Papa Francisc va merge în Mongolia pe 31 august

04.06.2023, Vatican (Catholica) - Vaticanul a anunțat sâmbătă că Papa Francisc va vizita Mongolia, cea mai puțin populată țară suverană din lume. Sfântul Părinte va călători în Mongolia în perioada 31 august – 4 septembrie. Călătoria va face din actualul Pontif primul care vizitează această țară asiatică ce are o graniță de 3.880 de kilometri comună cu China, cel mai important partener economic al ei. Mongolia are o populație de aproximativ 1.300 de catolici într-o țară cu peste 3 milioane de locuitori.
Prima misiune modernă în Mongolia a avut loc în 1922 și a fost încredințată Congregației Inimii Imaculate a Mariei. Dar, sub guvernul comunist, exprimarea religioasă a fost suprimată la scurt timp după aceea, până în 1992. Primul preot autohton din Mongolia a fost hirotonit în 2016. Anul trecut, Papa Francisc a numit un italian care a slujit ca misionar în Mongolia timp de aproape 20 de ani drept cel mai tânăr Cardinal din lume. Cardinalul Giorgio Marengo, în vârstă de 48 de ani, este prefectul apostolic de Ulan Bator, Mongolia, care deservește întreaga țară.
Aproximativ de mărimea Alaskăi, Mongolia are cinci locuitori pe kilometru pătrat. Aproximativ 30% din populația sa este nomadă sau seminomadă. Învecinându-se cu Rusia la nord și cu China la sud, Mongolia este, de asemenea, a doua cea mai mare țară fără ieșire la mare din lume, cu vastul deșert Gobi care acoperă o treime din teritoriul său. Papa Francisc se va deplasa, de asemenea, la Lisabona, Portugalia, pentru Ziua Mondială a Tineretului din luna august a acestui an, cu o vizită la Sanctuarul Maicii Domnului de la Fatima. De asemenea, se așteaptă ca el să călătorească la Marsilia pentru a prezida o Liturghie pe 23 septembrie, în cadrul unei întâlniri a Episcopilor mediteraneeni în orașul-port din sudul Franței.
