O nouă serie de preoți la formare la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian

23.06.2023, Iași (Catholica) - În perioada 20-22 iunie 2023, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian a avut loc o nouă serie de formare pentru preoții care activează în pastorație în Dieceza de Iași. Momentele de formare au început miercuri, 20 iunie, la ora 9, cu prima tema prezentată de pr. Daniel Iacobuț: „Uniți în Duhul Sfânt”. Invitatul a subliniat importanța unirii noastre în Duhul Sfânt pentru a fi dar pentru cei din jurul nostru. Doar o unitate profundă poate descoperi în Euharistie pâinea sfântă a recunoștinței. Astfel ne recunoaștem recunoscuți! A urmat o mărturie frumoasă de credință dată de Carmen Olaru, în care a scos în evidență importanța și dorul după sacralitate și unitate în diversitatea chemărilor.
A doua temă, „Pastorația familiei cu diferite tipuri de orientări”, a fost susținută de pr. Felician Tiba și Eugenia Dămătăr. O temă profundă și actuală, dar plină de controverse și trăită diferit în societate. Omul este pentru rodnicie, iar acest izvor stă în a crede în Dumnezeu care este creator și iubire dăruită. Aceste două Sacramente, Preoția și Căsătoria, sunt Sacramente de slujire, iar misiunea noastră este să îi facem să creadă în Izvor și în Creator. Familia este ceea ce este de la început!
Cea de a treia temă propusă de Vlad Ropotică, cu titlul „Preotul digital”, a scos în evidență faptul că tehnologia ne pune mai mult în valoare. Factorul uman este cel care decide folosirea corectă a tehnologiei dacă este privită negativ sau pozitiv. Lumea de astăzi dorește să fie totul mai ușor, mai repede și mai simplu, de aceea apelează mereu la tehnologie și dorește ca mesajul transmis de învățători să fie captivant, plin de cunoștințe care să vină din experiențele proprii, să fie convins de ceea ce zice și să se adreseze întregii comunități, care este foarte diferită. Un mesaj transmis să cuprindă trendul, să fie plăcut, pe înțelesul omului și să cuprindă nevoia lui, aceasta trebuie astăzi la credincioși!
Joi, 20 iunie, prin cea de-a patra temă: „Preotul în comunitate, pentru credincioși și împreună cu credincioșii”, pr. Benone Lucaci ne-a ajutat să înțelegem cât de important este să știm să ne relaționăm cu cei încredințați grijii noastre pastorale. A făcut mereu referință la sinod și sinodalitate, fiind expresia fraternității celor botezați. Accentul în orice acțiune este fără îndoială comunicarea, care înseamnă transmiterea unei persoane, nu doar a unei idei. În cea de-a doua parte a temei, Cornel Bărbuț a întărit afirmațiile temei cu experiența sa de laic, venind cu exemple concrete de implicare în viața Bisericii.
O temă deosebit de importantă, cea de-a cincea, a fost „Preotul catolic și Biblia”. Pr. Iosif Antili, prin chestionarul propus cu 40 de întrebări, a scos în evidență urgenta referire la citirea Bibliei și la relația preotului și a credinciosului cu aceasta. Am fost încurajați și îndemnați ca în parohie să alcătuim grupuri biblice, astfel să ne familiarizăm cu Sfânta Scriptură. Orice credincios își poate corecta conduita morală apelând la Scriptură. În cursul după-amiezii, pr. Marcelin Rotaru ne-a prezentat tema: „Tranziția dintre viața pastorală și viața spirituală”. Folosindu-se de două versete, Matei 18,16-20 și Apocalips 2,1-5, ne-a îndemnat să nu ne pierdem „dragostea” dintâi! În prezentările noastre să nu ne temem să vorbim despre Cristos. La baza credinței noastre trebuie să fie Învierea lui Cristos. Această imagine, întipărită în inima noastră, să ducă la adorarea Lui.
Misiunea Bisericii să fie spre supranatural. În orice acțiune pastorală trebuie introdus Cristos. Așa cum oxigenul este benefic corpului uman, la fel să fie încurajarea spre supranaturalul sufletului credinței noastre. La final, toți cei prezenți, inclusiv PS Petru Sescu, Episcopul auxiliar de Iași, ca și preoții participanți, și-au exprimat mulțumirea pentru toate cele primite în aceste zile. O vie mulțumire tuturor celor care au făcut posibil acest curs de formare permanentă: PS Iosif Păuleț, Episcopul Diecezei de Iași, Oficiului pentru Cler, conferențiarilor dar și echipei administrative de la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian. (Pr. Pavel Beșleagă pentru Ercis.ro)
