Papa Francisc: Credința nu este un artefact într-un muzeu, ci o mărturie vie pentru lume
22.05.2023, Vatican (Catholica) - Creștinii nu se pot lăsa „prinși în capcana legăturilor unei mondenități obosite”, ci sunt chemați să „redescopere frumusețea” credinței pe care au primit-o și să „mijlocească” pe lângă Dumnezeu pentru a-i atrage și pe alții spre această frumusețe. Papa Francisc a făcut această invitație primind sâmbătă, în Vatican, un grup de pelerini din Dieceza de Spoleto-Norcia, din regiunea Umbria, din centrul Italiei, care își sărbătoresc anul jubiliar cu ocazia împlinirii a 825 de ani de la inaugurarea Catedralei Santa Maria Assunta din oraș.
Oprindu-se asupra frumuseții Catedralei din Spoleto, una dintre principalele atracții ale străvechiului orașul, Sfântul Părinte a remarcat că „a comunica credința este mai presus de toate o chestiune de frumusețe”, ceva care „nu poate fi explicat”, dar despre care trebuie „să dăm mărturie” și care trebuie „scos la lumină”, așa cum „face un restaurator când redescoperă culorile unei fresce antice”. Acest lucru – a spus Pontiful – se aplică Bisericii, „unde ceea ce nu apare cu ochiul liber este mai prețios decât ceea ce se vede: rugăciunea, caritatea făcută în secret, puterea iertării, nu ajung pe prima pagină, așa cum nu ajunge pe prima pagină jertfa de sine a păstorilor, viața atâtor «sfinți din vecini», mărturia părinților, a familiilor, a bătrânilor… […] Vă doresc să fiți descoperitori ai frumuseții, căutători ai comorilor credinței; să nu vă opriți la suprafața lucrurilor, ci să vedeți dincolo, apreciind și îmbrățișând patrimoniul de sfințenie și slujire care este bogăția Bisericii.”
Dar frumusețea credinței, nu trebuie doar „redescoperită”, ci trebuie valorificată în continuare, a spus mai apoi Papa, pentru că nu este un lucru al trecutului, ca un fel de artefact într-un muzeu, „ci trăiește mereu în bucuria Evangheliei, în comunitatea formată din oameni, în adunarea celor care experimentează milostivirea și se recunosc reciproc prin har ca frați și surori iubiți de Dumnezeu”. Sfântul Părinte a continuat observând că a căuta frumusețea înseamnă a merge „la inima lucrurilor”. În Biserică, acest lucru se traduce prin a ne concentra mai puțin asupra „aspectelor exterioare” și în schimb asupra „adevăratelor priorități”: rugăciunea, caritatea și proclamarea Evangheliei. Pentru ca această vestire să fie eficientă, Biserica nu trebuie să se teamă să își actualizeze metodele de evanghelizare, de cateheză, de pastorație a preoților parohiali și de slujire a lucrătorilor pastorali, cu alte cuvinte să „treacă de la o pastorație de conservare, în care se așteaptă ca oamenii să vină la noi, la o pastorație misionară”, ținând mereu cont de faptul că „mărturia vieții comunică frumusețea credinței”. Această mărturie, a subliniat Papa, trebuie să fie întotdeauna coerentă cu credința noastră. „Dacă mă numesc creștin, dar apoi mă comport necreștinesc sau trăiesc în mod lumesc, nu este bine. Trebuie să existe întotdeauna o coerență între ceea ce cred și modul în care trăiesc ceea ce cred.”
Un alt cuvânt-cheie menționat de Papa Francisc în discursul său a fost „mijlocirea”, aducerea celorlalți în fața Domnului, lupta cu El prin rugăciune, știind să insistăm, nu doar și nu atât pentru prietenii și cei dragi, ci mai ales pentru cei care sunt departe, pentru cei care nu cunosc iubirea lui Dumnezeu, așa cum a făcut Maria. „O Biserică ce mijlocește, ce aduce lumea la Domnul fără a deveni lumească, este o Biserică mereu vie, mereu plină de viață, mereu frumoasă.” Din nou, Sfântul Părinte a insistat asupra unei abordări deschise și dinamice, capabile să îmbrățișeze schimbările, împotriva mondenității „obosite”, întoarse spre trecut. „Creștinul nu se poate lăsa prins în legăturile acestei mondenități obosite și neliniștite, ci este chemat să redescopere frumusețea pe care a primit-o prin har și să mijlocească, adică să atragă frumusețea în ceilalți.” În încheierea discursului său, Pontiful a remarcat că celebrările jubiliare din acest an îi vor ajuta pe credincioșii din Dieceza de Spoleto-Norcia să își întărească rădăcinile, astfel încât să se poată „bucura de frumusețea iubirii lui Dumnezeu și a firii Bisericii, simțindu-se chemați să mijlocească”.
