vera a trăit primatul carității pastorale nu ca primat al eficienței, ci ca angajare în construirea comunității creștine, ca semn de comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
