O scrisoare a episcopatului polonez în vederea beatificării familiei Ulma
08.07.2023, Vatican (Catholica) - Józef și Wiktoria Ulma, și apoi Stasia, Basia, Władzio, Franuś, Antoś, Marysia și chiar un prunc încă nenăscut vor fi înscriși printre fericiții din martirologiul roman la 10 septembrie 2023. Dată istorică, pentru că niciodată în istoria Bisericii Catolice nu s-a trecut la beatificarea în bloc a doi soți și a celor șase copii născuți și a celui doar zămislit. Pentru acest motiv, Episcopii polonezi au decis să adreseze tuturor credincioșilor din națiunea lor o scrisoare, cu scopul de a oferi contemplației o familie contemporană care a arătat frumusețea și valoarea unei căsătorii întemeiate pe Cristos: „În așteptarea beatificării, să privim la exemplul unei familii extraordinare care a ajuns la sfințenie în circumstanțele obișnuite ale vieții. Este o inspirație pentru căsătoriile și familiile contemporane”.
Care este astăzi valoarea unei căsătorii creștine? Ce o distinge de alte tipuri de familie, eventual foarte bune, dar neanimate de credința în Isus ca Fiu al lui Dumnezeu? Se pornește de la îndemnul pe care Isus îl adresează ascultătorilor Săi în Evanghelie: „Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Dumnezeu, în Cristos, îi cheamă pe toți la desăvârșire, care nu este numai o calitate morală sau rodul unui efort ascetic uman, ci realizarea unui cuvânt veterotestamentar: „Să îl facem pe om după chipul și asemănarea Noastră” (Gen 1,26). „Familia” lui Dumnezeu – a se nota pluralul – dăruiește ființei umane însăși „stofa” sa de sfințenie, așa cum se citește într-o ulterioară carte a Revelației: „Iar voi să îmi fiți sfinți, căci Eu, Domnul, sunt sfânt; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiți ai Mei” (Lev 20,26). Conciliul Vatican II, recitind pentru omul contemporan cuvântul lui Dumnezeu, afirmă: „Chemarea la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii se adresează tuturor celor care cred în Cristos, oricare ar fi starea și condiția lor. Toți sunt chemați la sfințenie… Pentru a dobândi această desăvârșire, credincioșii trebuie să își folosească puterile primite după măsura darului lui Cristos, astfel încât, urmând exemplul Său să devină conformi cu imaginea Sa, supunându-se în toate voinței Tatălui, să se consacre din tot sufletul preamăririi lui Dumnezeu și slujirii aproapelui. Astfel, sfințenia Poporului lui Dumnezeu va crește în roade îmbelșugate, după cum prea bine o dovedește, în istoria Bisericii, viețile atâtor sfinți” (Catehismul Bisericii Catolice, 2013).
Până aici s-a vorbit la un nivel personal, prin citatele pe care Episcopii polonezi înșiși le-au inserat în scrisoarea trimisă credincioșilor, dar – așa cum scrie Papa Francisc – „Sfințirea este un drum comunitar, care trebuie parcurs doi câte doi. Așa o oglindesc unele comunități sfinte. În diferite ocazii, Biserica a canonizat întregi comunități care au trăit eroic evanghelia sau care au oferit lui Dumnezeu viața tuturor membrilor lor. Să ne gândim, de exemplu, la cei șapte sfinți fondatori ai Ordinului Slujitorilor Mariei, la cele șapte fericite călugărițe din prima mănăstire a Vizitațiunii din Madrid, la Sfântul Paul Miki și însoțitorii martiri din Japonia, la Sfântul Andrei Taegon și însoțitorii martiri din Coreea, la Sfinții Rocco Gonzáles și Alfonso Rodríguez și însoțitorii martiri din America de Sud. Amintim și mărturia recentă a călugărilor trapiști din Tibhirine (Algeria), care s-au pregătit împreună pentru martiriu. În același mod, există multe cupluri sfinte de soți, în care fiecare dintre ei a fost instrument pentru sfințirea celuilalt” (Gaudete et exsultate, 141).
Așadar, calea specială și specifică pentru sfințirea celor botezați este viața matrimonială inaugurată de Sacrament. Și totuși, așa cum mărturisesc și soții Ulma, viața creștină care pornește de la unirea cu Dumnezeu acolo nu se oprește, ci se transferă în slujirea fraților care sunt mai mult în necesitate: „Józef și Wiktoria Ulma, împreună cu cei șapte copii ai lor, și-au dat viața pentru a salva familiile ebraice în timpul celui de-al doilea război mondial. Au făcut aceasta în numele fidelității față de Cristos și conform poruncii de a-l iubi pe aproapele. Moartea lor eroică a fost apogeul iubirii jertfelnice realizate zi după zi, în circumstanțele obișnuite ale vieții conjugale și familiale”, scriu prelații polonezi.
Cu adevărat, în căsătorie, nu contează atât aniversările sau momentele solemne, chiar dacă se înțelege bine semnificația lor, ci – s-ar putea spune – rutina cotidiană, care din monotonă se transformă în vrednică de iubire, în măsura în care soții contemplă viața ascunsă a lui Cristos în cei treizeci de ani de la Nazaret. Pentru familiile din al treilea mileniu rămâne valabilă asigurarea care se poate citi în textele fundamentale ale Bisericii, dar și în ceea ce privește relațiile pe care soții le au cu Isus: „El rămâne împreună cu ei, le dă puterea să îl urmeze, luându-și crucea, să se ridice din nou după căderile lor, să se ierte reciproc, să poarte fiecare povara celuilalt” (Catehismul Bisericii Catolice, 1642). Așadar, sfințenia și pentru familiile de astăzi înseamnă a primi de la Dumnezeu viața și a fi capabili de a o transmite, așa cum s-a amintit chiar de sfântul Papă polonez: „Misiunea fundamentală a familiei este slujirea adusă vieții, realizarea de-a lungul istoriei a binecuvântării originare a Creatorului, transmițând în generație imaginea divină de la om la om” (Familiaris consortio, 28). Așa au făcut martirii din Markowa, așa cum s-a subliniat de Papa Francisc în audiența generală din 28 noiembrie 2018: „Această numeroasă familie de slujitori ai lui Dumnezeu, care așteaptă beatificarea, să fie pentru noi toți un exemplu de fidelitate față de Dumnezeu și față de poruncile Sale, de iubire față de aproapele și de respect față de demnitatea umană”.
Cât de important ar fi, chiar și în fața faptelor dramatice pe care în fiecare zi știrile le introduc în viața persoanelor, ca părinții să poată da un exemplu așa de frumos copiilor, astfel încât să îi determine să meargă pe urmele lor! Sfânta Tereza de Calcutta spunea că iubirea începe și se dezvoltă în casă. Venerabilii slujitori ai lui Dumnezeu Józef și Wiktoria mărturisesc că din casa lor a curs o viață care s-a iradiat la ceilalți. Nenumăratele jertfe și acte de iubire pe care le-au făcut acești părinți, pentru care nimeni nu trebuia lăsat fără ajutor, i-au dus până la martiriu împreună cu copiii. Și omul nu a putut să despartă ceea ce Dumnezeu a unit. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
