PS Vasile la Dragomirești, la sfințirea Altarului

24.06.2023, Baia Mare (Catholica) - Sfintei Mese și a picturii din Altarul bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, urmată de Sfânta Liturghie Arhierească. Au concelebrat: pr. protopop Vasile Codrea, pr. paroh Vasile Hotico și un sobor de preoți din Eparhia de Maramureș, invitați la sărbătoarea hramului parohiei. Răspunsurile la celebrare au fost date de Corul Buna Vestire Francisc Hubic din Oradea – dirijor Radu Mureșan. În Masa Sfântului Altar au fost așezate Sfintele Moaște ale Fericitului Episcop Martir Greco-Catolic Vasile Aftenie și ale Sfintei Rita.
„Biserica aceasta din Dragomirești a primit haină nouă și lucrarea Spiritului Sfânt, cu ocazia sfințirii Altarului. Este o reînnoire în har a noastră, a comunității, ori de câte ori sfințim un altar, ne înnoim noi, pentru că suntem pietre vii și avem o legătură cu altarul. Altarul aduce aminte de mormântul lui Cristos, unde a fost pus și unde a biruit moartea! Ne aduce aminte de Învierea Lui, de prezența Lui, de prezența lui Dumnezeu…”, a afirmat Episcopul de Maramureș în omilia sa, explicând cum, în Sfânta Scriptură, altarele erau ridicate după câte o etapă importantă a vieții oamenilor lui Dumnezeu, precum Avram.
„Altarul este și pentru noi un semn al actualizării memoriei, al credinței noastre. Memoria este cea care ne ține mereu vii”, a afirmat PS Vasile. Și a explicat însemnătatea alegerii moaștelor așezate în altarul bisericii: „Am pus în Masa Sfântului Altar moaștele Fericitului Episcop Martir Vasile Aftenie, semnul jertfei vieții sale pentru comuniune și ale Sfintei Rita, o sfântă atât de iubită, care protejează familiile creștine… Biserica lui Cristos este comuniune și iubire în Dumnezeu… Biserica noastră Greco-Catolică rămâne o voce profetică, care ne cheamă mereu la comuniunea vieții și la trăirea vieții creștine în armonie și la căutarea comuniunii dintre oameni.”
Vorbind despre Sfântul Ioan Botezătorul, protectorul bisericii din Dragomirești, Ierarhul a explicat că acesta a fost cel care a pregătit calea Domnului, iar numele fiecăruia dintre noi spune ceva despre vocația noastră. La final, Preasfințitul l-a felicitat pe primarul orașului, Țiplea Vasile, pentru evenimentele dedicate sărbătoririi a 650 de ani de atestare documentară a localității, dăruindu-i Biblia de la Blaj, o biblie de colecție „care cuprinde esența credinței noastre”. Părintele paroh Hotico Vasile a mulțumit Preasfințitului Vasile Bizău pentru frumosul cuvânt de învățătură, pentru sfințirea oficiată și i-a deschis invitația și pentru anul următor. A mulțumit de asemenea părintelui protopop și colegilor preoți, autorităților locale prezente și tuturor celor care s-au unit în rugăciune cu credincioșii parohiei și cu cei veniți din alte parohii. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)